Ieronim, românul lavriot

Toţi cei care au trecut vreodată pe la Marea Lavră l‑au cunoscut inevitabil şi pe părintele Jeronim. Spun inevitabil fiindcă, dacă nu‑l cunosc pelerinii, negreşit îi va fi recunoscut părintele de departe pe români şi‑i va fi întâmpinat cu mare dragoste la mânăstire, oferindu‑le toate informaţiile despre Sf. Athanasie şi ctitoria sa athonită.

Este singurul monah român din Marea Lavră (a mai fost încă unul, dar a plecat) şi bun lucru face, pentru că îi îndrumă pe pelerinii români întru cele sfinte lavriote. Cei care sosesc pentru prima oară aici nu ştiu că paraclisul cu icoana Maicii Domnului Cucuzeliţa stă îndeobşte închis şi că numai părintele Jeronim este cel ce îl deschide doar pentru ei (şi aceasta fiindcă el este cel care îl ajută pe ieromonahul grec ce slujeşte în faţa icoanei făcătoare de minuni).

Într‑un timp m‑am gândit că părintele nu are mare folosinţă din primirea aceasta de oaspeţi şi că doar aceştia mult se folosesc de îndrumările lui, dar, uitându‑mă la el şi la dragostea cu care le arăta românilor toate ctitoriile valahe şi moldave din Lavră, mi‑am dat seama că, de fapt, el este cel care are mai multă agoniseală din această iubire de aproapele, pentru că n‑a lăsat niciodată să treacă pe lângă el putinţa de a face un bine! Şi pentru că primirea de oaspeţi dumnezeiesc lucru este, mult i se va socoti lui aceasta în faţa Domnului!

Mereu senin şi răbdător, părintele are vorba alinătoare şi pentru aceasta i s‑a dat de multe ori ca ascultare să aibă grijă de monahii cei bătrâni şi bolnavi ai Lavrei.

Părintele Jeronim se bucură de mereu de celălalt, fiindcă ştie că de la celălalt îi vine mântuirea: „De cugetat la cele înalte – asta pot să fac şi singur; când vine vorba însă de iubire, am nevoie de celălalt. Ai văzut pe fratele, ai văzut pe Dumnezeu. Nu spune Sf. Apostol Pavel să ne facem părtaşi la trebuinţele sfinţilor, iubirea de străini urmând (Romani 12, 13)? Dacă iubim pe Dumnezeu, nu putem să nu iubim pe tot omul“. Adevăr a grăit părintele şi adevărat este că cel ce iubeşte pe aproapele nu mai iubeşte lumea şi nici răutate în el nu are.

Prieten cu toţi oamenii, dar cu gândul petrecând singur, de fapt părintele Jeronim, prin dragostea cu care îşi primeşte fraţii, se face mereu mai prieten al Domnului…

George CRASNEAN