Aici suntem, Doamne!

Dacă ai fi pe o punte suspendată deasupra unui hău, ce ţi-ai dori mai întâi? (Să nu se rupă puntea şi să cazi; să te aştepte cineva la capătul celălalt; să fii destul de  curajos ca să poţi traversa, etc.)

Poate aşa gândesc şi cei aflaţi în dificultate – neputincioşi sau bolnavi – şi  aşteaptă ca cineva să hotărască pentru ei dorind în acelaşi timp ca decizia acestora să fie cea mai bună iar binefacerea să se repete.

Este în firea noastră să ne simţim singuri şi părăsiţi atunci când ne aflăm pe o punte a încercărilor.

Dar tot în fiinţa noastră se află şi puterea de a ieşi din impas de aceea trebuie să luptăm cu toată forţa pentru a ne menţine în echilibru.

Pentru aceasta este nevoie de multă concentrare a atenţiei ca să oprim balansul diminuând astfel riscul de a ne prăbuşi.

Sufletul intră şi el în alertă, iar noi scoatem din tainiţele ascunse ale inimii comori uitate pentru a le da în schimbul a ceea ce considerăm a fi bunul nostru cel mai de preţ care trebuie răscumpărat şi salvat.

Însă, ajunşi dincolo tot există pericolul de a ne întoarce de unde am plecat şi rătăcind să nu mai vedem întinsă mâna care ne-a scos odată din “noroiul adâncului”.

Dar “Cel care a sădit urechea” “şi a zidit ochiul” ne vede şi ne aude – cârtind sau binecuvântându-L- şi ne ridică sau înoieşte crucea pentru ca să înţelegem că Domnul “întru necaz ne-a desfătat”.

 

Niciodată nu ne dă Dumnezeu încercări fără a ne da şi posibilitatea de a le trece cu bine

 

Pentru aceasta mobilizează toate puterile cereşti , îi scoală pe oameni  din somnul nepăsării şi-i mână acolo unde este nevoie de întărire pentru ca puntea să nu cedeze sub greutatea păcatelor.

Dar noi ne zbuciumăm  căutând căi de scăpare  din necaz şi dăm vina pe orice şi pe oricine numai la greşelile noastre nu ne duce gândul cu atât mai puţin la Cel care pe toate le rabdă şi pe toate le iartă.

Am ajuns atât de neputincioşi încât nu ne mai putem bucura de frumuseţea pământului pe care ni l-a dat Dumnezeu şi ne temem până şi de manifestările fireşti ale naturii mai rău decât o făceau în vechime cei pierduţi care închinându-se făpturii Îl nesocoteau pe Creator.

Dacă bate vântul ne aşteptăm ca în clipa următoare să înceapă furtuna , să se transforme în uragan şi să ne strice casele ori maşinile.

Oare Mântuitorul n-a certat vântul şi marea s-a potolit?De ce nu ne-ar asculta şi pe noi, fraţii Lui dacă-L rugăm?

Când vedem că se acoperă cerul cu nori ne înourăm în cugetele noastre şi nu mulţumim pentru  binefacerile ploii ci, punem în balanţa gândului cum ar fi mai bine:să plouă ori să nu plouă?

În loc să îngenunchem în faţa icoanei cerând milă şi iertare aşa cum o făcuseră Sf.Ilie, Sf.Nicolae, Sf.Ioan Gură de Aur, Sf.Nectarie şi alţi buni rugători şi iubitori de Dumnezeu. El i-a ascultat şi a potolit stihiile căci a văzut că nu interesul personal îi motiva pe aceştia ci mila şi dragostea faţă de aproapele.

Nu mai vedem strălucirea zăpezii, puritatea şi mângâierea blândă a fulgilor , generozitatea cu care acoperă toate întinăciunile noastre  pentru că ne temem să nu ne îngroape.

Cum de nu mai auzim glasul clopotelor care strigă la Dumnezeu pentru noi şi ne îndeamnă să ne rugăm la vreme de primejdie?

Dar ce ne facem că vine primăvara şi ca de obicei nu aduce fluturi şi flori, ci gripe şi viroze ? Şi nici nu vreau să mă gândesc ce cald o să fie la vară ! Iar vine postul ? Ce-o să mai mâncăm ?

 

Să lăsăm fobiile şi psihozele

 

Să ne amintim că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus că va fi cu noi până la sfârşitul veacurilor şi El nu minte nici nu-şi uită promisiunile.

Şi să stăm înaintea Lui cum stăteau strămoşii noştri şi se rugau să-i izbăvească «  de cutremur,de potop, de foc , de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră, de războiul cel dintre noi… » că bun şi iubitor este . Că dacă se supără şi ne ceartă cu ploaie, cu zăpadă sau cu vânt o face pentru nevinovaţii poporului său care suferă din cauza noastră.

Pentru ei şi pentru noi să arătăm că suntem ai Lui sunându-I : Aici suntem,Doamne ! Miluieşte-ne şi scoate-ne din mijlocul furtunii , potoleşte viforul gândurilor rele,strică  vrajba dintre noi,usucă izvorul patimilor,întăreşte inima robilor Tăi îndărătnici şi păcătoşi !

 

Tudora Luca