LOADING

Type to search

Ispita dezarmării duhovnicești

Ortodoxie si traire

Ispita dezarmării duhovnicești

Share

Agapit Voinov. Un mare ascet rus. Un model de luptător duhovnicesc. Alături de mulți locotenenți pe măsură. Un exemplu de învingător împreună cu Hristos. Un aliat. Un testament.

Nu este distractiv să nu faci nimic, când este atât de mult bine de făcut. Orice întristare este un laborator al morții*. Bucuria activă este firească, așa cum este văzul. Credinciosul Îl are în inima sa totdeauna pe Dumnezeu, sursa bucuriei lucrătoare.

Este dificil să deții controlul, atunci când tot contextul se resetează și este un sentiment de siguranță să știi că Hristos nu a pierdut situația din mână nici o clipă. Războiul cu propriile patimi nu poate fi evitat, ci – cel mult – amânat, nicidecum în avantajul nostru. Conflictul cu răutatea din noi este just, deoarece este necesar, iar armele duhovnicești sunt permise, întrucât nu mai există altă speranță, decât Hristos. Nu vremurile sunt grele, păcatele sunt grele.

Necuratul vrea să ne dezarmeze spiritual.
1. Mai întâi, încearcă să ne ofenseze (să ne inducă frica).
2. Apoi, urmează scăderea încrederii în valorile pe care le respectăm (apar tristețea și singurătatea).
3. Și, pe cât posibil, necuratul vrea să genereze ură, în locul dragostei firești (cea mai urâtă boală este necredința).
4. În final, cel fără arma Crucii este distrus (cei ce mor pe Cruce cu Hristos, aceia vor învia împreună cu El).

Acțiunea de dezarmare presupune un ansamblu de măsuri privind lichidarea armamentului duhovnicesc: postul și rugăciunea. Fără muniția duhovnicească, pierdem credința, ca platoșă (scut) a dreptății. Omul care nu postește și nu se roagă hălăduie pe câmpul de bătălie și râde nebunește de cei din tranșee. Este extrem de vulnerabil, iar miza este enormă. Întotdeauna, dezarmarea se face cu forța. Pentru a nu fi dezarmați, oamenii nu trebuie să se lase CAPTURAȚI de inamic. Hristos a eliberat toți prizonierii, doar că unii preferă să se întoarcă împotriva Salvatorului și să trădeze.

Oamenii pierd iubirea din cauză că fug de orice formă de sacrificiu**. Renunță la luptă, adesea înainte de start. Li se pare prea dificil, dar este doar o părere falsă, o înșelare, ca atâtea altele. Necuratul nu mai are ce să ne spună, mesajul lui este epuizat, de vreme ce iadul a fost prădat. În schimb, starea de fericire este o continuă convorbire cu Dumnezeu Cuvântul.

Fericirea lumească nu este accesibilă tuturor, din motive economice și sociale. Fericirea veșnică este pentru toți. Este ciudat cum mulți vor ceva la care nu au șanse și resping veșnicia, la care au șanse reale. Cei mai mulți se dezarmează singuri, văzând cât de puțini aleg mântuirea. Uită că formează o majoritate, Dumnezeu este de partea lor. În procesul de deprindere a virtuților, cel mai mare păcat este să nu îți pese***. Oamenii au aceleași patimi ca în secolul VII, deoarece diavolii sunt aceeași și ispitesc la fel****. Sunt dezarmați prin aceeași metodă: decredibilizarea. Autosuficiența duce la zgârcenie, imposibilitatea comuniunii.

De fiecare dată când citim Sfânta Scriptură, facem un pelerinaj în Țara Sfântă și ne întărim defensiva duhovnicească. De fiecare dată când oile sunt risipite, păstorul a fost – în prealabil – bătut (Marcu 14, 27). Această tactică obsedantă, repetitivă a necuratului descoperă limitele ispitei. Doar Duhul Sfânt înnoiește, înarmează sufletul și revigorează întreaga creație. Sclavul (patimilor) trebuie să își dorească mântuirea, nu să aibă proprii sclavi. Adesea, cea mai mică minciună se poate transforma în cel mai mare păcat. Doar persistența în adevăr eliberează.

Norii nu aduc numai necazuri și tulburare, ci aduc culoare în curcubeul speranței. Omul încercat se înarmează zilnic cu rugăciune. Nu poți traversa marea dacă doar privești apa, trebuie să înoți, fără frica de înec. În această luptă, nu te gândi la înfrângere. Cu Hristos, nu ai cum să pierzi. Moartea nu înseamnă dispariția luminii, ci mutarea ei în candela lui Hristos. Dezarmarea este o cursă vicleană: Necuratul îți șoptește că nu ai valoare, că nu vei reuși. Este ispita supremă, deznădejdea. Dar cu o armă puternică, Crucea, vei birui.

Nu ai cum să ucizi. Nici în numele egalității, nici al frățietății. Nu ucizi deloc, în numele nimănui. Suferim mult, deoarece bunicii noștri au fost martori la mult prea multe crime. Degeaba ne prefacem că uităm istoria, ea nu ne uită.

Cerințele par dure, dar sunt doar măsuri de precauție. Este dificilă delimitarea între semne și valori. Sfinții ne ajută ca semnele și valorile să fie complementare. Acceptăm că un olimpic internațional la informatică poate avea 16 ani, dar ne-ar fi greu să acceptăm că un mare teolog este încă minor. Cel din urmă va fi primul (Luca 14, 11). Lumea ne învață să fim primii, nimic mai eronat! Ia haideți să fim ultimii, măcar o lună, ce ziceți?! Asta ne propune Evanghelia ca soluție pentru lupta duhovnicească: o abordare diferită față de propunerea lumii. Agapit Voinov a înțeles asta. La fel, Afraat. Și milioane de sfinți. Ei sunt arsenalul nostru.

Marius MATEI
___________
*Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Despre viață, Cuvânt despre nădejde, Indiktos, Atena, 2005.
**Desanka Maksimovic.
***Johann Herbart.
****Arhim. EFREM FILOTHEITUL, „Meşteşugul mântuirii”, Ed. Egumeniţa, p. 123.
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei. Autor al volumelor "Catehismul invierii. Un pelerinaj spre lumina" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2016), "Psihologia sfintilor" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2017), "Harta credintei. Meditatii catehetice pentru copii si adulti" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2019). Colaborator la publicatii: "Lumea credintei", "Ariesul de Turda", "Adevarul de Cluj", "Scutul patriei".

  • 1
Previous Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *