Atleți ai lui Hristos

Necesitatea mântuirii nu este impusă doar de circumstanțe. Luarea jugului este o bucurie asumată benevol. Tămâia și mirul nu sunt scopuri în sine.

• Să nu fi habotnic, tinere! zise părintele aseară. Uită-te la fanii unei echipe sportive! Cât de mult țin la echipă, dar și la rezultat!

O echipă îmbarcată spre rezultatul bucuriei veșnice. Un cântec de bucurie: Slavă învierii Tale, Doamne! Este un play-off dificil, dar putem pierde două meciuri, câtă vreme câștigăm la general. Câtă veselie când echipa câștigă! Fanii știu versurile, cântă în picioare. Nu stau jos, nu se gândesc la altceva.

Un sportiv se antrenează zi de zi. Nu își permite să lipsească de la antrenament, ca să nu riște accidentări. Ascultă sfaturile antrenorului și respectă disciplina. La final, ia laurii. Nu își desconsideră adversarul. Dar victoria nu vine de la sine.

Vrem medaliile originale, nu surogatele blatistului viclean-mincinos. Pentru a nu fi eliminați, respectăm regulamentul. Fanii sunt alături de echipă, nu cască plictisiți. Se întorc bucuroși acasă. Este victoria lor. Au dat totul. I-au purtat spre victorie. Este un angajament serios.

Dacă pentru o bucurie minoră, totuși, oamenii depun atât de mult efort, nu ar fi logic să se străduiască pentru o bucurie și mai mare? Să se antreneze pentru o echipă încă și mai bună? Medaliile se dau abia la final și mulți își pierd răbdarea. Nu mai vor să aștepte o răsplată abia după moarte. Aici este greșeala de raportare. Realitatea din jur nu se schimbă, noi ne raportăm diferit la ea. Este cine să o schimbe, pentru cei ce se orientează corect. Pentru cei ce privesc coșul de baschet, nu sunt distrași de alte lucruri.

Am văzut și o suporteriță de a noastră sărutând un fan advers. Erau la suc, pe neutru. Nu există orgoliu și ură, doar muncă și bucurie. Dar fără sudoare nu se poate. Fără regim alimentar nu ar rezista.

• Nu e imposibil să nu pierzi! încercă părintele să mă încurajeze. Nu joci singur în echipa asta, ai titulari de valoare! Dar este inadmisibil să vii nepregătit! Împărăția se ia cu asalt și cei ce dorm o vor pierde…
• Aștept prea multe laude de la presă, recunosc. Sunt pe o pistă greșită. Când harul se retrage, atacă duhul rătăcirii, al slavei deșarte, al desfrânării și al dezbinării. Mă lupt prea puțin să păstrez harul, iată nevrednicia mea.
• Iei totul prea în șagă și te rogi extrem de puțin. Nici încălzirea nu o faci cum trebuie la antrenament. Ești încă în lot, dar nici măcar rezervă. Ai grijă să nu te excluzi prin atitudinea ta. Nu ai fi primul.
• E absolut cert că trofeul există, asta ar trebui să mă mobilizeze.

Scriam acum câțiva ani despre un atlet complet, Novak, pe care tenisul îl iubește. Acum îl propun pe Filip, un baschetbalist extraordinar, cel mai bun care a jucat vreodată nu doar pe Someș, ci în toată liga carpatico-dunăreană. Este harnic, talentat, dar fără aere de vedetă.

Atletul credinței devine performant abia când nu mai dorește domnia cantității. Prea-multul este viciat, corupt, dar și artificial, denaturat și falsificat. Este încă o împlinire a profețiilor evanghelice referitoare la graba timpului de a-și atinge finalul prin saturație. Atletul credinței nu își pierde speranța, deoarece știe că sfârșitul domniei cantității nu este decât sfârșitul unei iluzii.

Primează calitatea la antrenamentul duhovnicesc. Degeaba mă rog foarte mult, dacă mintea îmi stă în altă parte. Degeaba postesc 300 de zile pe an, dacă sunt certat cu vecinul de alături. Poate nu reușesc să fac sute de metanii, dar câte fac mă străduiesc să le închin Antrenorului.

• Ne rugăm toți pentru M.M., o pictoriță bolnavă de cancer, care se apropie de înviere. Este o maratonistă plină de putere, zice părintele după o zi epuizantă. Ne rugăm și pentru T., o frizeriță care suferă mult în familie, deși nu îi place deloc boxul.
• Apostolii au fost antrenați pentru o viață simplă, austeră, umilă, smerită. Atleții autentici sunt discipoli ai cumințeniei, blândeții, seriozității. Apostolii au înțeles cât de decisivă devine rugăciunea fierbinte, cea care atrage harul, iar harul diferențiază echipele și este elementul vital pentru biruință.
• Să nu crezi că te mântuiești prin flotări, eforturi și levitații! Tu te antrenezi, bine faci, dar Finala a jucat-o Hristos pe Golgota! Și nu a pierdut-o.
• Câtă vreme infinitul este nenumărabil, de ce contabilizăm nimicuri?… Dumnezeu este Cel Ce Este, nu Mai Multul, nici Mai Puținul. Este Absolutul, Desăvârșirea, Perfecțiunea.
• Tinere, gândești cam scolastic și pierzi mult din savoarea parfumului de primăvară, zise părintele înainte de Pavecerniță. Astă-seară voi ține o cateheză despre Epistola către Romani, cred că ești direct vizat de temă, te aștept.
• Fac ascultare.
• Iubirea se manifestă în lume zi de zi. Trebuie doar să recunoști vestiarul sfinților, să nu te prefaci că ajungi în altă parte din greșeală.
• Inadecvat este faptul că uneori nu credem în victorie, deși conducem detașat. Inadecvat este ca două galerii să se înjure, în loc doar să își încurajeze favoriții.
• Ceea ce azi ni se pare fabulos, înainte era banal. Asta pentru că avem criterii subiective de apreciere. Dacă jocul este colectiv, individualismul nu își are locul. Când totul este dezbrăcat de valoare și este redus doar la marketing, dispare interesul și crește doar scârba față de acel fenomen. Sunt ratări de vocație, sunt speculanți, dar sunt și mari perdanți.Am pierdut în mare parte atractivitatea față de antrenamentele benevole. Totul mere pe șantaj sau recompensă. Înainte, fiecare gest era un sacrament, fiecare ofrandă o liturghie a fratelui, o antrenare a voinței. Riscăm să devenim exagerat de buni profesioniști, dar nimic mai mult. Dar nu asta se așteaptă de la antrenamentele noastre.Există riscul să executăm mecanic totul, fără suflet. Avem nevoie de suport. Suntem prea înseriați, cifre… Vocația trebuie să fie conform cu profilul celui ce o practică, pentru a evita bagatelizarea. Nu este timp pentru aleatoriu, echilibrul vine din interiorul plin de iubire exteriorizată.

Marius MATEI