LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Cel Mare

Share

Nu ştiu dacă îşi poate închipui cineva cum este să-ţi duci viaţa într-un mormânt ! Locuinţa morţilor era în vechime locul predilect al demonizaţilor căci aceştia neputând locui printre oameni îşi găseau sălaş în morminte  din care ieşeau terorizându-i pe călători.

În vremurile de negură idolească pentru că omenirea trăia în afara Legilor Lui Dumnezeu demonizaţii erau atât de mulţi încât rudele lor erau nevoite să-i ţină izolaţi, legaţi în lanţuri pentru a-i feri pe ceilalţi de răul pe care aceştia îl provocau . După exemplul conducătorilor ,poporul jertfea duhurilor  necurate închinându-se lor din teamă şi orice schimbare astronomică sau climaterică s-ar fi produs o puneau pe seama dispoziţiei acestora de la care aşteptau bunăvoinţă sau urgie.

Întruparea în lume a Mântuitorului a adus cu sine  posibilitatea deosebirii duhurilor dar şi puterea de a lupta împotriva lor.El Însuşi spune : “acest fel de demoni nu iese decât cu post şi rugăciune”şi a dăruit creştinilor armă nebiruită – Crucea Sa purtătoare de Viaţă pentru ca cel ce se pecetluieşte cu semnul ei să nu se mai teamă de nici un vrăjmaş.

Mulţi dintre Sfinţi au vieţuit în gropi,în morminte ,în crăpăturile stâncilor,în peşteri,pe stâlpi şi nu s-au ferit de frigul iernii sau de arşiţa verii,nu s-au înspăimântat de sălbăticiunile care le dădeau târcoale ,nu s-au temut de oameni sau de nălucirile diavoleşti.Ei au ales aceste locuri pustii,neprimitoare,lipsite de apă  şi hrană pentru a se rupe de lume şi de tot ce face ca viaţa omului obişnuit să pară frumoasă şi s-au dedicat în totalitate slujirii Lui Dumnezeu. Motivul care i-a purtat spre acest fel de trăire presărată de ispite,plină de încercări şi privaţiuni a fost dorinţa de a lupta cu toate forţele pe care Dumnezeu le-a sădit în om împotriva “duhurilor răutăţii” . Ei au ales calea “cea strâmtă şi cu chinuri “pentru a se desăvârşi reducând la minim trebuinţele trupului care dacă nu se face locaş Duhului Sfânt devine de multe ori piedică în calea afirmării sufletului spre cele înalte. “O, ticăloase suflete al meu…”plânge Sfântul în rugăciune.

Aceşti fericiţi mijlocitori ai noştri ne-au transmis din experienţa lor bogată mesajul că omul nu înseamnă doar trup ci mult mai mult decât pricepe el însuşi .Datorită darurilor cu care l-a înzestrat Dumnezeu are  puterea de a-şi stăpâni propriile neputinţe şi de a atinge desăvârşirea pe care a pierdut-o prin păcat.

Jertfa Mântuitorului pe muntele Golgota apoi mulţimea de Sfinţi martiri şi mărturisitori a reactualizat grozăvia neascultării din grădina Raiului şi a reînoit promisiunea de a-l ridica pe om la rangul de fiu şi stăpân.

Pentru aceasta a scos Dumnezeu din rândul oamenilor luminători  vrednici care prin exemplul vieţii lor să-i întărească şi să-i motiveze pe ceilalţi spre unicul ,supremul ţel de a se regăsi în “patria”din care au fost izgoniţi. Dar calea nu este şi niciodată n-a fost simplă şi uşoară. O demonstrează atât căderile , rătăcirile cât şi apostazia celor care au preferat să rămână legaţi de pământ decât să se înalţe spre cele nepieritoare.Din fericire cei care au biruit sunt mulţi şi precum aceştia se încurajau unii pe alţii la vreme de ispită  la fel ne ajută şi pe noi atunci când le cerem ajutorul.

Cel Mare  – este atributul pe care îl foloseşte  poporul pentru a desemna personalitatea care a lăsat în urmă fapte şi amintiri de neuitat.Unul dintre marii următori ai Lui Hristos este şi Sfântul Antonie cel Mare – doctorul Egiptului şi începătorul vieţii de obşte. Pentru că foarte mulţi fraţi veneau la el să se împărtăşească de învăţăturile dumnezeieşti şi doreau să rămână  lângă el, Sfântul  a statornicit aşezăminte monahiceşti pe care le cerceta în ciuda vârstei sale înaintate. Îi întărea pe monahi spunându-le să nu se teamă de nălucirile vrăjmaşului căci el nu are putere asupra omului decât dacă acesta îi dă putere prin păcatele pe care le săvârşeşte ci,să creadă în atotputernicia harică a Sfintei Cruci şi să se roage. Sfântului Antonie i-a fost dragă pustia ,a practicat asceza cugetând la cele cereşti şi dacă a ieşit în lume a fost pentru a combate ereziile care pângăreau Sfânta Treime.

Pe peretele din dreapta în fiecare biserică ortodoxă îl vedem pe Sfânt îmbrăcat în haină de monah ţinând în mână un hrisov din care se poate citi:”Nu te amăgi,o călugăre, cu îmbuibarea pântecelui căci supunerea împreună cu înfrânarea îi subjugă pe demoni”. Mare în duh ,mare în faptă Sfântul Antonie mare este şi înaintea Lui Dumnezeu. Preaplăcutului Său rob şi slujitor i-a dăruit încă din timpul vieţii darul scoaterii demonilor,darul vindecării,darul inainte vederii şi multe alte milostenii dumnezeieşti.

Neînfricat şi netulburat petrecea “în pustia cea mai dinăuntru”având asupra lui acoperământul Duhului Sfânt şi-n inimă dragoste pentru toată făptura prigonită de vrăjmaşi. Suferea şi pătimea laolaltă cu cei oropsiţi,îi dojenea pe cei nemilostivi  ,schimba plânsul în veselie ,leneşilor le arăta calea sârguinţei,pe cei care se mâniau îi întorcea spre blândeţe, lacomilor le dăruia înfrânare  – pe toţi îi vindeca de boli şi năravuri în numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos călăuzindu-i spre mântuire.

Să-l cinstim pe acest bun părinte al nostru şi să ne rugăm la Dumnezeu ca prin mijlocirile lui să ne apere şi pe noi de toate ispitirile celui rău.  Amin !

 

Tudora Luca

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *