LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Catehismul dragostei (II)

Share

Uneori ne simțim deosebit de pustiiți, de lipsiți de putere, încât doar harul care ne îngrijește ne mai poartă de grijă. Sunt trădări, dezamăgiri reale, dar să nu le exagerăm nici noi. Să fim ocupați cu binele, să nu ne găsească vicleanul neocupați. Întâlnirea de azi cu părintele m-a liniștit. Prezența unui om duhovnicesc este un mare har.

  • Începutul lumii este o minune, dar la fel va fi și sfârșitul. Eliberează-te de agonie și tulburare! Nerespectarea poruncilor îți aduce mare pagubă!
  • Dumnezeu salvează oameni, dar salvează regiuni, continente, omenirea întreagă, dacă aceasta ar vrea. Există o sete de minuni mai mare ca niciodată.
  • Cei ce nu caută slava divină se înstrăinează.
  • Omul evlavios nu tăgăduiește minunile. Mamele evlavioase sunt adevărate făcătoare de minuni. Există miliarde de sfinți necunoscuți…
  • Nu fi nemulțumit de lume, ci doar de tine însuți. Dacă nu te atrage iubirea Lui, nimic altceva nu te va atrage spre rai. Lumea nu trebuie îmbogățită cu nimic altceva decât cu sfinți. Apostolii au fost antrenați pentru o viață simplă, austeră, umilă, smerită. Atleții autentici sunt discipoli ai cumințeniei, blândeții, seriozității. Apostolii au înțeles cât de decisivă devine rugăciunea fierbinte, cea care atrage harul, iar harul diferențiază echipele și este elementul vital pentru biruință. Să nu crezi că te mântuiești prin flotări, eforturi și levitații! Tu te antrenezi, bine faci, dar Finala a jucat-o Hristos pe Golgota! Și nu a pierdut-o. 
  • Pragmatismul este o contradicție: practic, pierzi exact ce trebuia să câștigi.
  • O gândire degenerată nu poate recunoaște adevărul. Suntem atât de putrezi, încât credem că toți sunt așa. Nu ne putem imagina că sunt alții mai buni decât noi. Ai grijă, zise părintele cu blândețe, adevărul nu este provizoriu. Este etern. Nu este o reprezentare tendențioasă. Este reperul.
  • Și totuși, multe minciuni au supraviețuit…
  • Da, pentru că somnambulii sunt contagioși. Mai grav, neadevărul vrea să se impună drept instrucție obligatorie. Calomnia este numele propriu al diavolului. Și nu e în șomaj. Nu doarme. Minciuna este că are o putere mai mare decât i se pare că are.
  • Deci frica este exagerată.
  • Mult exagerată, dar ne ține atenția concentrată pe ferirea de rău.
  • Finitudinea recunoscută este o treaptă spre adevărul nelimitat. Istoria are mari limite, mari lacune. Fără scrierile biblice, însăși literatura ar fi o glumă.

Istoria mântuirii mărturisește Providența, Pronia. Trecutul se numește Perfect, chiar dacă e plin de imperfecțiuni, pentru că e cursa omenirii spre desăvârșire, după modelul ceresc, nu după afișele circarilor medievali. Trecutul mărturisește că și în viitor omul se poate elibera de tenebre. Singura eliberare, singura fericire, singura viață veșnică este cunoașterea lui Dumnezeu.

  • Tinere, dacă nu Îl cunoști pe Dumnezeu, cum vrei să trăiești veșnic cu un necunoscut? Mă întrebă părintele de Florii. Dacă L-ai cunoaște, n-ai face spectacol, nu te-ai văicări și nu ai crede ce îți afișează alții de prompter. Dacă L-ai cunoaște, nu te-ai atașa de perisabil. Dacă L-ai cunoaște, nu te-ai mai despărți de El. Profită de Marea Săptămână a Grațierii. Trăiește fiecare săptămână ca una Mare, fiecare duminică ca un Paște! Hristos a înviat!

Doamne, vindecă pietrificarea inimii mele! Scapă-mă de aparențele înșelătoare!

  • Cum se murdărește sufletul, cum îl curățăm. Nu lăsăm să se adune praful grămadă. E nevoie de o pocăință neîncetată, zise părintele de ziua cuviosului Vasile de la Poiana Mărului, cel care îndemna pe toți dacă nu au un duhovnic, să îl caute plângând. Până la urmă înveți cum să te pocăiești, cum înveți să scrii, la început ai impresia că nu vei ști niciodată. Dar trebuie să iubești curățenia. Să îți curățești simțirile și abia atunci să Îl aștepti pe Hristos înviind.

Din cauza mizeriei neînlăturate, mirosim greu a iad. Prea multă pseudoistorie.

  • Caută curățenia celestă, curățenia angelică, curățenia paradisiacă! zise părintele cu blândețe, după ce spovedise mulți ucenici.
  • Toată creația este purificată, reînnoită, curățată prin înviere.
  • Da, miros curat, proaspăt, atmosferă senină, liniștitoare… nimic necurat nu intră Acolo.
  • Prea multă disipare, prea puțină coagulare.
  • Mai simplu, ochi curat, trup curat. Vezi să nu intre mizeria prin simțuri, mai ales prin văz și auz. Ferește-te de mizerii!
  • Curățenie sufletească, dar și trupească. Curățenie în grădină: fără spini.
  • Mai grav, mizeriile ard în gheenă!
  • Suferința ne curăță de solzii păcatului.
  • Da, dar curăția este doar în legătură cu transcendența. Participare la curăția, ordinea, armonia cosmică.
  • Abandonarea în brațele Lui, o cale de viață.
  • În timp ce te rogi, Hristos răspunde fiecărei bătăi a inimii. Slujind Lui pe pământ, te pregătești să Îi slujești în ceruri.
  • Martirul Teotecnus crede în Hristos și Îi aduce jertfă viața lui.
  • Dumnezeu te iubește, dar tu simți această iubire doar dacă lupți cu mizeria păcatului.
  • Cea mai mare minune este omul curat, cu inima curat, smerit.
  • Dacă Îl aștepți, nu Îl vei renega. Străduiește-te să fi partenerul ideal pentru El! Mersul istoriei se îndreaptă către așezarea Împărăției și cei necurați nu vor avea acces. Dumnezeu te ajută să uiți de problemele tale și să îți concentrezi toată atenția la El! Se poate bizui pe tine? Așa cum ești acum, poți trăi cu El? Un ateu poate zice cât dorește că pentru el nu există Dumnezeu, învață părintele la cateheză. Doar și orbul zice că nu există lumină. Și un bolnav zice că nu există sănătate. Corect ar fi: Dumnezeu există, cu toate că eu nu Îl cunosc…

Există în viața noastră o convingere tulburătoare: fără iubirea lui Dumnezeu, ce am fi? Pentru a ne putea bucura de prezența Lui, trebuie să schimbăm unele lucruri, unele mai multe. Cuget despre El, deci exist. Mă gândesc la El, pentru că Îl iubesc. Doar omul decăzut consideră binele o nebunie primejdioasă.

  • Trebuie să să ne dorim să dobândim capacitatea de a trăi cu Dumnezeu! zise părintele înainte să miruiască. Realitatea ultimă este Dumnezeu. Fără El nu există viață, iar fără viață nu există înțelepciune de iubit.

Adevărata cădere a Bizanțului nu este cea de la 1453. Zice Iorga că abia pe la 1800 cad valorile bizantine, când mare parte dintre răsăriteni se lasă seduși de iluminism. Mulți ortodocși pun deja la îndoială tot ceea ce înainte nici nu intra în discuție că nu ar fi așa. Pun la îndoială că părinții duhovnicești sunt călăuze către veșnicie. Ei devin brusc popii. Nu zic asta întâmplător. Tocmai azi îmi reproșa cineva lucruri neadevărate despre popa. Era vorba despre părintele. Situația nu era deloc nici complicată, nici controversată, dar persoana aceasta pur și simplu abia aștepta să împroaște cu mizerii pe un om curat. Să ai zeci de ani un astfel de om atât de aproape de tine, gata să te ajute și tu nu numai că îl respingi, dar îl și scuipi… Ca să balansez puțin situația, tot azi m-am întâlnit și cu o ucenică de-a părintelui, una dintre cele mai vechi și mai dedicate. Era atât de bucuroasă când rostea cuvântul părintele, încât simțeam toată iubirea de pe lume în glasul ei plin de credință.

  • Mai multe clopotnițe, dar o singură Voce are Biserica, zise părintele către ucenicii săi, care nu se grăbeau să plece, aici fiind mai acasă ca nicăieri.

Icoana împărtășirii apostolilor. Un singur apostol nu are cunună pe cap, ci pungă în mână. El agonisește, dar nu ce trebuie. Adună în pungă, dar nu este încununat. E un învins, un ratat. Ratează învierea, deși era împărtășit.

  • Merita să caute mormântul gol și s-ar fi golit de pungășie, zise părintele în filie. A rămas un pungaș, când putea fi încununat. Câți mai caută învierea azi? La Epicleză, preotul invocă Duhul Învierii, dar mulți rămân plânși în ratare. Bucuria victoriei nimeni nu ne-o poate șterpeli. Doar în Biserică ești la adăpost de pungași. Îndelung rabdă încununații hoțiile altora. Pungașii habar nu au ce ratează. Hristos înviat nu se arată pungașilor, ci încununaților.
  • Hristos câștigă mereu și nu pierde niciodată. Cei din echipa Lui sunt încununații. El împarte veșnicia cu noi, de ce ne mai stresăm pentru hoții?
  • E timpul să ne trezim și să ne întoarcem la Dumnezeu. Îndeletnicirea noastră să fie rugăciunea. Cel ce face binele va trăi în Dumnezeu. Pocăința, zice sfântul Policarp, este abținere (de la rău), este pricepere (pricepem cât rău am făcut) și este lămurire (Dumnezeu ne lămurește totul).
  • Cei ce nu-și vor adăuga hoții se vor mântui. Dacă nu torni pelin în miere, aceasta rămâne dulce.
  • Hoția este un mare furt. Ni se fură liniștea, răbdarea și pacea. Hoția este concubinaj cu moartea. Mergi pe calea netedă și părăsește calea bolovănoasă. Cetatea ta nu e aici… Ce rost au hoțiile, ce vei face cu averea la Judecată? Moartea nu are stăpânire decât unde este păcat, dar Hristos este fără păcat, moartea nu-L stăpânește.
  • Avraam nu a hoțit nimic în Canaan. Nu a agonisit terenuri. Avea o singură peșteră, pentru a fi înmormântat. Și-a pregătit doar groapa.

Încununatul, neînvinsul, apostolul biruitor Îl cheamă pe Hristos ca mărturie asupra sufletului său. Biserica este PUNCTUL DE LUCRU al lui Dumnezeu, aici sfinții activează harul. Biserica este locul unde sunt salvați cei condamnați la moarte. De ziua sfântului Atanasie Patelarie, patriarhul plin de râvnă, părintele, om al bucuriei, își întări ucenicii:

  • Suntem prea dificili, prea păgâni. Prea multe fețe triste în Biserica învierii. Prea puțină bucurie la sărbătoarea victoriei. Învierea ne determină să fim bucuroși, nu tot cu fețele acre, tot obosiți. Când nu ești bucuros, ești chiar rejectabil, scârbos, ciudat, infernal. Bucuria te scapă de îmbufnare. Nu suntem bucuroși fără motiv, suntem bucuroși că există înviere.
  • Doar aghiuță nu se poate bucura, știind că pentru el chinul va fi veșnic.
  • Cea mai tainică bucurie este noaptea de Înviere. Când am plâns ultima dată de bucurie?! Tristețea e pământească, caută bucuria suprapământească. Învierea e un balsam care vindecă totul. Numele nostru de Familie este Veselie.
  • Slavă Celui ce ne dăruiește acea lumină, ce ne învăluie în bucurie! Slavă Celui ce nu a lăsat echipa apostolilor descompletată, ci L-a ales pe Matia și vrea necontenit să ne aleagă și pe noi!
  • Da, numai că este greu să fii bucuros, mizerabil fiind… Ne bucurăm că ale noastre nume sunt scrise în ceruri. Nu singure s-au scris, le-a scris Cineva. Datorită Lui sperăm la o bucurie negrăită.
  • Sfinții din vechime se roagă împreună cu noi, pentru bucuria noastră. Inima noastră tânjește după liniștea de la Mar Saba… Vrem Duhul bucuriei. Această bucurie e o stare de har, un hram angelic. Poți să fii bucuros, dacă renunți la a avea.
  • Dacă auzirea Evangheliei nu ne îmbucură, înseamnă că tristețea e instalată profund în noi.
  • Învierea este bucuria de a prânzi împreună cu Învățătorul. Suntem prea morocănoși, totuși…
  • Doamne, fii milostiv!
  • Păcatul tâmpește, dar Dumnezeu nu are nevoie de tâmpiți… Înainte de a păcătui, Adam se bucura de glasul lui Dumnezeu. După păcat, același glas îl paralizează. Intervine oroarea adusă de păcat, frica de pedeapsă. Cine s-a molipsit de păcat, nu se poate vindeca decât în Hristos.

Câtă vreme bisericile sunt deschise, Porțile Raiului sut deschise. Hristos va birui în noi.

  • Cum povestești o Carte pe care nu ai citit-o? Poate nu o cunoști deloc. Sau doar ai răsfoit-o superficial. Sau ai uitat-o.
  • Un non-cititor este un non-practicant. Nu poți respecta ceva ce nu cunoști. Nu poți iubi ceva ce nu aprofundezi. Unii nu cunosc nici Poruncile, bâjbâie cu greu vreo trei-patru, inventează a cincea și se-ncurcă definitiv la a șasea, neștiind câte or mai fi.
  • Catehumenilor care nu știau carte LI SE CITEA din scrisorile sfântului Pavel. Acum cine mai ascultă, cine mai citește altora? A scăzut interesul. Este mai mult o preocupare intelectualistă, străină de pietismul nebolnăvicios. Multe parohii explică chiar ceea ce citesc, dar numai mall-urile sunt pline la acea oră.
  • Falimentul iluziilor ne descoperă adevărul: nu suntem singuri, suntem cu Hristos!
  • Oamenilor li se servesc exagerat de multe statistici halucinatorii, care le distrag atenția de la Calea lor. Câte ouă… Câte berze… Câte și câți… Doar-doar s-or mai abate câțiva de la destinația spirituală, zise părintele de Izvorul Tămăduirii.
  • Lumea are acută nevoie de profeți, care să amintească permanent că nu ne este îngăduit să trăim ca niște măgari!
  • Prea multe statistici determină prea multe crize! Criza muștelor, criza alunelor, criza dopurilor, criza șopârlelor… Numai crizatul de aghiuță vrea să ne exaspereze, să ne sugereze că avem multe alte crize majore de rezolvat, iar cea spirituală poate fi amânată. Miza nu e pierderea iubirii, nici măcar a credinței. Miza e pierderea speranței. Pentru că omul deznădăjduit nu mai dorește iertarea divină… Singurul păcat care nu se va ierta. Singura armă diabolică care ne poate ucide sufletul e nesperanța.
  • Omul este sufocat de inutilități. Omul înstrăinat ajunge să-și idolatrizeze excrementele… Nu ar trebui să ne mire balamucul lumii, otrăvite cu aiureli, absurduri, dezordini, confuzii. Capitalele – – și nu numai – nu mai vorbesc de Dumnezeu și de sfinți…
  • Chiar nimeni nu mai este el însuși?! se întrebă părintele retoric în Duminica Tomii. Ce valoare pot avea vorbele, dacă nu sunt expresia nici a libertății, nici a unor oameni liberi?! Citește Evanghelia, tinere, dar citește-o cu lacrimi în ochi: e un bilet de dragoste. Și nu te alarma, un faliment material poate fi o biruință duhovnicească… Te vei schimba cu adevărat abia când vei renunța la aroganța cu care îi tratezi pe ceilalți.

Sunt un pom înflorit. Încă nu am un nume. Singurul lucru pe care mi-l amintesc este tânărul care se ruga sub crengile mele la fiecare răsărit de soare. Se ruga pentru iertare.

  • Să speri în ceea ce spui că e imposibil este cea mai curată credință, zise părintele de ziua profetului Isaia. Tu spui și ți se pare, dar nu toate sunt așa cum le spui tu și ți se par ție. Generații întregi de tineri au murit în războaie absurde. Uneori e greu să vezi speranța. Când crezi că nu mai există nici o soluție, mai este cel puțin încă una.
  • Totul e bine acum și aici e o iluzie, cum zicea și Voltaire. Totul va fi bine cândva și undeva, asta e cert. Avem nevoie de speranță ca de lumină, ca de scânteia inimii.
  • Avem credință, avem iubire, cu speranța stăm mai prost… Nădăjduim în mila Lui și ne e de ajuns.

 

pr. Marius MATEI

 

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1
Previous Article
Next Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Up