Avva Paisie Vasilioglu

Motto: Cel cu adevãrat fericit este acela care şi‑a agonisit îndelunga rãbdare (Sf. Efrem Sirul)

Părintele Paisie Vasilioglu este de obâr­şie găgăuză şi a venit (vremel­nic!) din Basarabia în Vâlcea pe când începea al doilea război mondial. Are 95 de ani petrecuţi în astă lume şi – mai ales – aproape 70 de ani de rugăciune în sfânta mănăstire a Frăsineiului! Nu ştiu câţi a petrecut în lumea aceasta şi câţi deja în via­ţa viitoare, pentru că am încercat să‑mi închipui cum este o vieţuire fără să ieşi dintr‑o obşte monahală atâţia zeci de ani şi mi s‑a blocat imaginaţia…! Cred că nu te poţi încuiba atâta timp într‑un singur loc dacă nu ai sta de vorbă cu Dumnezeu!
Cândva, într‑o seară de vară, la Prodromu, câţiva tineri monahi români veniţi în pelerinaj athonit, m‑au întrebat unde am găsit cel mai mult duh în mănăstirile româneşti. Bineînţeles că nu poate fi cuantificată spiritualitatea, aşa că le‑am sugerat să se închidă în chilie şi vor descoperi şi duhul (mai bine zis, îi va afla Duhul pe ei!). Părintele Gavriil ascultându‑ne, a povestit atunci despre avva Paisie, duhovnicul de la Frăsinei. Aşa am aflat, „peste mări şi ţări”, despre un om care n‑a căutat duhul în alte părţi decât mai la deal de Muereasca, pe geana muntelui, lângă Dumnezeu. Ştiu de la ucenicul lui, părintele Isaia, că este un om tare bun. Dacă face minuni sau nu, dacă este văzător cu duhul, (pentru că astea sunt principalele probleme care îi frământă pe mulţi credincioşi români, când vine vorba de bătrânii noştri duhovnici)  asta numai bunul Dumnezeu poate şti. Unii spun însă că rugăciunile bătrânului au vindecat creştini, de cancer chiar. Pentru mine a fost o întâlnire cu un bătrân frumos care tămăduieşte suflete şi care reuşeşte să vadă în oricine un chip al lui Dumnezeu… Spune părintele Emilian, trapezarul de la Prodromu, că avva Paisie spovedea încontinuu, dar uneori, ca să mai răsufle, zicea că are treabă şi o zi întreagă nu primea pe nimeni. Şi într‑adevăr trebăluia toată ziua mutând lemne dintr‑un loc în altul, până cădea înserarea peste rugăciunile lui… De felul cum arăta nu se prea îngrijea, aşa că deseori umbla desculţ, fiindcă, zicea avva că nu de trupul nostru trebuie să ne îngrijim, ci de sufletul nostru şi de trupurile celorlalţi. Părintele spune că Duhul este străin de cei ce se silesc să placă oamenilor, iar de vrei să te rogi în duh, nimic să nu iei de la trup. Zicea sfântul Efrem Sirul că „cel răbdător poate păstra cu adevărat pacea” şi într‑adevăr, acesta este darul pe care ţi‑l face părintele Paisie, dacă ai fericirea să‑l întâlneşti.
***
Mă uit din nou peste articolul pe care l‑am scris când avva era printre noi, mă uit şi la fotografiile cu el şi nu‑mi vine să cred că astăzi, joi 3 aprilie 2008, l‑am condus spre veşnicie, în pământul Frăsineiului, pe părintele Paisie Vasilioglu! A rămas goală chilia cu patul său de care avea legată sfoara cu care se ridica atunci când bătea metanii… Nu mai e bătrânul printre noi să ne mai oblojească durerile şi necazurile… Încep să ne moară sfinţii şi vom simţi pustiul înaintând în noi… Rămâne pentru mine un gol în suflet şi multe lacrimi pe obraz… Dumnezeu să te odihnească părinte, la loc luminat, la loc cu verdeaţă, de unde a fugit toată durerea şi întristarea..

Articol apărut în Lumea Monahilor anul II, nr. 4 (10) Aprilie 2008