LOADING

Type to search

Marii duhovnici ai neamului

Ne vorbeste parintele ANDREI COROIAN (XII): Despre rolul mamei în viaţa noastră şi despre rolul Maicii Domnului în viaţa noastră de creştini

Share

Noi îi iubim dintotdeauna,îi verăm şi-i preţuim pe marii sfinţi ai Bisericii. Îi venerăm pe sfinţii trei ierarhi :Vasile, Grigore şi Ioan, despre am să mai vorbesc în seara aceasta şi pe alţi mari sfinţi ai Bisericii.Îi preţuim,îi cinstim pentru viaţa lor virtuoasă,care a început din fragedă copilărie, datorită educaţiei creştine extraordinare primită de la mamele lor.Au fost femei şi mame creştine cu adevărat sfinte care au rămas în istoria Bisericii,pentru evlavia şi sfinţenia vieţii lor. Rolul mare, încât nu putem să-I mulţumim înde-ajuns lui Dumnezeu, că ne-a adus în această lume prin mamele noastre, şi că i-a dat mamei acest dar de a forma oameni şi caractere. Despre cât de mare este influenţa mamei asupra unui copil, vedem mai ales în viaţa Maicii Domnului.

Ea, este la fel de sfântă şi de curată ca şi Fiul Ei,Domnul si Dumnzeul nostru Iisus Hristos,iar acum stă de-a dreapta slavei Lui în cer,mai presus de Heruvimi şi Serafimi..Ea este icoana Bisericii şi anumiţi sfinţi Părinţi o numesc dumnezeu după Dumnezeu,pentru înălţimea virtuţilor, pentru sfinţenia Ei,dar mai ales pentru mila şi iubirea Ei faţă de oameni pe care îi ajută necontenit.Este ca un avocat nebiruit care prin pledoaria sa,obţine iertare pentru milioane de păcătoşi de-alungul istoriei.Frumuseţea sufletului şi trupului ei preacurat,a caracterului şi a virtuţilor ei,este atât de iubită de Dumnezeu încât nu este refuzată sau respinsă nicioda în rugăciunea pe care o face.Aceasta vedem şi în timpul când trăia pe pământ.La Nunta din Cana Galilei, Domnul Hristos, potrivit evangheliei nu atunci avea în plan să facă o minune, însă la cererea Maicii Sale a preschimbat apa în vin. Vedeţi,relaţia aceasta specială, unică, între Domnul Iisus Hristos şi Maica ne face ca să fim foarte atenţi cu mamele noastre. Dar în acelaşi timp şi mamele să fie foarte atente la felul cum zămislesc, cum nasc, cum cresc şi cum educă sau formează copii.

Maica Sfântă avea această conştiinţă că Cel zămislit (mai presus de fire),născut şi crescut de Ea, este Fiul lui Dumnezeu dar şi Fiul omului,adică al nostru al tuturor,că El Sa făcut prin întrupare solidar cu întreg neamul omenesc pe care a venit să-l mântuiască.De aceia Mântuitorul nici nu putea s-o refuze pe Maica Sa ca Om, pentru că Ea la îndemnat să facă,I-a trezit dorinţa,de a face ce Îi este firesc ca Dumnezeu, adică binele. Acesta este rolul esenţial al mamelor,să îi lege pe copiii lor de Dumnezeu, de lumea cerească,dar şi de oamenii,de semenii şi fraţii lor, cu care împreună trebuie să meargă la cer. Sfânta Antuza, mama Sfântului Ioan Gură de Aur a rămas văduvă la doar 20 de ani. Tânără fiind ,frumoasă, de viţă nobilă, soţia unui fost general roman Secundus,oricare mare demnitar de la curte şi-a fi dorit-o de soţie.Dar pentru că era creştină şi avea această conştiinţă despre care v-am vorbit, şi-a jertfit tinereţea şi frumuseţea spre a-l creşte şi al educa pe Sfântul Ioan. Şi ştiţi că prin aceasta,ea a dăruit Bisericii creştine pe unul dintre cei mai mari sfInţi ai ei din toate timpurile. Sfânta Antuza a uimit antichitatea creştină şi păgână din vremea ei, prin perseverenţa în virtute, prin faptul că n-a cedat nici unei ispite sau tentaţii, că a rămas tare ca un diamant, neclintită în viaţa ei curată şi sfână. Şi această amprentă de caracter nebiruit,(posibil ca şi tatăl sfântului să fi avut o fire cinstită şi vitează) s-a imprimat şi asupra sfântului Ioan ,care va deveni marele Hristostom, sau Gura de aur. Ea va rămâne peste veacuri model de mamă creştină, şi atât de mare este influenţa unei mame asupra copilului încât chiar şi în ceasuri de cumpănă sau situaţii limită î-şi va aduce aminte de mama sa,asemeni Mântuitorului pe Cruce.Am auzit nu demult, o întâmplare tare frumoasă….

În timpul celui de al Doilea Război Mondial, pe când Hitler î-şi organiza armata ca să cucerească Europa, unul din marii săi generali inspecta soldaţii dintr-o unitate militară. În timp ce-i inspecta, s-a oprit în faţa unui soldat şi l-a întrebat: eşti religios ?,El a răspuns: da !sunt religios !. Zi o rugăciune,ia spus generalul ! . Zi Tatăl nostru… Şi a luat poziţia de drepţi şi a zis Tatăl nostru în limba germană, în acestă poziţie. Iar după aceea l-a întrebat, ce naţie eşti? Adică ce naţionalitate eşti? Şi i-a răspuns : sunt polonez. Şi i-a spus în continuare generalul: acum zi Tatăl nostru în limba ta natală, în limba poloneză… Atunci el şi-a luat cascheta de pe cap, s-a pus în genunchi, şi cu lacrimi în ochi a rostit Tatăl nostru în limba sa maternă.

Foarte impresioant generalul şi i-a spus: de ce când ţi-am spus să te rogi în limba germană nu ai stat în genunchi şi nu te-ai rugat cu lacrimi,după ai făcut a doua oară.Iar el a răspuns: aşa m-a învăţat mama mea. Vedeţi şi vedem cât de importantă este influenţa mamei asupra caracterului unui copil a unui om.Bazele unei vieţi autentice creştine în sufletul omului sunt puse de către mama sa cu sexcoeţia miarilor convertiri.În Sfântul Ioan Gură de Aur noi avem un mare dar dat Bisericii de către Dumnezeu, dar şi prin contribuţia extraordinară a sfintei Antuza mama sa. Maica Domnului a reuşit să-L deteremine pe Domnul Hristos să facă prima minune pe pământ.Tot ea ca o Maică a Lui va avea îndrăzneala şi curajul să-I ceară să mai facă o minune. Şi această ultimă minune care va fi, va fi minunea mântuirii sufletelor noastre a tuturor păcătoşilor care o cinstesc şi o iubesc pe Maica Domnului.

Previous Article
Next Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Up