LOADING

Type to search

Vindecarea condiţională, jertfa perpetuă

Editoriale

Vindecarea condiţională, jertfa perpetuă

Share

Dintotdeauna trăiesc Floriile, intrarea lui Iisus în Ierusalim, ca pe un miracol. Puterile Lui străbat veacurile, continuând să se manifeste şi astăzi: prin icoane făcătoare de minuni, prin sfinte moaşte, prin rugăciunile preoţilor cu har. Dar pe măsură ce răul se înmulţeşte în lume, vindecarea devine tot mai mult o stare condiţională.

-Du-te şi să nu mai păcătuieşti, spusese Mântuitorul chiar şi atunci, dar nu-şi luase de la nimeni vindecarea înapoi.

Întâmpinarea cu flori şi ramuri de finic a Mântuitorului era atitudinea firească de recunoştinţă şi admiraţie a poporului nemanipulat (incredibil cum s-a schimbat acesta, în nici o săptămână!), faţă de Cel care biruise răul în cei mai chinuiţi dintre ei. Vindecase boli, izgonise demoni, înviase morţi.

Astăzi, vindecarea este cel mai adesea condiţionată de o jertfă ce nu are voie să înceteze până la sfârşitul vieţii. Poate nu neapărat ca pedeapsă, ci pentru a ne ajuta să înţelegem dificultatea jertfei continue, pentru noi, a lui Iisus. Cineva din familie, mama de obicei, se oferă să trăiască în castitate de acum încolo, pentru a-i fi redat copilul din închisoarea bolii. Dacă lucrul acesta nu e cu putinţă (tatăl poate să nu consimtă), jertfa subînţeleasă rămâne Iubirea. Să nu surâzi, soră a mea, să nu ridici din umeri:

-Ce mare lucru este pentru o mamă să-şi iubească, tocmai ea, copilul?!

E vorba de acea iubire, gata mereu pentru răspuns. Când cel mic îşi ridică braţele să ţi-o ceară, laşi orice: şi cartea din care înveţi şi conversaţia cu persoana importantă care te-a sunat şi filmul captivant de la televizor şi somnul, chiar dacă n-ai dormit de trei nopţi. Eşti Iubire pe stand-by. Surâsul tău nu are voie să obosească, nici să-şi ia vacanţă, fiindcă Iisus Însuşi s-a cuibărit în el, ca să-ţi vindece pruncul. Privirea plină de iubire este lampa ta cu ultraviolete, din incubatorul pe care copilul bolnav nu-l poate părăsi până la sfârşitul zilelor tale. Preferi să-l ţii într-un cărucior cu rotile? Nu ţi-e mai simplu aşa?! Am văzut o femeie căreia Domnul i-a făcut darul vindecării copilului ei de paralizie infantilă. Devenise un copil normal, nu se deosebea cu nimic de cei printre care, nici nu sperase vreodată să-şi amestece joaca. Doar că atunci când alte griji îi cotropeau mamei sufletul şi-l repezea cu duritate pe copil, febra începea să-i crească, feţişoara i se strâmba, iar membrele înţepeneau. Deşi voia să plângă, copilul nu mai putea şi chinul acesta părea cel mai mare din toate. -Doamne, ce-am făcut?! pricepea femeia şi cădea la icoană, lăsând grija ei uitată. Dă-mi-l înapoi, Doamne, să-l iubesc! Nu-ţi cer nimic altceva. Poate că iubirea o putem înţelege deplin doar în corelaţie cu moartea sau cu boala.

Minunea din sâmbăta lui Lazăr este pentru mine o asemenea lecţie divină despre moarte şi iubire. Sunt sentimente(da, moartea este un sentiment, la fel de pregnant ca iubirea), în care percepţia noastră omenească rămâne cumva nedesăvârşită.

Iisus ştia că Lazăr, prietenul său va muri, căci aflându-se departe de Betania, unde Lazăr bolea, rosteşte către cei care Îl însoţeau: -Lazăr a adormit. Apoi: Lazăr a murit.

Iubirea pe care Iisus o nutrea către prietenul său nu L-a determinat să-i împiedice sfârşitul. Dar dacă cei rămaşi plângeau mortul cu nemângâiere, Inima Lui plină de iubire nu rezista: făptuia pentru ei minunea învierii. Iată, în inima lui Iisus, sentimentul morţii şi al iubirii au valori transformabile. Am putea spune că, în sâmbăta lui Lazăr, iubirea covârşeşte moartea, schimbând Voia Domnului. Deşi nimeni nu poate face asta, decât dacă este Însuşi Dumnezeu.

Nu cunoaştem sentimentul morţii şi nici nu ne pregătim pentru ea, până nu ne intră un părinte în agonie, până nu ni se îmbolnăveşte un copil. Doar monahii ştiu să se antreneze pentru moarte şi să nu le pese de ea.

Noi, oamenii obişnuiţi mai avem totuşi o şansă. Putem parcurge alături de Iisus Săptămâna Patimilor. Dacă o străbatem cum se cuvine (lăsând uitată grija prea multelor târguieli), vom simţi la capătul ei, cum moartea, iubirea şi Învierea se amestecă într-o singură taină, a bucuriei fără sfârşit.

Previous Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *