LOADING

Type to search

Marii duhovnici ai neamului

Pr. Ioan, omul lui Dumnezeu: Iubiţi biserica!

Share

Stâlpul și Temelia Adevărului

 

Sf. Ioan de Kronstadt

La ce înălţime de sfinţenie, de dreptate, de îndumnezeire a fost înălţată firea sfinţilor care au bineplacut lui Dumnezeu – înainte-mergătorul, apostoli, proroci, sfinţi ierarhi, mucenici, cuvioşi, doctori fără de arginti şi a tuturor sfinţilor! Ei strălucesc ca nişte stele pe cerul sfinţeniei şi îndumnezeirii, plini de bună mireasmă, ca nişte flori ale raiului. Oamenii trupeşti nu le înţeleg înălţimea si vrednicia, socotindu-i ca pe nişte oameni obişnuiţi, în faţa cărora nu merită să te închini şi să le ceri ajutorul (luteranii şi alţii ca ei).

 

Sfânta Biserică, înţeleasă ca obşte (comunitate) a tuturor sfinţilor, a celor ce s-au mutat la cer şi a tuturor dreptcredinciosilor creştini care se luptă pe pământ, are o mare nepământească putere; ea trebuie să biruie orice răutate a diavolului şi a oamenilor vicleni şi porniţi spre răutate, poate surpa toate uneltirile lor; numai să ne punem mereu încrederea în Dumnezeu şi în atotputernica mijlocire înaintea lui Dumnezeu, pentru noi, a Maicii Domnului şi a tuturor sfinţilor care sunt mijlocitorii noştri şi mai cu seamă să trăim vrednici de marea noastră chemare. Acesta este temeiul pe care, în ectenia mare, în cea mică şi în cea de cerere, Sfânta noastră Biserică ne îndeamnă stăruitor să apelăm la mijlocirea Maicii Domnului şi a tuturor sfinţilor, indemnandu-ne să ne predăm unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu. Tot aşa suntem îndemnaţi şi în rugăciunile de la litie, în stihuri, în canoane. Biserica este o cetate întărită pe care n-o pot birui toate puterile iadului la un loc! Numai să ne ţinem strâns de Capul ei, Domnul şi să-L chemăm cu osârdie, să privim necontenit către cea care este îndreptătoarea oamenilor, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, către toţi îngerii şi sfinţii.

 

În apostoli, mucenici, sfinţii ierarhi, cuvioşi, în toţi sfinţii avem şi exemplul dragostei fierbinţi, al ascultării şi predării către Dumnezeu, precum şi dovada că ţine numai de dorinţa noastră pentru ca să ne putem face plăcuţi lui Dumnezeu şi să ne mântuim pe noi şi pe alţii. Vedem în ei alinarea de necredinţă, lipsa de înţelegere, lenea, nepăsarea, răceala noastră, şi, de aceea, cu atât mai vârtos vom fi osândiţi dacă nu ne pocăim. în afară de aceasta, în sfinţi avem ajutători şi rugători pentru noi înaintea lui Dumnezeu; să-i chemăm deci cu sârguinţă.

iserica oferă adevărată hrană pentru sufletele noastre: cuvântul lui Dumnezeu, Tainele, dumnezeiesteile slujbe, citirile, cântările, sfintele rânduieli care hrănesc mintea şi simţirea.

Mergeţi mai des la biserică, hrăniţi-vă mintea, inima, buzele cu hrană nestraicacioasă. în lume vă hrăniţi neîncetat cu hrană stricăcioasă: văzul, auzul, gustul, mirosul, pipăitul, mintea, memoria şi imaginaţia, toate simţurile voastre se hrănesc cu stricăciune. în Biserică nimic nu este stricăcios; frumuseţea nu se strica, e veşnică, dulceaţa, bogăţia, slava sunt nestricăcioase; frumuseţea, dulceaţa, slavă, bogăţia lumească, trupească, însă, sunt toate supuse stricăciunii, pieirii; pe deasupra mai sunt şi înşelătoare, iluzorii, păcătoase.

Ţine minte, creştine, că atunci când te lupţi cu păcatul şi daivolul o faci pentru viaţa cea veşnică, pentru ea înduri răni, necazuri, strâmtorări, supărări, chinuri, sărăcie; pentru ea faci fapte bune! Ai pentru ce să te trudeşti, să rabzi! îndelungă – răbdarea i-a făcut pe toţi sfinţii să dobândească viaţa veşnică. Să ai întotdeauna în vedere, creştine, ţelul pe care-l urmăreşti. Ce anume? Viaţa veşnică.

Istoria Bisericii nu trebuie să fie o simplă înşiruire de fapte, ci o şcoală a dogmelor şi a tuturor virtuţilor creştine pentru tinerii învăţăcei şi pentru toate vârstele, din care să învăţăm: rugăciunea, credinţa, speranţa, iubirea, răbdarea, curajul, smerenia, supunerea faţă de Providenţă, înfrânarea, curăţia, neprihănirea, ascultarea etc.

Ea trebuie să demaşte moravurile societăţii de astăzi, să ne apere de viciile ei. Tinerii dar şi vârstnicii trebuie să vadă în ea ca într-o oglinda fie neajunsurile, fie desăvârşirea la care au ajuns oamenii despre care se povesteşte în ea, pentru a nu se lua după exemplele proaste, ci a le imita pe cele bune.

Fraţilor! Iubiţi Biserica! în ea se află viaţa voastră sau, altfel spus, (apa voastră) cea vie, care ţâşneşte neîncetată din izvorul cel nesecat al Duhului Sfânt; pacea voastră, curăţia voastră, sfinţirea, vindecarea, mânagâierea, luminarea, puterea, ajutorul şi slava voastră; în ea găsim toate interesele sublime şi veşnice ale omului.

Ce lucru bun – Biserica! Slavă Domnului Bisericii Care revarsă peste ea mulţime nenumărată de daruri ale Sale. Credeţi! Credeţi nu doar cu vorba, ci şi cu fapta în sfânta sobornicească şi apostolească Biserică, sau obştea celor ce se mântuiesc întru Hristos, împodobită de toate virtuţile.

Cât adevăr cuprind până la o iotă, toate învăţăturile şi predaniile Bisericii, dacă ar fi să luăm doar învăţătura despre chinurile veşnice. Le încerc cu adevărat, deşi sunt încă pe pământ. Când slujesc lui Dumnezeu simt din când în când cum demonii cei răi şi spurcaţi parcă pun stăpânire pe sufletul meu, impiedicandu-l să se înalţe, cu gândul şi cu cuvântul lui Dumnezeu, şi punandu-mi tot soiul de piedici: sau cu gânduri desfrânate, sau cu o pornire pătimaşă, spre ghiftuiala, spre bani, spre haine, sau cu lenevie şi picoteală. Tot aşa pun ei stăpânire pe sufletul păcătos şi după sfârşitul omului.

Ca dovadă a adevărului, unităţii, sfinţeniei, sobornicitatii, apostolicitatii şi caracterului mântuitor al Bisericii slujeşte faptul că ea îi cuprinde, deopotrivă, pe toţi sfinţii din cer, pe cei aflaţi în viaţă pe pământ şi pe cei morţi şi că ea îi recapitulează pe toţi în Hristos. Înfăţişând acest lucru şi construcţia unei biserici se împarte în trei părţi: altarul, care însemnează cerul; naosul, care însemnează pământul şi pronaosul care însemnează iadul.

În această dumnezeiască, preaînţeleaptă şi mântuitoare întocmire totul e dumnezeiesc, preaînţelept, mântuitor, mângâietor; membrii Bisericii se ajuta unii pe alţii să se învrednicească de mântuire şi fericire în Dumnezeu; membrii Bisericii cereşti îi ajuta pe cei ai Bisericii pământeşti; cei ce vieţuiesc pe pământ se ajuta între ei, dar îi ajuta şi pe morţi; există una şi aceeaşi legătură vie, plenară, a unora cu alţii, în timp ce la luterani această legătură este ruptă: ei nu au cinstirea sfinţilor şi a moaştelor duhovniceşti şi dătătoare de viaţă; nu au jertfă de mulţumire pentru sfinţi nici jertfă de milostivire pentru morţi; morţii rămân lipsiţi de ajutor, nu se bucura de grija şi iubirea Bisericii, sunt lăsaţi de izbelişte.

In Biserică totul respiră înţelepciune, sfinţenie, strălucire, înviorare, învăţătură; de aici ţâşneşte un şuvoi de viaţă: aici e pace, bucurie, libertate.

1 Comment

  1. iodan 26 februarie 2020

    „…construcţia unei biserici se împarte în trei părţi: altarul, care însemnează cerul; naosul, care însemnează pământul şi pronaosul care însemnează iadul.” (preluare din text). Spațiul din cafas, unde-i în această catalogare ? Mulțumesc anticipat pt. răspuns !

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *