CUVIOSUL IOSIF PUSTNICUL

  Mare duhovnic al Mănăstirii Văratec
(+ 1828)

a. Viaţa

Ieroschimonahul Iosif „Pustnicul” a strălucit în monahismul nostru ca o făclie de mult preţ, din a doua jumătate a secolului XVIII, până la începutul secolului trecut. Căci era sihastru şi dascăl iscusit al rugăciunii lui Iisus, preot şi duhovnic renumit, părinte adevărat pentru mireni şi călugări şi bun organizator de mănăstiri. Iată faptele cele mai importante ale Cuviosului Iosif, numit de toţi „Pustnicul”.

Acest mare duhovnic era de loc din ţinutul Neamţ. Iubind pe Hristos, a îmbrăţişat din tinereţe viaţa călugărească. Mai întâi s-a nevoit în obştea Mănăstirii Neamţ, întrecând pe mulţi cu smerenia şi ascultarea. Văzând aceasta, stareţul lavrei 1-a făcut călugăr şi ieromonah. Mai târziu, râvnind marilor părinţi, ieroschimonahul Iosif s-a retras la singurătate, în pădurile seculare din apropierea Schitului Sihla. Acolo s-a nevoit mulţi ani în post şi rugăciune, împreună cu doi ucenici ai săi. Până astăzi, locul acela poartă numele de „Chiliile lui Iosif”.

La rugămintea stareţului Paisie, Cuviosul Iosif ajunge duhovnic la o mică sihăstrie de călugăriţe de la Pârâul Carpenului-Pipirig, în anul 1780. De aici se mută cu toată obştea la Schitul de maici Durău, lângă Ceahlău. Acolo organizează o sihăstrie călugărească renumită în partea locului. În 1785 se retrage iarăşi la linişte în pădurile Văratec, ajutând la întemeierea mănăstirii cu acelaşi nume, împreună cu schimonahiile Olimpiada şi Nazaria.

După ce formează o obşte de peste 200 de călugăriţe, pe care le povăţuieşte duhovniceşte mai bine de 30 de ani, Cuviosul Iosif Pustnicul se mută în odihna lui Hristos, în anul 1828, şi este înmormântat în biserica mare ctitorită de el.

b. Fapte şi cuvinte de învăţătură

1. Se spunea despre Cuviosul Iosif că atât de mult sporise în viaţa duhovnicească, încât ajunsese unul din cei mai renumiţi sihaştri din Munţii Sihlei. Se învrednicise încă şi de darul facerii de minuni şi al izgonirii duhurilor necurate, cum puţini erau în vremea sa.

2. Se mai spunea despre el că avea doi ucenici din Mănăstirea Neamţ, pe schimonahii Gherontie şi Gherman. Toţi trei împreună se rugau, privegheau ziua şi noaptea şi se sileau să împlinească poruncile lui Hristos şi să cânte măririle lui Dumnezeu.

3. Locuinţa Cuviosului Iosif şi a ucenicilor săi era formată din trei chilii de lemn şi pământ, aşezate într-o poiană, alături de un mic paraclis. Bătrânul cobora din pustie foarte rar. Hrana şi-o procurau din fructele de pădure şi din legumele cultivate în jurul chiliilor. Şi astăzi se mai văd în poiană urmele „Chiliilor lui Iosif”, pârâul şi poiana care îi poartă numele şi câţiva pomi fructiferi.

4. Ieroschimonahul Iosif era cunoscut de călugării din ţinutul Neamţ ca un foarte iscusit duhovnic şi mare dascăl al rugăciunii lui Iisus. De aceea, veneau la el pentru cuvânt de folos şi spovedanie numeroşi sihaştri din Munţii Sihlei şi din pădurile Agapiei, călugări şi egumeni din Schiturile Sihăstria, Sihla, Pocrov şi Mănăstirea Neamţ. Iar bătrânul îi primea pe toţi cu dragoste, îi asculta, îi învăţa tainica lucrare a rugăciunii lui Iisus, îi mărturisea şi, după ce îi ospăta cu mâncare pustnicească, îi libera cu pace la chiliile lor.

5. Cuviosul Iosif Pustnicul a fost şi un vestit organizator de sihăstrii în ţinutul Neamţ. Căci, fiind rânduit părinte duhovnicesc la Schiturile de maici Pârâul Carpenului, Durău şi Mănăstirea Văratec, pe toate le-a împodobit cu viaţă de obşte, cu slujbe alese şi cu călugăriţe râvnitoare pentru Hristos, care trăiau în multă dragoste, în ascultare şi necontenită rugăciune.

6. Despre acest mare sihastru se spune că avea aşa de mare râvnă la zidirea sfintelor lăcaşuri, că singur ajuta pe lucrători. Între anii 1790-1800, când s-a construit biserica Mănăstirii Văratec cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, duhovnicul Iosif căra cu mâinile sale piatră, var, nisip şi apă şi le urca pe schelă. Iar pentru lucru aduna bani de la cei avuţi şi cu dare de mână şi plătea lucrătorii. Astfel, Cuviosul Iosif este cinstit ca cel dintâi ctitor şi duhovnic al Mănăstirii Văratec.

7. Deşi petrecea în obşte, bătrânul ducea viaţă duhovnicească în asceză şi necontenită rugăciune. Iar pentru sfinţenia vieţii sale a fost binecuvântat de Dumnezeu cu darul vindecării şi al mângâierii oamenilor. Zilnic veneau la el mireni şi călugări pentru cuvânt de folos. Veneau oameni bolnavi de duhuri necurate şi se întorceau înapoi mângâiaţi şi vindecaţi.

8. Fiind înainte văzător, Cuviosul Iosif, numai cât privea pe cineva în faţă, înţelegea de ce patimi şi gânduri era luptat sau de ce boală suferea. De aceea, cunoscând pricina, vindeca pe toţi cu rugăciunile sale, căci era unul din cei mai renumiţi duhovnici şi dascăli ai rugăciunii din ţinutul Neamţ.

9. Mai înainte de obştescul său sfârşit, Cuviosul Iosif a prevestit că vor veni tulburări mari şi răzmeriţe peste ţara Moldovei. Satele şi mănăstirile vor fi jefuite, Mănăstirea Neamţ va rămâne un timp pustie, iar celelalte – Agapia, Secu, Sihăstria şi Văratec – vor fi arse de foc. Această profeţie a ieroschimonahului Iosif Pustnicul s-a împlinit în toamna anului 1821, în timpul răscoalei eteriste.