LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

CHIPUL DE ICOANĂ – AVVA GHELASIE GHEORGHE

Share

Dacii când mureau luau în Mână Pământ, existând Credinţa că Sufletul nu-şi va pierde Identitatea, tocmai prin aceasta, ca o păstrare a unei „Corporalităţi Nemuritoare”. Unii fac analogia cu o „prefigurare” a Trupului Înviat Hristic. Cert este că Dacii aveau o Memorie ancestrală a unui Fapt Tainic care-i apropia de Creştinism.

Dacii deosebeau „TRUPUL de Taină” de Corpul Sufletului-Spiritului. Ca o „metafizică” proprie, ei considerau pe Om ca Suflet şi Corp, şi peste acestea „TRUPUL de Taină” Nevăzut, în care se puteau oglindi deodată şi Spiritul şi corpul, şi de asemenea se „Uneau” într-un TAINIC peste Suflet şi Corp, care se putea vedea doar de către cei „aleşi”.

Prin acest specific al TRUPULUI peste Suflet şi Corp, Creştinismul este bine primit. HRISTOS, prin acest „TRUP de Taină” Vine să Se Arate Lumii. Creştinismul este astfel o Împlinire tocmai a „Tainicului CHIP”. DIVINUL Se „Arată la Faţă”, iată marea Taină Creştină. DIVINUL nu se poate VEDEA decât în „TRUPUL de Taină”, de aceea HRISTOS nu este „Zeu încorporat”, ci este „DUMNEZEU ÎNTRUPAT”. Şi prin CHIPUL ICOANEI Taina ÎNTRUPĂRII Lui HRISTOS se prelungeşte fără oprire. Nu în sensul de Imagine a ÎNTRUPĂRII, ci ca TAINĂ a CHIPULUI de ICOANĂ.

Aşa se zice că ICOANA a fost „primul pas” prin care a intrat Creştinismul în Dacia.  HRISTOS Cel ÎNTRUPAT devine o „confirmare” a Credinţei în TRUPUL de Taină, care se identifică în CHIPUL de ICOANĂ.

ICOANĂ înseamnă TAINA CHIPULUI FIULUI Lui DUMNEZEU în ÎNTRUPARE. ÎNTRUPAREA se deosebeşte de „corporalizarea” filosofică.

Corporalizarea înseamnă „Spiritualitate ce-şi structurează energiile materiale în forme corporale”. În corporalizarea filosofică metafizică, Spiritul nu este însuşi Sufletul Fiinţial, ci energii-principii-legi spirituale, care îşi formează după specificul lor o anume corporalitate, prin care formele devin individualităţi. În corporalizare SUFLETUL este doar DIVINUL absolut, care prin „energiile spirituale” (scânteile de Divinitate) se transpune în multitudine de „corpuri-forme”. În corporalizare, totul este „energie”, nu este „CHIP de FIINŢĂ Cel dincolo de energii”, încât orice „formă-corp” este doar o structură energetică. Este o concepţie semimaterialistă, deşi se crede o viziune totuşi idealistă (ce recunoaşte Spiritul Divin, deosebit de materia moartă). De aici evoluţionismul şi structuralismul zis ştiinţific. ÎNTRUPAREA, ca viziune Creştină, este cu totul altceva.

În primul rând DUMNEZEU Creează şi o Fiinţialitate de Creaţie din care ies zisele energii create. DUMNEZEU nu Creează un „Spiritual pe care-l face apoi lume”, ci Creează o Fiinţialitate de Creaţie a cărei Natură se face Lume.

DUMNEZEU Creează Chipul de Filiaţie de Creaţie, care este după CHIPUL şi ASEMĂNAREA CHIPULUI de FIINŢIALITATE DUMNEZEIASCĂ. De aceea FIUL Lui DUMNEZEU îşi ASUMĂ în mod special ACTUL Creaţiei.

DUMNEZEU Creează mai întâi pre-cosmic (înainte de Facerea lumii) Chipul de Fiu de Creaţie, Chipul de Fiinţă Creată, pe care îl ASUMĂ direct şi PERSONAL FIUL DUMNE-ZEIESC din TREIMEA DUMNEZEIASCĂ.

FILIAŢIA din DUMNEZEIRE ASUMĂ şi o Filiaţie de Creaţie, iată TAINA ÎNTRUPĂRII, ca „ÎNTRUPARE a FIINŢEI DIVINE şi într-o Fiinţă Creată”, ca ÎNTRUPARE de „ACELAŞI CHIP”, dar nu de aceleaşi NATURI FIINŢIALE (neputându-se amesteca DIVINUL cu Creatul, care însă pot fi ASUMATE în Co-relaţie reciprocă).

Mai mult, „Alăturarea” FILIAŢIEI DIVINE cu Filiaţia Creată face un „COMUN de FILIAŢIE DIVINO-Creaţie”, care este TAINA CHIPULUI HRISTIC, TAINA CHIPULUI ÎNTRUPĂRII, Taina CHIPULUI de ICOANĂ.

Deci ÎNTRUPAREA faţă de corporalizare este „COMUN de CHIPURI FIINŢIALE”, NU DE „STRUCTURARE A UNUI SIMPLU Spiritual-energie.

Pentru noi, Creaţia, CHIPUL FIULUI Lui DUMNEZEU care ne DĂRUIEŞTE şi nouă CHIPUL Său de FIU este CHIPUL de ICOANĂ.

Anticii, până la ÎNTRUPAREA Lui HRISTOS, nu aveau CHIPUL de ICOANĂ, ci o „prefigurare degenerată ca idoli şi Zei”. Mulţi mai fac şi astăzi o analogie greşită dintre ICOANĂ şi idol şi între Sfinţi şi Zei. Idolul este o „nostalgie” după CHIPUL SACRU al FIULUI DUMNEZEIESC care Se ÎNTRUPEAZĂ. După păcat, se uită de CHIPUL FIULUI şi rămâne doar „Memoria ÎNTRUPĂRII”, care fără CHIPUL FIULUI DUMNEZEIESC devine o divinizare a Făpturilor şi chiar a obiectelor, ceea ce înseamnă tocmai „idolatrizarea-divinizarea creaţiei”. În CHIPUL de ICOANĂ nu este „divinizarea creaţiei” (transformarea naturii create în divin), ci DIVINIZAREA CHIPULUI de FIU din Natura Creată.

 

În sensul Creştin, Creaţia are un CHIP ICONIC (CHIPUL-Pecetea divină) şi o Natură de Creaţie, care nu se amestecă, dar se Întrepătrund. Păcatul întunecă CHIPUL ICONIC de DIVIN şi Natura Creată care rămâne singură, are o compensaţie, se „auto-divinizează (îşi face propria Natură ca DIVIN, ce înseamnă tocmai idolatrizarea).

Deci idolul este Natura Creată care, Lipsită de „Pecetea CHIPULUI DIVIN”, se „auto-divinizează”.

În ICOANĂ, CHIPUL DIVIN nu este în Natura Creată, ci „peste” ea (ca CHIP de FIU-Pecete de CHIP DUMNEZEIESC). În idol, nu mai este Pecetea DIVINĂ şi aşa însăşi Natura creată se „auto-divinizează”. În ICOANĂ nu vezi Divinul Naturii Create, ci CHIPUL Lui DUMNEZEU din Natura Creată; în idol vezi direct „Natura creată idolatrizată”.

În ICOANĂ nu te opreşti la Imaginea creată (ce este Natură creată), ci la SUPRAIMAGINEA ICONICĂ a CHIPULUI DIVIN ce Îmbracă Imaginea Creată. În idol, Divinul este totuna cu „forma, spiritul şi trupul”. În ICOANĂ, Spiritul şi trupul rămân „ne-divine” (ca Natură creată) şi DIVINIZAREA o face CHIPUL ICONIC al DIVINULUI care se Pecetluieşte fără amestecare peste Creaţie. În idol se amestecă Divinul cu Natura creată; în ICOANĂ se ÎMPLETESC fără confundare reciprocă.

 

La fel în Zei. Zeul este o „Divinitate emanativă” cu „Natura tot de Divin”. Sfântul Creştin nu este prin Natura Creată un Sfânt, ci prin ADĂUGAREA ICONICULUI CHIPULUI DIVIN peste Natura Creată. Sfântul nu este „Divin prin sine”, ci prin PRIMIREA CHIPULUI de SFINŢENIE peste Propriul Chip. Un Sfânt niciodată nu-şi arogă Sfinţenia, ci o Recunoaşte ca DĂRUIRE. În sens Creştin, CHIPUL de SFINŢENIE este CHIPUL de FILIAŢIE, care nu este al Naturii Create, ci este ca „CHIPUL Lui DUMNEZEU Pecetluit pe Natura Creată”. De aceea în Creştinism nu este „chip de zeu” (creaţie divină), ci doar de Sfânt – Creaţie ÎMBRĂCATĂ în CHIPUL DIVINULUI.

 

CHIPUL de FIU este doar al UNICULUI şi Absolutului FIU al Lui DUMNEZEU din DUMNEZEIREA TREIMICĂ şi EL este ICONICUL şi SFINŢENIA, care se DĂRUIEŞTE şi Creaţiei ca HAINĂ-TRUP ICONIC.

În viziunea Creştină nu există Înţelepţi, ci ALEŞI cu DARUL ÎNŢELEPCIUNII Primit de la FIUL Lui DUMNEZEU, UNICUL şi Absolutul ÎNŢELEPT al Cerului şi al Pământului.

Înţeleptul antic ca şi Zeul, se crede în sine cu Înţelepciunea Divină (ca o transpunere directă a Divinului, ca însuşi Divinul în Chip de Înţelept), pe când în Sfântul creştin DIVINUL nu este direct în Sfântul respectiv, ci este o „separaţie” între DIVIN şi Chipul Personal al Sfântului, încât Înţelepciunea nu este a Sfântului, ci a DIVINULUI, Sfântul fiind un Purtător al Înţelepciunii DIVINE.

CHIPUL de ICOANĂ este deci TAINA CHIPULUI de FIU DUMNEZEIESC ce se DĂRUIEŞTE şi Naturii Create, „fără” Divinizarea în sine a Naturii Create.

În ICOANĂ noi nu ne Închinăm Naturii Create Divinizate, ci CHIPULUI ICONIC ce ÎMBRACĂ şi Pecetluieşte Natura Creată. Noi nu ne Închinăm Imaginii Create, ci SUPRAIMAGINII de ICONIC „din şi peste” Imaginea de creaţie. În idoli şi în zei, se face o închinare şi faţă de Natura creată divinizată. În ICOANĂ şi în sfinţi, Natura Creată nu se Divinizează, ci se „Înduhovniceşte”, adică se face „Purtătoare de ICONIC şi SFINŢENIE DIVINĂ”.

 

CHIPUL de ICOANĂ este totuna cu CHIPUL de DIVIN de FIU, şi, mai mult, este totuna cu Chipul de „ÎNCHINARE-Dăruire-Mulţumire-Cântare-Laudă”.

Teologic Creştin, CHIPUL de Sfinţenie-Duhovnicie este Chipul RUGĂCIUNII, care înseamnă „VORBIRE în ÎNCHINARE-Cântare-Mulţumire”.

 

A te RUGA înseamnă a te ÎNCHINA totodată.

 

Cine se ROAGĂ şi se ÎNCHINĂ, face „Legătura” cu DUMNEZEU, până la „ÎNTÂLNIREA” cu EL. Şi de aici trăirea duhovnicească, prin RUGĂCIUNE.

 

VORBIREA şi ÎNCHINAREA, cele Două Chipuri ale RUGĂCIUNII. Unii evidenţiază VORBIREA, şi alţii ÎNCHINAREA directă. ICONICUL este accentul pe ÎNCHINARE.

 

 

BIBLIOGRAFIE:

Foaie de practică isihastă / ieromonah Ghelasie Gheorghe. – Bucureşti : Platytera, 2016

 

 

Articol propus de ANCA REVNIC

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *