Avva Cleopa cel Mare

         Părintele Cleopa a fost considerat cel mai mare părinte şi duhovnic din ultimul sfert al veacului trecut1, datorită hărniciei sale de neegalat, prin care şi-a lucrat talanţii, din plin dăruiţi de Dumnezeu. Nu a fost singur2 în grădina duhovnicească a Ortodoxiei Româneşti; au mai fost şi alţi părinţi, ca părintele Arsenie Boca (stălucind la jumătatea veacului, anii 40-50, apoi arestat şi exclus din monahism),părintele Paisie Olaru, părintele Arsenie Papacioc, părintele Benedict Ghiuş, părintele Sofian Boghiu, părintele Daniil Sandu Tudor, părinţii Dumitru Stăniloae şi Constantin Galeriu, părintele Teofil Părăian şi mai apoi părinţii Ioanichie Bălan, Iustin Pârvu şi Rafael Noica, tot mari în felul lor.

            Deşi a trecut la cele veşnice, părintele Cleopa, prin pilda vieţii sale, prin scrierile sau  prin sfaturile sale (înregistrate pe benzi audio, video sau tipărite) el este şi rămâne  cu pururea cu noi.

            Se ştiu şi sau scris multe despre părintele Cleopa; el este arhicunoscut atât în România cât şi în alte Ţări Ortodoxe ,prin toată slujirea sa,prin toată jertfelnicia sa apostolică din ultimii anii ai vieţii, după ce trăise viaţa sfântă de monah precum Părinţii Patericului odinioară.Dar atât pentru noi cei care l-am cunoscut, cât şi pentru generaţiile  viitoare, el trebuie să rămână viu cu prezenţa sa luminoasă ,binecuvântată,harismatică şi  binefăcătoare.Cel care întâmpina zeci şi sute de mii de credincioşi, cu urarea:,, Mâncav-ar Raiul !”, a plecat spre cer în noaptea de 2-3 decembrie, acum cinsprezece ani,1998, după ce i-a cerut ucenicului său de chilie să-i citească de cu seară şi rugăciunile dimineţii (mai bine să prisosească),iar  apoi împăcat, liniştit şi  bucuros, a plecat la Domnul. A fost prohodit în ajunul Sfântului Nicolae, în ziua sărbătorii sfântului Sava cel Sfinţit – 5 decembrie 1998 –şi a avut parte de o înmormântare  voievodală, după cum spunea Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu[1],la puţină vreme după aceasta.. Opt ierarhi, sute de preoţi, mii de monahi şi monahii din toată ţara, zece de mii de credincioşi din toată Ţara,au fost prezenţi la slujbă.O prezenţă atât de masivă a pelerinilor nu mai cunoscu-se mânăstirea Sihăstria în istoria ei,iar  o repetare a acestui eveniment-fenomen, s-ar mai putea petrece doar la slujba canonizării Părintelui.După un ger cumplit din zilele anteriaore şi un drum de iarnă imposibil(zăpadă, gheaţă, polei),în ziua înmormântării,pentru noi toţi ajunşi acolo, a răsărit blăndul soare,stălucind cu raze calde,topind ghiaţa şi zăpada,  bucurându-ne  sufletele.Îl întâlnisem ultima oară cu un an înainte(în ajunul praznicului sfintei Parascheva)şi cu suflet plin de dor şi o uşoară undă de regret că nu-l mai întâlnisem în viaţă.Acum era aşezat în Biserică,înveşmântat ,întins pe năsălie,dar la fel de luminos, zâmbind cu subânţeles.(Mai pune-ţi în practică cuvintele pe care vi le-am predicat zeci de ani, părea să spună, miilo credincioşi care veniseră să-l conducă pe cultimul drum.).Închinându-mă şi sărutându-i mâna am constatat cu vădită bucurie,că era viu , mai viu decât toţi vii preznţi. După Sfânta Liturghie,a în ceput slujba prohodirii(a înmormântării călugărilor)timp în care am plâns de jale dar şi de bucurie.Am rememorat viaţa Părintelui,care a fost minunat evocată de către actualul Preafericit Daniel, arhiepiscopul(pe atunci) nostru Bartolomeu, înalpreasfinţitul Casian,părintele stareţ Victorin,la care sa-u adăugat cuvintle frumoase trimise de către ppreafericitul Teoctist şi mitropolitul Antonie Plămădeală.Viaţa Părintelui Cleopa se identifica cu viaţa monahismului românesc trăit de către sihaştri codrilor Moldovei, dar şi cu viaţa întregii Birerici Ortodoxe Române, cu martiriul Ortodoxiei în Ardeal şi apoi al întregi Biserici şi Ţări sub dictatura comunistă. Dar toate erau biruite prin sfinţenie şi trensfigurate prin înviere.De altfel întreaga perioadă a slujbei a fost unică. Se părea că pentru prima oară în viaţă, particip la Slujba Prohodului(din Vinere Mare) unită cu Slujba Învierii.Aceste sentiment l-au trăit toţi cei prezenţi,toţi plângeau, dar nimeni nu era trist.Cu un an în urmă, în octombrie 1997, sanctitatea Sa Bartolomeu I spunea: „…întreaga Ortodoxie are nevoie de rugăciunile părintelui Cleopa”3,iar acum participam la mutarea unui sfânt la cer , al unui iubit al lui Dumnezeu, mutat în casa Lui.. Pe pământ a fost un  „izvor de înţelepciune şi de har”4, din care s-au adăpat zeci de mii, sute de mii de suflete, iar acum mergea lângă tronul Sfintei Treimi,să-I vorbească lui Dumnezeu despre nevoile poporului său…

            Biografia sa, Viaţa Părintelui Cleopa[2] a fost  scrisă de către Părintele Ioanichie Bălan, cel mai vrednic şi  mai apropiat ucenic al său, este citită cu mult folos, şi afost deja tradusă în aproape douăzeci de limbi, atât în Ţările Răsăritului cât şi în Ocident.. Cărţile sfinţiei Sale de predici, de sfaturi şi povăţuiri ,sunt citite cu mult folos duhovnicesc de către sute de mii de oameni, de toate stările si condiţiile sociale. Cartea Urcuş spre Înviere[3], poate fi considerată o filocalie pe înţelesul tuturor şi cred că reprezintă cel mai bine trăirea şi vorbirea duhovnicească a Părintelui.

            Pentru că l-am cunoscut personal aş mai propune câteva relatări, amintiri , întâmplări şi  consideraţii, menite  să întărească credinţa şi evlavia noastră,să ne lumineze şi ne mângâie în vieţuirea noastră duhovnicească.

            Părintele Cleopa a fost mare întru smerenia lui,tare în credinţa sa,curat şi statornic în iubirea lucrătoare, jerfelnică, către Dumnezeu şi către oamneni.A fost un învăţa şi un înţelept..Deşi n-a făcut  studii sistematice, Teologice sau de altă natură, a învăţat de pretutindeni. Din Sfânta Scriptură, din scrierile Sfinţilor Părinţi pe care le cunoştea ca nimeni altul,din cărţi, de la călugări, pusnici(tânăr frate, a fost prieten cu monahul şi mai apoi sfântul Ioan Iacob dela Neamţ, care îi împrumuta cărţi,iar părintel Cleopa a avut fericirea mai târziu, să-i scrie acatistul), profesori, scriitori, poeţi,oameni de ştiinţă şi oameni simpli dar curaţi şi înţelepţi, animale, de la întreaga zidire a lui Dumnezeu, devenind şi fiind recunoscut ca un desăvârşit autodidact şi teodidact..

            Desăvârşirea duhovnicească a Părintelui Cleopa s-a realizat pe trei planuri principale.Ca un monah creştin desăvârşit;ca învăţător duhovnicesc, dascăl-teolog şi predicator; şi mai ales părinte duhovnicesc adevărat.S-a născut şi a crescut  într-o familie numeroasă şi evlavioasă cu vocaţia înaltei trăiri duhovniceşti (şase membrii ai familiei sale au fost călugări) în duhul celei mai autentice şi tradiţionale credinţe ortodoxe. De mic copil postea mult, se ruga, citea Psaltire şi Sfânta Scriptură, Vieţile Sfinţilor şi alte Cărţi folositoare de suflet. Se  spovedea regulat şi se  împărtăşea cu Sfintele Taine, trăind activ viaţa Bisericii.Asemenea situaţii, în care o mulţime de membri ai familiei să trăiască viaţă îmbunătăţită şi să devină sfinţi, se mai găsesc în familiile Sfinţilor Vasile cel Mare  şi Grigore Palama, fiecare cu câte şapte sfinţi.

            Ca monah s-a desăvârşit trăind îm mod natural şi firesc poruncile dumnezeieşti, canoanele şi rânduielile Bisericii,precum şi voturile şi rânduielile monahale cerrute de sfaturile evanghelice. Ajungând asemenea Părinţilor din vechime, un adevărat pustnic purtător de Duh  şi  păstrând această rânduială severă de asceză şi după întoarcerea din pustie, în viaţa de obşte.

            Părintele Cleopa a fost un mare învăţat şi dascăl duhovnicesc.Datorită cunoştinţelor sale desăvârşite despre viaţa duhovnicească, si despre toate ramurile şi domeniile teologiei, era căutat pentru sfat de către preoţi, ierarhi,profesori,teologi, intlectuali,monahi,simpli credincioşi,pentru fiecare având răspunsul duhovnicesc potrivit.Se  spunea(a scris aceasta şi mitropolitul nostru Bartolomeu) despre părintele Cleopa, că nu exixtă problemă sau situaţie duhovnicească sau teologică, bisericească,pentru acre să nu aibă răspuns.De aceea era un dascăl şi orator-predicator desăvârşit,cunoscut şi apreciat nu numai în Ţară, cişi la Sfântul Munte şi în toată Ortodoxia.

      Dar mai ales  fost un părinte duhovnicesc adevărat,călăuzitor nemincinos, pentru că iubea pe toţi oamenii şi toată făptura şi creaţia lui Dumnezeu. Avea însuşi spunea„către Dumnezeu inimă de fiu, către sine, inimă de judecător iar către aproapele, inimă de mamă” –  cum ar trebui să aibă orice creştin.

            Era un om cu adevărat liber de patimi.

Nu se mânia, nu se tulbura niciodată, nu era de acord cu extremele şi exagerările de nici un fel. În viaţa duhovnicească, întotdeauna aprecia dreapta socoteală şi sfătuia şi îndruma spre calea de mijloc sau calea împărătească. Râvna lui neobosită izvora din marea sa iubire de Dumnezeu şi de oameni. Chiar dacă este apreciată fenomenala sa memorie, vastele şi profundele sale cunoştinţe teologice, scripturistice, patristice, canonice, dar şi din alte domenii,totuşi mai mult decât acestea, Părintele a fost şi a rămas un model de smerenie profundă, de iubire nefăţarnică, de răbdare în necazuri, îndelungă răbdare în ispite, de milă,milostivire şi ajutorare a sărmanilor,de  iertare şi neţinere de minte a răului, de curaj duhovnicesc, de întărire a celor slăbiţi în credinţă şi nădejde, de ridicare a celor căzuţi, de împăcare a celor învrăjbiţi, de sărăcie, de feciorie, de ascultare faţă de Dumnezu şi conducerea Bisericii.. De rugăciune neîncetată, de post, de priveghere, de citire şi meditare a Scripturii, de propovăduire cu timp şi fără timp a Cuvântului lui Dumnezeu – vorbea uneori zece, douăsprezece ore pe zi. De purtarea Crucii, de suferire a bolilor fără cârtire – avea şapte operaţii. L-am văzut la două zile după ce i-a fost extras un rinichi; în spital căzuse, fracturându-şi două coaste; iar în aceste dureri parcă altul suferea. Era senin, cu faţa luminoasă, binevoitoare şi radioasă. Iubirea de Dumnezeu şi de oameni şi lepădarea de sine, se vedea în felul în care era iubit. Numai cineva care iubeşte putea fi atât de iubit. Eram de faţă, când un părinte cu rol în conducerea unei mânăstirii, îi cerea un sfat într-o problemă.Se părea că ar fi fost nevoie de soluţie de aplicarea dreptăţii, dar totuşi, Părintele Cleopa, de trei ori a spus: iubire, iubire, iubire ! Iubiţi-vă şi iertaţi-vă ! Mi-am amintit că Sfântul  Apostol şi Evanghelist Ioan, la bătrâneţe, rostea mereu acest cuvânt. Cât a iubit şi cât era de iubit s-a văzut şi la înmormântarea sa, când zeci de mii de oameni, veniţi din toată ţara, pe un ger cumplit şi drum anevoios, mergeau ca la un Hram.

            Era necruţător cu sine, total lepădat de sine şi lăsa harul lui Dumnezeu să lucreze prin el.

Toate le-a făcut cu harul lui Dumnezeu, căci numai prin har putea rodi atâta rod.    Sfântul Siluan Athonitul când a fost numit economul marii mânăstiri ruseşti din Sfântul Munte Athos, Sfântul Pantelimon, (cu peste 2300 de călugări),s-a rugat lu iDumnezeu să-l ajute şi a primit răspunsul: „adu-ţi aminte de harul Duhului Sfânt şi străduieşte-te să-L dobândeşti”[4]

            Şi părintele Cleopa mereu apela la rugăciune, la cuvântul Scripturii, la cuvintele Sfinţilor Părinţi. O minte atât de luminată, cu o memorie atât de uimitoare, dar  cu o cugetare atât de smerită. Cu harul înţelepciunii izvorâte din smerenie. Credinţă şi nevoinţă, pe mulţi i-a luminat, i-a tămăduit de neştiinţă, nesimţire duhovnicească şi multe alte patimi.

            Ca părinte duhovnicesc, era uneori şi aspru, mai ales cu lenea, trândăvia şi cu moleşeala.

Nu suporta făţărnicia. Era ca un doctor care ura orice boală, iar el iubea şi iradia sănătatea sufletească. Cunoştea pe de rost toate păcatele şi bolile sufleteşti, după cum ştia şi modul lor de vindecare.

Când l-am cunoscut întâia oară (noiembrie 1994) am simţit că este necruţător cu păcatul, că în jurul lui nu se poate petrece păcat, că îl depistează şi îl desfide şi desfinţează, cu putrea harului său.

Am experimentat pe lângă multe sfaturi şi învăţături pe care mi le-a dat, în special despre rugăciune, şi ,,vederea în duh” pe care o avea. În februarie  1997, prin mişlocirea părintelui Iachint, ucenicul său de chilie, m-a primit pentr-o îndelungată convorbire (de trei, patru ore) în care mi-a movestit despre modul cum a fost ales stareţ la Sihăstria direct de la oi, şi multe întâmplări, mai ales  greutăţi  prin care a trecut în vremea stăreţiei sale.

Ştiam multe dintre ele, relatate  de către mitropolitul Antonie în cunoscuta sa carte ,,Tradiţi şi libertate..”, dar modul în care mi le-a povestit părintele Cleopa mi s-a întipărit mai adânc. ,,Mi-au putrezit picioaele în opinci pe munţii ăştea”, le spunea păinţilor care venise să-l aleagă stareţ şi depre care chiar credea că fac o glumă elaborată. Mai târziu când am ajuns stareţ (vreme de doisprezece ani) la mânăstirile Cristorel, Râşca şi Nicula, am meditat mul la cuvintele sale, iar unii părinţi dela Sihăstria, mi-au zis :,,Ştia bătrânul ce te aşteaptă!”

            Plecarea Părintelui la cer, a fost tot atât de frumoasă şi de luminoasă, precum i-a fost întreaga viaţă.

„Mă duc la Tatăl”, „mă duc la fraţii mei”, spunea mereu.

Se simţea înfrăţit cu toată făptura. Sfinţii şi cuvioşi îi erau prieteni apropiaţi,de aceea îşi dorea mereu plecarea din lumea aceasta. În noaptea  de 2-3 decembrie în 1998 ,după ce ucenicul îi citise  seara şi Pravila de dimineaţă, aplecat bucuros,bucurie care a plutit peste vatra Sihăstriei,până la  sfârşitul slujbei când s-a cântat „Hristos a înviat” , apoi s-a răpândit peste toată Ţara.

Cel ce a fost întărire şi nădejde poporului român dreptcredincios, prin „credinţa, evlavia şi ruga sa”[5] , se urca să se roage, mai lângă Dumnezeu. De acolo, din „Rai”, despre care vorbea atât şi pe care îl dorea tuturor,prin urarea devenită clasică :,,Mâncav-ar Raiul”, continuă să sfătuiască, să îndrume, să povăţuiască. Nu faţă către faţă, ci prin cuvintele sale vii şi prin amintirea sa luminosă. Chilia sa a rămas un loc de amintire şi de rugăciune, iar mormântul un loc de reculegere,de vindecare  şi de ascultare.Ce minuat este să te rogi şi să aculţi tăcerea acestor locuri.

            Aş  sfârşi aceste gânduri despre părintele Cleopa cu un „testament duhovnicesc”al său, în care cred că ne-ar spune:

            „Să iubiţi şi să cinstiţi pe Dumnezeu, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită;

            Să iubiţi pe Mântuitorul Hristos, Care s-a întrupat, a răbdat Cruce şi Moarte pentru mântuirea noastră;

            Să iubiţi şi să cinstiţi pe Maica Domnului, Maica noastră cea din ceruri şi împărăteasa îngerilor;

            Să iubiţi, să cinstiţi şi să ascultaţi de Mireasa Lui, Sfânta Biserică;

            Să iubiţi pe Sfinţi, urmând după putere exemplul lor;

            Să iubiţi îngerii voştri păzitori şi toate cereştile Cete;

            Să iubiţi oamenii buni, copii, bătrânii evlavioşi, săracii şi toţi nevolnicii, să iubiţi tot ceea ce a creat Domnul Dumnezeu ;

            Să iubiţi şi apreciaţi orice lucru bun şi frumos;

            Să nu mă uitaţi şi  să ne vedem la Rai : „Mânca-v-ar Raiul pe toţi !”.

            Iar noi să nu-l uităm nicicând. Amin !

Arhim. ANDREI COROIAN

 

---