Cine a făcut racla Sfântului Dimitrie Basarabov?

Comoara cea mai de preţ a Bucureştilor – moaştele Cuv. Dimitrie cel Nou – este aşezată într-o raclă de argint, realizată cu multă măiestrie artistică. Pe raclă, mulţime de scene din viaţa sfântului şi din istoria aducerii sfintelor sale moaşte. Precizie teologică, artă, bun gust – toate laolaltă. Ne întrebăm, pe bună dreptate: Cine să fi înfăptuit o astfel de capodoperă, cu adevărat demnă de păstrat moaştele unui sfânt? De dragul cititorilor revistei „Lumea Credinţei“, am pornit pe urmele tainicei racle. „Excursia“ ne-a purtat până în secolul al 19-lea…

Chilia agăţată de cer

Începutul a fost destul de greu. După mai multe peripeţii, am aflat un nume care s-a dovedit a fi cheia problemei. La Biserica Dobroteasa, din centrul Bucureştilor, un călugăr în vârstă, duminica şi în sărbători, slujeşte ca paracliser. Chilia lui, o garsonieră de la ultimul etaj al unui bloc cu 11 niveluri, ticsită cu cărţi şi icoane, parcă ar fi agăţată de cer. În 1990, călugărul s-a considerat prea în vârstă pentru a se mai întoarce la iubita lui mănăstire de metanie, din care fusese alungat de comunişti în1960 – pe 21 martie. Mitrofan Petrescu a fost monah la Mănăstirea Cernica aproape 9 ani. Este fiul distinsului academician Nicolae Petrescu – profesor la Facultatea de Filosofie din Bucureşti, în perioada interbelică. După ce a fost dat afară din mănăstire, părintele Mitrofan a lucrat 2 ani ca muncitor necalificat. Iubitorul de monahi – marele Patriarh Iustinian – l-a angajat apoi curier la Patriarhia Română. A lucrat aici 30 de ani, împletind pravila călugărească cu ascultarea încredinţată – coborând şi urcând de mii de ori „Dealul Sfântului“. Părintele mai dă şi astăzi o mână de ajutor instituţiei patriarhale, apoi urcă precum un stâlpnic la chilia sa cu fereastra spre îngeri. Dacă nu aleargă însă, măcar o dată pe zi, până pe Dealul Mitropoliei, se simte bolnav.

„Domnule, străbunicul meu, Teodor Filipov, a făcut un bine Sfântului Dumitru, iar Sfântul m-a ţinut aproape de el întotdeauna. Dacă nu-i dau într-o zi onorul, sunt foarte mâhnit sufleteşte!“. Îi trece apoi prin faţa ochilor întreaga viaţă. Totul este aşa de viu ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri. Începe cu Teodor Filipov – un personaj enigmatic – care a absolvit Academia Teologică din Kiev pe la 1855. „Nu ştiu ce dragoste mare l-a cuprins de Ţara Românească. Mitropolitul Moscovei, când l-a văzut odată, i-a propus pe loc să-l preoţească. Străbunicul i-a răspuns: ÎPS. Voastră, preoţia mea constă în argintărie. Parcă îl chema ceva prin părţile astea“. A ajuns la Bucureşti în condiţii neelucidate şi, în 1860, se va căsători cu Maria Şerbănescu. În 1863 se naşte primul lor copil – Paraschiva Filipov, căsătorită Petrescu –, mama savantului Nicolae Petrescu, al cărui fiu este părintele Mitrofan. Argintarul Teodor Filipov, străbunicul părintelui Mitrofan, îşi avea atelierul pe Bd. Carol, nu departe de Universitate. „Ce, credeţi că s-a lăsat până când nu a făcut racle de argint Sf. Dimitrieşi Sf. Filofteia? Lucra numai pentru biserică, cu multă credinţă şi curăţenie sufletească, străbunicul meu. După ce şi-a împlinit misiunea, în 1895, a plecat la Domnul“. Părintele Mitrofan vede ca o taină venirea lui Teodor Filipov din Rusia. Vorbeşte apoi visător despre rai, despre Lavra cea mare a Pecerskăi, aducându-şi aminte de vechi istorii auzite în familia sa, ori despre duhovnicii cei de demult ai Mănăstirii Cernica. Însă, nici astăzi, nu ar vrea să lipsească, în ciuda vârstei, de la Sfântul Dimitrie Basarabov. „Domnule, parcă m-ar trimite Teodor Filipov, să văd ce-i cu Sfântul, să văd ce-i cu racla, dacă e frumoasă, să nu se fi întâmplat ceva!“. Grijă de pravilă, grijă de Sfântul – griji ale unui monah a cărui chilie este doar un popas al Scării duhovniceşti.

Gheorghiță CIOCIOI