Cercetătorul Daniel Suceava

Daniel Suceava (1950‑2019) a fost pentru mine un neîncetat prilej de uimire – începând din clipa în care ne‑am cunoscut până la ultima convorbire, care a fost doar telefonică, acum câteva săptămâni. Chiar și plecarea lui prematură din această lume a fost o uimire, prin neașteptatul și durerea ei…

Ne‑am cunoscut acum câțiva ani, în contextul căutărilor mele legate de Rugul Aprins. Ulterior, prietenia discretă cu care m‑a onorat a fost un nou prilej de uimire. Daniel era un om timid și deosebit de delicat, cu o cultură creștină de un rafinament cum rar poți întâlni astăzi. Pretextul primelor noastre convorbiri fiind Rugul Aprins, acestea au durat, s‑au tot reluat da capo, iar și iar, căci am descoperit în Daniel Suceava o prețioasă „sursă” documentară.

Daniel Suceava îl frecventase încă din adolescență și l‑a avut drept mentor pe profesorul Alexandru Mironescu, membru emblematic al Rugului Aprins. În jurnalul său – încă în curs de publicare –, profesorul, cercetătorul, scriitorul Al. Mironescu amintește cu entuziasm despre talentatul adolescent, pe‑atunci, Daniel Suceava (suntem undeva la finalul anilor ’60). Tânărul făcea poezie de bună calitate și tocmai descoperea poezia lui Nichita Stănescu. Al. Mironescu, care încerca să recupereze anii pierduți în închisoare, chiar dacă nu mai avea permisiunea să publice ori să predea, avea o seamă de tineri pe care‑i îndruma în particular întru cultura și mistica creștină ortodoxă. „Da, Nichita Stănescu merită toată atenția”, i‑a spus profesorul tânărului Daniel, „dar te rog să cauți și poezia lui Ioan Alexandru, este și mai mportantă”. Întâlnirile cu Al. Mironescu au continuat constant timp de câțiva ani, până ce acesta a plecat la Domnul (ianuarie 1973).

Dar într‑un bloc alăturat de Alexandru Mironescu locuia și marele bizantinolog Alexandru Elian, astfel încât Daniel Suceava l‑a cercetat și pe acesta – ambele întâlniri aveau să înrâurească studiile și specializarea tânărului. Ulterior, alături de doamna sa, Florela, Daniel Suceava avea să fie unul dintre foarte puținii apropiați și ucenici laici ai părintelui Dumitru Stăniloae. Ca un veritabil ucenic, Daniel Suceava devenise la propriu de‑al casei în cazul personalităților sus amintite.

Una din lecțiile pe care le‑am învățat de la Daniel Suceava este aceea că poți avea până la vârste înaintate disponibilitatea, smerenia de a‑l asculta pe confratele tău întru Hristos, chiar dacă este mult mai tânăr și fără experiența ta duhovnicească. Fiind o persoană de o vizibilă delicatețe, prefera tăcerea, prefera să asculte decât să vorbească mai mult, chiar dacă avea totdeauna ce spune. Am reușit să colaborez cu Daniel Suceava în câteva contexte privitoare la Al. Mironescu și Rugul Aprins: să filmăm un documentar, să‑l conving să răspundă afirmativ la câteva colocvii la care l‑am invitat – chiar dacă totdeauna se smerea, se codea, refuza într‑o primă instanță. Iar smerirea aceasta era absolut sinceră, niciodată formală, că așa scrie la Sfinții Părinți!…

Daniel Suceava a fost unul dintre ultimii mărturisitori ai unei lumi rare, în care biblioteca și studiul consecvent, cu metodă, s‑au îmbinat cu participarea constantă la viața Bisericii. Fiind ucenicul acestor mari personalități, Daniel s‑a adăpat de la normalitatea cultural‑spirituală a interbelicului românesc, chiar dacă era prea tânăr ca să‑l fi prins de‑adevăratelea. Normalitatea acelei lumi a primit ulterior un altoi ceresc întru duhul Rugului Aprins. Mărturiile lui Daniel Suceava despre toate acestea sunt realmente prețioase. Dar ar fi nedrept să nu amintesc aici și de cele câteva studii de muzică bizantină ale cercetătorului Daniel Suceava, care în ultimele decenii a fost unul dintre oamenii cei mai valoroși ai Institutului de Istoria Artei al Academiei Române. Daniel Suceava, prin acribia, inspirația și talentul cercetătorului, devenise de această dată un „casnic” al Episcopului Marcu al Corintului, al Sfântului Teodor Studitul ș.a. Paginile sale despre retorica melosului bizantin sunt printre cele mai valoroase contribuții românești la cunoașterea Bizanțului. Știa desăvârșit – atât cât se mai poate cunoaște astăzi – muzica bizantină, era muzicolog și era compozitor…

Și, ca să vedeți că omul poate surprinde continuu, o să vă mai spun doar că în prima tinerețe Daniel Suceava se apucase foarte serios să învețe limba chineză (veche); păstrase până astăzi fotocopiate cele câteva dicționare importante.

Absolut firesc, duhovnicul din ultimii ani ai lui Daniel Suceava este legat într‑un anume fel, prin filiație duhovnicească, tot de Rugul Aprins. Despre acesta – mult mai tânăr, altfel – Daniel vorbea cu un tremur, îl respecta fără rest.

N‑am reușit niciodată să mă revanșez pentru bucuria de a fi primit atâtea informații proaspete despre personalitățile Rugului Aprins de la prietenul meu Daniel Suceava. Cândva, voi mai scrie despre importantul fond documentar rămas de la el, despre ceea ce astăzi se cheamă înregistrări de istorie orală. Am reușit să‑l invit totuși o dată în cadrul întâlnirilor dedicate personalităților Rugului Aprins, pe care le‑am organizat, împreună cu părintele Gamaliel Sima, într‑un ciclu de prelegeri în anul 2017, la Mânăstirea Antim. Inclusiv aceste înregistrări și mărturii constituie arhiva Rugului Aprins…

Dincolo de emoționante evocări, Daniel Suceava se impregnase definitiv de prezența mentorilor săi, el însuși era și este încă o prezență de mare profunzime, de neuitat.

Marius VASILEANU