LOADING

Type to search

Marii duhovnici ai neamului

Ne vorbeste parintele ANDREI COROIAN (XVIII): Demonismul din noi

Share

          Demonii după alungarea lor din cer,până astăzi,în frunte cu mai marele lor Lucifer, se cred stăpânii acestei lumi.Pâna la venirea lui Fiului lui Dumnezeu în lume au şi fost.De aceia satan la şi ispitit pe Mântuitorul Hristos (neştiind că este Dumnezeu) în pustia Qarantaniei,oferindu-i  împărăţiile şi stăpânirirle acestei lumi, în schimbul închinării. Domnul n-a făcut-o, ci cu dumenezeiscă mustrare la mustrat  : ,,Mergi înapoia Mea, satano,că  scris este : Domnului Dumnezeului tău să I te închini  şi numai Lui să-I slujeşti..”(Matei 4,10).Apoi prin lucrarea Sa propovăduioare şi vindecătoare,jerfitoare şi mântuitoare, l-a detronat de viclean, slăbindu-i şi limitându-i puterea,zdrobindu-i împărăţia şi luându-i stăpânirea.

       După patimile, moartea, învierea şi înălţarea Domnului, după întemeiarea Bisericii în ziua Pogorârii Duhului Sfânt,milioane de martiri, cuvioşi, ierahi, drepţi, l-au biruit şi ei pe satan cu puterea lui Hristos ,îndumnezeindu-se prin harul Duhului Sfânt.

Cu toate acestea, puterea duhurilor satanei se arată încă vie şi lucrătoare în lume, ba chiar cu un accent mai pronunţat în zilele noastre.Îndrăciţi sau demonizaţi, despre care cu atâta plasticitate scriu sfinţi evangehlişti, sau arătat şi în vremurile noastre şi nu puţini sa-u vindecat, prin puterea rugăciunilor duhovnicilor exorcişti, prin atingerea unor sfinte moaşte,sau în preajma icoanelor făcătoare de minuni ale Macii Domnului. Mulţi au fost văzuţi la mânăstirile Sihăstria, Frăsinei, Nicula, Cernica,ş.a.m.d., şi toţi, asemeni celor din evanghelii, scote-au  ţipete şi răgnete sinistre, făce-au spume la gură, oferind o jalnică,dureroasă, şi în acelaşi timp respingătoare, privelişte. Tot din categoria posedaţilor respingători fac parte şi alcoolici,dependeţi de droguri şi toxicomanie, desfrânaţii(desfrâu sub toate formele lui, a devenit o industrie în zilele noastre şi un cult ca în antichitate)

    Dar există şi un alt soi de demonism şi de demonizaţi. Aceştia sunt mincinoşii, făţarnicii, ipocriţii, parveniţi, lacomii, leneşi,perfizii,trădătorii. Din această categorie a făcut parte şi Iuda, care asemenei conducătorilor iudei şi păgâni(în speţă Ana, Caiafa,Irod şi Pilat)ucigaşii lui Hristos, î-şi are şi el urmaşii lui.Mitropolitul nostru Bartolomeu,a descris admirabil, într-o scrisoare Pastorală( Învierea Domnului anul 2005),portretul mesagerului pervers- Iuda, care sub chipul slujirii apostoliei, bunului şi iubitorului Hristos,câştigă aderenţi pentru ucigaşul şi izvorul răutăţii-satan.

     Iată inspiratele cuvinte :  ,, Sfântul Ioan precizează: ,,După îmbucătura de pâine(nevrednica sa împărtăşire),atunci a intrat Satana întrâ-nsul”(ioan 13,27).

După ce i-a bântuit gândul,diavolul intră în posesia lui totală şi ireversibilă.De ce ireversibilă ? vă veţi întreba;dacă Domnul vindecase atâţia demonizaţi nu putea să-l vindece şi pe el ?…Difernţa e radicală : cei vindecaţi erau victime, Iuda e complice.Între el şi Satana s-a făcut un pact.Înainte de a-L vinde pe Iisus,Iuda îşi vînduse propria-i libertate.Dumnezeu nu-l mântuie pe om împotriva libertăţii lui.

