“Casa” înţelepciunii

Nimeni nu s-a rugat mai fierbinte şi cu mai multă nădejde la Dumnezeu cum s-au rugat părinţii Fecioarei Maria, Sfinţii Ioachim şi Anna. În vremurile biblice, soţii care nu aveau copii se credeau întrucâtva blestemaţi de Dumnezeu iar oamenii îi priveau ca pe nişte stigmatizaţi şi evitau să aibă vreun amestec cu ei. Legea era foarte aspră şi chiar se întâmpla ca aceştia să fie excluşi din Templu fiind consideraţi atât de păcătoşi încât nici jertfa lor nu era primită. Sfânta Anna nu se învrednicise de darul naşterii de prunci deşi era înaintată în vârstă dar viaţa ei şi a soţului său, Ioachim era curată şi plină de evlavie. Sf. Ioachim care se trăgea din seminţia lui David, era un om bogat, avea turme numeroase din a căror pârgă făcea milostenie şi jertfea la Templu tot a treia parte. Sf. Anna, nepoată de preot, era o femeie plină de virtuţi, înţeleaptă şi iubitoare. Numai că lipsa unui copil după cincizeci de ani de căsnicie le strecura în suflet multă amărăciune. Însă ei nu cârteau împotriva Domnului, ci stăruiau în rugăciune şi se smereau socotind că numai pentru păcatele lor nu erau binecuvântaţi. Până când, într-o zi fiind sărbătoare, s-a dus Ioachim împreună cu cei din neamul lui la Templu ca să ducă jertfă şi să-I mai spună Domnului despre necazul care-l măcina şi-i umbrea bucuria vieţii. Dar marele Preot nu i-a primit ofranda şi l-a ocărât de faţă cu toată lumea, făcându-l să se tulbure în inima lui şi să se supere până într-atât încât să nu mai vrea să se întoarcă acasă. A consultat genealogia a douăsprezece generaţii şi văzând că din tot neamul el era singurul fără urmaşi a plecat în munte unde îşi avea turmele să-şi plângă durerea şi poate aşa Îl va îndupleca pe Dumnezeu şi-i va trimite un prunc. “Rugăciunea şi lacrimile îmi vor fi mâncare iar pustiul casă până când mă va auzi şi va veni la mine Dumnezeul lui Israel…” se tânguia dreptul. Şi a petrecut acolo patruzeci de zile în post şi rugăciune. Auzind Anna despre hotarârea soţului ei, plângea şi zicea: ”…pentru ce să plâng mai mult, pentru sterilitatea mea sau pentru singurătatea mea? Doamne, Tu care ai dăruit Sarrei un fiu la bătrâneţe, ai deschis pântecele Annei pentru a naşte pe Proorocul Tău Samuel, priveşte spre mine şi ascultă-mi rugăciunea… Să fie născutul din mine adus în dar Ţie şi să fie binecuvântată în el şi preaslăvită mila Ta!” Şi după multe zile de plâns şi rugăciune iată că a venit înaintea Annei Îngerul Domnului, Gavriil, ”cel al tainelor bine ascunse” şi i-a spus: ”Ţi-a fost ascultată rugăciunea, suspinurile tale au străpuns norii şi lacrimile tale au picurat înaintea Domnului. Tu vei zămisli şi vei naşte o fiică binecuvântată… ea va primi slava întregii lumi şi se va numi Maria.” Oare cine poate înţelege pe deplin bucuria şi recunoştinţa pe care a simţit-o Anna? A plecat în grabă la Ierusalim să-I mulţumească Domnului pentru că i-a îndeplinit dorinţa cea arzătoare. În pustia muntelui, Ioachim a primit şi el vestea de la Înger care îi spuse să se ducă la Ierusalim căci o va găsi pe Anna aşteptând lângă Poarta de Aur. Această poartă (acum zidită de musulmani) este locul pe unde evreii şi acum aşteaptă să intre Mesia. Cei doi soţi au stat în Ierusalim mai multe zile, apoi s-au întors plini de bucurie la Nazaret. Când i-a venit sorocul, Anna (bucurie) a născut o fetiţă pe care a numit-o după spusele Îngerului, Maria (stăpâna). Sfinţii Părinţi au aşezat copila într-un loc în casă unde totul era curat, ca un altar de rugăciune. Ei n-au uitat promisiunea făcută Domnului şi o creşteau pe Fecioara Maria cu grijă şi sfinţenie în vederea misiunii la care a fost chemată. Când a venit timpul să-i pună numele, după cincisprezece zile de la naştere, conform obiceiului evreiesc şi copila a fost dusă la Templu, ei s-au adresat Domnului: ”Dumnezeule Preaînalt, uită-Te la acest copil şi binecuvintează-l cu binecuvântarea Ta unică pe acest pământ!”. Iar Anna a cântat Domnului un cântec de slavă, mulţumindu-I că a luat de la ea povara blestemului şi a ruşinii.

Bătrânii spun că prin oameni lucrează Dumnezeu. Dacă suntem atenţi la tot ce ne înconjoară, vom observa că toată viaţa noastră este subordonată acestui adevăr. “Înţelepciunea şi-a zidit casă şi a tăiat şapte stâlpi” spune înţeleptul Solomon. Înţelepciunea, răbdarea, smerenia Sfinţilor Părinţi a făcut ca Dumnezeu să se aplece asupra întregului neam omenesc şi să zidească “o casă” a Duhului Sfânt prin Fecioara Maria. Cei şapte stâlpi pot fi Cele şapte Taine ale Bisericii pe care se clădeşte şi se sprijină mântuirea noastră. Rugăciunea drepţilor a întors faţa Lui Dumnezeu către oameni, pogorând asupra lor binecuvântările Sale.

Aşa cum Sfânta Anna era înjosită înaintea oamenilor pentru sterilitatea ei, se vor fi simţit multe femei doritoare de prunci de-a lungul timpului. Şi acum unele nu pot avea copii, în timp ce altele resping viaţa care înmugureşte în ele şi îşi omoară pruncii nenăscuţi. Dacă pentru primele se milostiveşte Dumnezeu dăruindu-le bucurie, pe celelalte le aşteaptă osânda veşnică dacă nu se pocăiesc. Sunt şi femei înţelepte care aleargă la Dumnezeu pentru ajutor, se roagă înaintea icoanelor, caută sprijin la Sfintele moaşte, postesc, fac milostenie şi atunci, chiar dacă n-o fac în măsura smereniei Sfintei Anna, Dumnezeu le ascultă rugăciunea. Astăzi, dacă ambii soţi vor să aibă copii nu ştiu ce să facă. Primul impuls îi duce spre medic sau spre vrăjitoare, nu spre Biserică unde preotul îi poate îndruma pe calea cea bună. Uită cu totul că doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre este Hristos care împlineşte dorinţele tuturor după măsura credinţei. Sau, mai rău: se ceartă şi se învinuiesc reciproc şi, de multe ori sfârşesc prin a se despărţi. Şi iată că nepurtarea de grijă face ca o încercare menită să-i unească şi să-i întărească în credinţă le aduce necazuri. Nu mai au nici dragostea şi înţelegerea soţilor de altădată, nici răbdarea şi smerenia lor.

“Ne închinăm binecuvântatei Tale Zămisliri şi Naşterii Tale din Sfinţii Tăi Părinţi, Ioachim şi Anna!Te rugăm, Doamna noastră, să ne dai viaţă fără de păcat ca să zămislim şi să naştem roade de pocăinţă!”

Tudora Luca