LOADING

Type to search

Marii duhovnici ai neamului

Cine ne readuce limpezimea?

Share

Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de noi, pentru rugăciunile Sfântului Nichita, cel martirizat de către gotul Atanaric şi ale cuviosului părinte Iosif cel Nou de la Partoş, prin ale cărui rugăciuni un olog s-a vindecat!

Cel ce ai întors inima elveţianului Maxime Egger către Adevăr, întoarce şi inimile noastre către iubirea Ta. Cel ce ai dat curaj părintelui Gherasim Iscu în temniţa de la Târgu Ocna, dă-ne şi nouă curajul curajului de a spune adevărul despre minunile Tale. Cel ce ai înmuiat inima călăului Vasilescu, cel ce s-a pocăit de crimele de la Canal şi s-a împărtăşit pe patul morţii, înmoaie şi inimile noastre prea nepăsătoare.

Da, Octavio Paz are dreptate: Limba este o parafă, o zodie, o ursită, cea mai mare a condiţiei noastre umane. Punându-ne nădejdea în Logos, suntem graţiaţi. Limba nu mai bârfeşte, ci psalmodiază. Limba nu se grăbeşte, ci laudă Iubirea. Inima intră în acest dans de sărbătoare şi jubilează victoria asupra tristeţii. Căutăm linişte, neagonisire, pace. Ajută-ne, Doamne al puterilor!

Nu mă uit la Oprah şi nu sunt de acord cu new-ageismele debitate, dar recunosc decenţa afirmaţiei următoare: Toată lumea vrea să meargă cu tine cu limuzina, dar tu vrei pe cineva care să meargă cu tine şi cu autobuzul când limuzina se strică. Un umanism, secular sau nu, mai degrabă utilitarist. Să ne rugăm să nu ne dorim huzur. Să ne mulţumim cu ce avem, fără să tânjim după noul Volvo al vecinului. Suntem fericiţi nu pentru că avem sau nu carduri de spart, ci pentru că suntem iubiţi de către Cel veşnic. Vrem prietenie, nu interes. Vrem sinceritate, nu falsă diplomaţie (nu există minciună pozitivă).

De multe ori simţim că avem nevoie de câte un ghiont. De un declanşator. Ei, acest declic îl produce prezenţa Părintelui. Duhovnicul ne readuce limpezimea. Ne învaţă conjuncţia dintre iubire şi iertare. Există exemple vii: Gheorghe Şanta, cel ce citeşte în fiecare amurg presa Raiului. Mulţumesc, Doamne, că există un asemenea om ales!

Părintele ne învaţă sărăcia cu duhul. Când vorbeşte despre sfântul Maxim, ochii mi se umezesc. Iluminându-ne cu exemple din Pateric, uit de treburile Martei (care mă revendică). Niciodată nu am ieşit confuz din biserică. Labirintul mă încurcă doar când uit Porunca. Limpezimea înseamnă preţuirea libertăţii: nu suntem sclavii patimilor.

Moralitatea nu este perimată. Nu luptăm pentru o cauză pierdută, ci pentru dobândirea păcii interioare, ca mii să se mântuiască. În jurul Părinteului, sigur se mântuiesc mulţi. Închisorile comuniste nu au reuşit să sugrume Adevărul. Biserica este trupul mistic al Fiului lui Dumnezeu: nici porţile iadului nu o vor birui. Nu putem dobândi limpezimea în afara comunităţii eclesiale.

Nu discutăm despre orgolii lumeşti, nu vrem să punem mâna pe putere. Vrem să dobândim măcar pajiştea din preajma Raiului. Mulţumim, Părinte, că nu ne laşi să ne rătăcim! Am şters rîndul, dar rescriu: Sunteţi Arsenie Boca al meu, ce privilegiu! Şi dacă nu vă caut mai des, e o ispită (să nu vă deranjez cu lucruri minore). Deşi mi-e dor de Dvs. mereu şi nu există zi să nu mă gândesc: Oare Părintele cum ar proceda? Ce sfaturi ar da? Mulţumesc că vă rugaţi pentru mine: asta e şansa mea să revin, să traduc teoria.

Numai un limpezitor ne poate învăţa limbajul rugăciunii. Doar un trăitor ne poate arăta poezia harului. Oare îl vom căuta pe duhovnic doar de Florii, ştiind acestea? Nu suntem abrutizaţi, nici inerţi: avem un Păstor.

Marius Matei

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *