Mărturisesc că ma gandesc la Sf. Maria Egipteanca, intens. La faptul ca fiecare dintre noi suntem o Maria Egipteanca, indiferent de gen si eu cea dintai. Pentru ca fiecare dintre noi am pacatuit, ne-am lepadat macar o data de Dumnezeu. Fiecare dintre noi am curvit, daca nu cu fapta, dar macar cu gandul… Fiecare dintre noi am tras si pe altii dupa noi in pacat. O, leprosul meu suflet! Pe fiecare dintre noi ne chinuie dracul mandriei. Fiecare dintre noi ar vrea ca el sa scape in timpurile astea grele, dar cati se gandesc la cel de alaturi de ei, la vecin, la lumea intreaga? Nu mai am nici eu acea intensitate de pocainta, acea tanjeala dupa Dumnezeu… pe care o aveam candva. Si ma mai gandesc la faptul ca in zilele de acum nu avem de ales si trebuie sa traim in desertul caselor noastre asa cum traia Maria Egipteanca in desert, cu gandul la Dumnezeu. Dar tare mi-e frica ca noi nu traim cu un singur gand asa cum traia ea, gandul de pocainta. Cati dintre noi ne-am largit inima in desertul casei noastre cuprinzandu-i in ea pe toti? Prea putini…

Desertul nostru este populat virtual, gandurile noastre mai risipite ca oricand. Existenta noastra s-a mutat in virtual. Realitatea virtuala ne supra-soilicita un simt: vazul care trimite informatii creierului. Vazul dupa cum ne spune si Sf. Nicodim Aghioritul este cel mai sensibil dintre simturi. Aceasta nu face decat sa ingreuneze postul ochilor, caci nu se cuvine sa postim numai de mancare, ci postul de bucate trebuie sa fie insotit si de postul celorlalte simturi. Ca si Maria Egipteanca si noi in desert suntem privati  de  Sf. Impartasanie, sa consideram ca Dumnezeu ne priveaza pentru pacatele noastre. Mai mult ne preocupa frica de moarte, ne facem griji pentru ca avem prea putina credinta pentru ca nici noi nu Il cunoastem pe Hristos asa cum nu Il cunosteau nici cei care au trait in vremea Lui. Noi nu intelegem ca moartea nu este un sfarsit ci o continuare si totcmai asta ne invata postul ca noi putem trai si fara acest trup, ca nu trebuie sa fim obsedati sa dam trupului tot confortul, nu trebuie sa fim obsedati de cum aratam, de ce mancam….ca noi supunandu-ne trupul acestui post, facand acest mic sacrificiu inviem cu sufletul. Si cu sufletul mergem in bucuria Domnului nostru. Daca cumva ne va rapune acest virus, desi mai degraba ne va rapune paranoia noastra si frica de virus vom merge cu sufletul in bucuria Domnului nostru.

Pana una alta sa ne rugam pentru toata lumea si toata creatia lui Dumnezeu….

Raluca Prelipceanu