    Iuda are acum alt statut moral decât al celeorlaţi oameni.El doar un ins viclean, ipocrit,şiret, prefăcut, duplicitar, făţarnic, ca mulţi alţi; el este un om corupt,pervers, perfid, modelat după taila celui ce-l stăpâneşte.Numai aşa se explică incredibilul, cutremurătorul geste din grădina Ghetsimani: sărutarea.Există situaţii în care omul îl surprinde chiar pe Atotştiutorul Dumnezeu.Amintiţi-vă de sutaşu-l din Capernaum care-I ceruse lui Iisus să-i vindece servul chiar dela distanţă,ca un comandant cu porunci executorii.La auzul acestor cuvinte ,care descopereau credinţa unui păgân,Iisus, pur şi simplu, S-a minunat.(Matei 8,5-10).Aici, în Ghetsimani,Iuda Îl surpinde pe Iisus prin gestul de său a-l săruta.Era oare sărutarea necesară pentru identificarea lui Iisus? Nicidecum.Semnul era pur convenţional,putea fi un deget arătător, o mână pe umăr, atingerea cu o crenguţă sau orice altceva. Mai mult, nici nu era nevoie de un semn de recunoaştere, oricare ar fi fost el, de vreme ce împreună cu ostaşii veniseră şi arhierei,bătrânii şi căpetenii care-L văzuseră pe Iisus de atâtea ori în templu şi-l cunoşteau(Lc. 22,53-53).Şi în cazul acesta, ca şi în cel al trădării, Iuda era cel care avusese iniţiativa.El iventase trebuinţa unui semn, el stabilise,ca semn , sărutarea.Iisus ştia că Iuda î-l va trăda ,o spusese răspicat şi explicit, dar sărutarea e denatură să-L surprindă.Întrebarea pe care i-o pune are în ea, deopotrivă, uimire şi dojană: ,,Iuda, prin sărutare Îl vinzi tu pe Fiul Omului?”.

       Dar faptul e mult mai grav.Înainte de a-L săruta, Iuda Îl sărută mieros  prin cuvintele : ,,Bucură-te Învăţătorule !” Nu se poate, nu se poate ceva mai pervers ! Cuvântul ,,Bucură-te!”, care ieşia din gura lui Iisus ca un balsam,din gura lui Iuda iese ca un şarpe.Ţineţi minte: fapta care la condamnat definiv pe Iuda nu a fost trădarea negociată, ci sărutarea perfidă.Satana i-a inspirat-o, şi tot el îl va împinge la sinucidere.Şi putem anticipa că  înclipa în care Iuda îşi va da duhul cu laţul în gât,Satana îi va şuera,dulce, în ureche:,,Bucură-te !”.

 

     ….Din nefericire, Iuda nu e doar personajul unui anume moment istoric ,ci şi un personaj al isttoriei de după el,multiplicat peste tot,la scară planetară, in ipostaza sărutării care acoperă trădarea.

 

        Printre noi ,ceice beneficiem de civilizaţie,de cultură, de progres ştiinţific,de libertate, de bunurile pământului şi de harurile cerului,printre noi se instaurează, încetul cu încetul un duh perfid care răstoarnă valorile şi perverteşte limbajul.Anormalul devine normal,viciul devine virtute,minciuna devine adevăr, furtul inteligent devine profesie onorabilă,sodomia se cheamă orientare comportamentală, cuvinte nobile precum ,,prietenie”, ,,prieten”, ,,prietenă” se degradează  în conotaţii dubioase,pervertirea tineretului se numeşte program de sănătate anti-SIDA, destrămarea familiei se numeşte planificare familială,crimele ingineriei genetice se fac în numele vindecărilor miraculoase,prostituţia se legitimează prin libertatea femei de a face ce vrea cu propriul ei trup,proxenitismul se reclamă de la meditaţia transcedentală,sărăcia spiritului devine globalizare,invadarea unei ţări se cheamă război preventiv,terorismul îşi reclamă valenţe divine,înfeudarea economică se numeşte credit bancar,pomana politică devine act de caritate. Şi multe altele.

 

    Iuda se plimbă nestingherit prin societate,prin istoria omenirii, dar şi prin creştinătate.Isprava lui cea mai mare este aceia că dintr-o singură Biserică a făcut mai multe.

 

Din mai multe o puzderie.Şi continuă s-o facă prin ceiace îi este propriu: lăcomie , invidie, orgoliu. Se adaptează uşor, şi-a rafinat metodele.Lucrează la lumina nopţii şi comunică prin unde herţiene.E iscusit importator de religie, oferind-o concurenţial pe piaţa bunurilor de consum.Alfel e un ecumenist convins.Când nu lucrează pe furiş ,te invită la un dialog frăţesc .Dacă-l refuzi sau dacă te aperi,te pomeneşti intolerant,conservator, fundamentalist, retrograd.

     Cunoaşte bine Biblia, are studii universitare, vorbeşte câteva limbi străine.El ştie că Iascarioteanul era unul din cei doisprezece care au ascultat şi memorat învăţătura lui Iisus.Dacă ar fi avut curăţie şi talent putea să scerie o Evanghelie tot atât de bogată ca cea a lui Matei.

     A scris-o postum , în cheia sărutării perverse.Iuda e un excelente teolog aşa cum  este şi patronul său din Qarantania, care îi oferea lui Iisus citate din Scriptură.(Mt.4, 1-11).

      Iuda e tot atât  de zelos printre ai săi, de vreme ce instinctul dezbinării îl mobilizaează peste tot, oriunde s-ar afla.Partenerul trebuie mai întâi sedus ,dominat şi numai după aceia nimicit.Iuda îşi abordează semenul cu graţia unei cobre care, întâlnind o viperă în junglă,o invită la un dans aerian,fascinant,ameţitor,pe durata căreia îşi calculează cu precizie secunda muşcăturii mortale.Iuda e un maestru al creimei perfecte”(extras din scrisoarea Pastorală pascală a anului2005.)

         Ca un adevărat părinte şi păstor duhovnicesca al zilelor noastre, părintele nostru Bartolomeu ne demască şi expune cu precizie şi rafinament duhovnicesc, o parte, sau principalele capcane pe care ni le întinde Satan prin ,,apostolii” săi patronaţi şi îndrumaţi de întâistătătorul lor,şi întâiul lui chemat: Iuda.

      Aşa cum spune-am la începutul acestor rânduri, nu prezenţa satanei şi a duhurilor lui în anumiţi oameni chinuiţi de el, trebuie să ne sperie sau pună pe gânduri. Ei, oricât de straşnici,înfricoşători,infiorători şi dezgustători ar fi sunt victime.Nici puterea diavolului arătată în ei, de asemenea , nu trebuie să ne înfricoşeze.Lupta noastră,atenţia nostră , mai întâi,trebuie îndreptată asupra modului perfid, rafinat, atrăgător, apararent nevinovat, cu care satan ne întâmpină şi ne atacă.

    Şi într-un caz şi-ntraltul, avem putere să biruim. Mai întâi credinţa puternică , în faţa căruia el se dă bătut.Credinţa în Tatăl sub a Cărui purtare de grijă suntem. Credinţa în Fiul, Care sălăşuieşte întru noi.Şi credinţa în Sfântul Duh,Care face vii şi lucătoare, darurile şi puterile lui Hristos, sălăşluite întru noi prin Taina Botezului.Dar Hristos ne-a dat şi alte arme prin care să-l biruim pe satan, indiferent sub ce formă s-ar înfăţişa s-au ne-ar ataca. Postul, rugăciunea, smerenia, milostenia,studiul cărţilor sfinte.Dar mai ales cunoştinţa(căci lucrările,intenţiile vrăşmasului,nu ne sunt străine, zice sfântul Pavel) care  o dobândim prin studiu, prin convorbiri şi sfâtuiri duhovniceşti şi prin experienţa luptei de zi. Satan, în realitate nu are putere.El,  vorba părintelui Arsenie Papacioc, este un tolerat.Chiar dacă este îndrăzneţ şi agresiv,cum spunea într-o predică mitropolitul nostru Bartolomeu(citat mai sus ) este în acelaşi timp  fricos şi laş.El îşi arată puterea perfidă şi ucigaşă doar acolo unde nu este chemat şi nu este prezent Dumnezeu.Aşa cum lumina fizică alungă întunericul şi-l face să dispară,Dumnezeu lumină fiind şi putere absolută, alungă cu prezenţa, strălucirea şi putera Sa,orice preznţă sau lucrare a duhurilor rele.

   Ne-a dat trei arme puternice pentru a birui în orice timp şi-n orice loc puterea lui satan.

Prima este sfânta Cruce, prin care Hristos  a biruit iadul, moartea şi pe diavolul .Însemnarea cu credinţă şi încredere cu acest semn, face  simţită puterea şi lumina lui Hristos în noi şi în jurul nostru.A doua este smerenia. Adică asumare cu realism şi luciditate a unei situaţii , oricât de grea şi imposibilă ar fi ea.După cuvintele :,,Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui !” A treia ,,rugăciune lui Iisus”, chemarea numelui Domnului, cea mai înfricoşată armă din cer, de pe pământ şi din iad.

 Această rugăciune, care ar trebui să ne fie atât de firească  şi de naturală, ca propriul puls şi propria respiraţie, este atât de folositoare în orice costext şi timp al vieţii cotidiene.Nu numai că ne dă bucurie şi putere în inimă, dar ne aduce şi lumină sfântă în minte, spre a pricepe tainele credinţei şi în acelaşi  timp vicleşugul  şi perfidiile vrăşmaşuil diavol.

Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care are toată puterea în cer, pe pământ şi în iad, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale şi tuturor sfinţilor Săi, să ne păzască în credinţă, în smerenie, în înţelepciune, în pace şi bucurie, ocrotindu-ne cu sfinţii Îngerii Săi,de toate atacurile celui viclean.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *