Sfântul Apostol Petru (29 iunie): Când dușmănia vine de peste tot din jur
Share
Este un personaj complex. Alături de Iisus în toate momentele de triumf, pleacă și în misiunea de anunțare a iminenței Împărăției, fără bani și fără pachețel de mâncare. E conștient de duritatea misiunii, dar e în stare să suporte toate condițiile. Nu poate renunța, la mijloc este mântuirea întregii omeniri.
Știe că oamenii vor râde, dar își asumă rolul de propovăduitor cu maximă seriozitate. Mesajul descoperirii adevărului va deranja pe mulți, dar el nu se lasă intimidat de sinedriști. Dușmănia va veni din toate părțile, dar acest fapt nu îl descurajează.
Se vor mântui doar cei care vor rămâne statornici până la sfârșit. Chiar dacă contextul este unul potrivnic. Își asumă responsabilități și le duce la bun sfârșit, chiar dacă face și greșeli. Nu cade în deznădejde, ci este rapid reabilitat.
Carcera romană nu îl face să trădeze crezul la care s-a angajat. Este crucificat cu capul în jos lângă fostul circ al lui Caligula. Ostilitatea celor ce resping mesajul învierii nu diminuează câtuși de puțin stabilitatea lui. Este tare ca o piatră, doar este Petru.
Nu se lasă intimidat, chit că dușmanii îl înconjoară. Acest model de tărie este valabil în lumea de azi, în care e încă posibil ca un băiețel din Slobozia să fie ucis cu pietre de către colegii lui! Chiar că dușmănia vine DE PESTE TOT DIN JUR. Simțim asta, ne copleșește și – de multe ori – ne clătinăm. Doar puterea lui Dumnezeu ne mai ține, ca să nu fim zdrobiți.
Dușmănia se manifestă prin vorbe, prin ură, prin invidie, numai că noi nu avem voie să ripostăm decât întorcând obrazul, iertând, iubind. Aparent, suntem fraieri care pierd. De fapt, suntem singurii câștigători. Să nu credeți că Petru a fost ovaționat, primit cu covor roșu. Puțini i-ar fi cerut să facă un selfie cu ei (dacă ar fi fost telefoane atunci). Majoritatea râdeau de el, îl înjurau, chiar aruncau cu pietre. Este vorba de o ură imensă, de un tsunami diavolesc.
Dușmanul diavol ne va încolți permanent până la Parusie, dar noi nu vom ceda. Știm prea bine ce este dușmănia: ura, atitudinea ostilă, beligerantă, ca într-un război crud, vrăjmășia (starea de iad). De peste tot suntem asaltați, dar din interior suntem păziți. De peste tot suntem scuipați, dar din interior suntem binecuvântați de puterea divină.
De peste tot suntem criticați, dar din interior ni se spune că avem valoare în fața Lui. De peste tot din exterior sunt ispitiți cu mere putrede și otrăvite, frumos ambalate, dar din interior începe curăția noastră.
De prea mult timp istoria este o însângerare, o explozie a dușmăniei. Oamenii se comportă cu dușmănie, se ucid, de parcă Hristos nu ar fi înviat pentru ei, de parcă predica lui Petru de la Rusalii nu ar fi și pentru ei. Dar cea mai dureroasă este vrăjmășia casnică, de care vorbește și Acatistul Bunei Vestiri. E dificil când dușmănia vine de peste tot de la colegi și vecini, dar când aceasta țâșnete imploziv din sânul familiei, drama e imensă. În fața acestei neputințe a noastre de A TRECE PESTE, doar harul lui Dumnezeu ne poate întregi (fără iertare sunt ciungi, incompleți). Citiți epistolele petrine (nu sunt lungi) și vedeți câtă putere primiți în lupta aceasta paradoxală cu noi înșine!
Omul nu este dușman, ci este dușman dușmăniei, zicea acum câteva secole Friedrich Hoderlin. Petru ne amintește de la începutul scrisorii sale către noi că suntem încercuiți DE MULTE FELURI DE ISPITE, dar că acestea sunt trecătoare, PENTRU PUȚINĂ VREME.
Deși acum suferim, bucuria noastră va fi negrăită. Mântuirea trebuie căutată cu stăruință, prin rezistență fățișă împotriva urii. Deci, tot vicleșugul trebuie lepădat. Omul mântuit trebuie să fie inocent, ca un prunc nou- născut. Chiar dacă lupul atacă turma, oile sunt în siguranță alături de Păstor. Petru trage un asemnal de alarmă: dacă și dreptul abia se mântuiește, cu cel ce dușmănește ce va fi?
Majoritatea dușmăniilor înconjurătoare vin din vorbe spuse aiurea. Bengalezii nu degeaba consideră că un mut nu are nici un dușman. Putem merge și pe prevenție: să nu ne facem dușmani doar din lipsa de înfrânare a gurii noastre! În fond, singurul dușman periculos este ignoranța. Nesăbuința de a nu te lăsa salvat.
