LOADING

Type to search

Marii duhovnici ai neamului

Cum s-a dovedit părintele Rafail a fi un Înger

Share

112_sf_maxim_marturisitorul_0559

După regula Sfinţilor Apostoli, preotul care a lovit un om este supus pedepsei canonice şi oprit de la sfânta slujire. S-a întâmplat în anul 1977. Pe atunci părintele Rafail era un ieromonah destul de tănăr, nu de mult hirotonit la Mănăstirea Pecerska din Pskov. Odată, într-o dimineaţă însorită de vară, având o minunată dispoziţie sufletească, a intrat în biserica din peşteră cu hramul Adormirii ca să slujească Sfânta liturghie. Şi cei dintâi oameni pe care i-a văzut acolo au fost trei huligani beţi. Unul dintre ei, în hohotele de râs ale prietenilor, îşi aprindea ţigara de la candela din faţa icoanei Maicii Domnului.

Despre cele ce au urmat mai departe, după cum însăşi părintele Rafail a spus, îşi aminteşte vag. După cum au povestit apoi enoriaşii, martorii acestei scene, tânărul ieromonah l-a apucat pe fumătorul acela vesel de braţ (iar părintele Rafail era înzestrat cu o remarcabilă forţă fizică), l-a târât afară, în pridvorul bisericii şi i-a tras o lovitură, pe care şi astăzi şi-o aduc aminte martorii oculari…Şi în acel moment părintele Rafail şi-a revenit în fire.

Ca într-un film derulat încet-încet, el a văzut cum nefericitul huligan s-a desprins de la pământ, a zburat peste pridvor şi, prăbuşindu-se la pământ a rămas nemişcat… Speriaţi de moarte, tovarăşii lui s-au repezit la el şi, uitându-se înspre părintele Rafail, l-au târât de mâini pe prietenul lor afară din biserică, spre porţile mănăstirii. Iar părintele Rafail, dându-şi seama că s-a întâmplat un lucru ireparabil şi că din clipa aceea nu mai putea sluji Sfânta Liturghie, s-a luat cu mâinile de cap şi a alergat cât îl ţineau picioarele la chilia părintelui Ioan, duhovnicul său. Părintele Ioan în ceasul cela îşi săvârşea pravila monahicească de rugăciune.

Dând buzna în chilia stareţului, fără să bată la uşă, părintele Rafail s-a prăbuşit în genunchi înaintea lui. Deznădăjduit, i-a destăinuit fărădelegea sa şi a început a-l implora să-i ierte acest păcate şi să-i spună ce să facă. Iar părintele Ioan l-a ascultat cu atenţie şi l-a dojenit cu asprime pe ucenicul său:

– De ce ai venit sub epitrahilul meu? Nu tu l-ai lovit, ci Îngerul!

Cu toate acestea, i-a citit părintelui Rafail rugăciunea de dezlegare, i-a dat binecuvântare şi l-a trimis să slujească Sfânta Liturghie.

Extras din Arhimandritul Tihon Șevkunov Nesfinții Sfinți și alte povestiri, Editura Egumenița, 2013

ortodox.md

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

You Might also Like

1 Comment

  1. Maria 22 august 2015

    Doamne ajuta ! Tare as dori , daca este posibil , sa imi dati o adresa a parintelui Ioanichie de la Manastirea Frasinei ! Poate ma ajuta Bunul Dumnezeu sa pot vorbi cu dansul ei eu ! Multumesc anticipat !

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *