LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Clienţii lucrurilor mărunte

Share

Suntem clienţii lucrurilor mărunte.

Suntem atât de ahtiaţi după tot ceea ce e la modă, tot ceea ce se poartă, tot ceea ce dă bine! De la îmbrăcăminte la casele în care locuim, la vacanţele pe care le organizăm, totul e o competiţie pentru lucruri mărunte.

Să nu fiu înţeles greşit: nu sunt genul moralizator care acuză tot ceea ce nu are sau nu poate obţine, nu sunt nici pedagogul de doi bani care şi-a format un şablon demagogic standardizat. Pur şi simplu observ în jurul meu. Şi din nefericire constat că atitudinea competitivă a omului de a crea sau a înainta în standarde s-a transformat într-un adevărat război de cucerire a unor ţinte iluzorii, utopice. Nu ne mai place locul de muncă, am vrea un pas mai sus; nu ne mai place maşina asta, vrem alta; nu ne mai plac roşiile rotunde, vrem din-alea cu vârf; ne-am săturat de strada pe care stăm, vrem pe o alta; nu mai merg vacanţele în ţară, trebuie să fie neapărat în străinătate, barem în Bulgaria; ne-am săturat de persoana de lângă noi, vrem pe altcineva; pasta de dinţi nu mai e bună, nici vechiul cort, nici patinele de anul trecut, nici tabloul ăsta de acum doi ani. Parchetul e deja de trei ani, jgheaburile nu se mai poartă din tablă galvanizată, uşa de la intrare se face acum din sticlă pictată, duşul trebuie să aibă muzică şi „jacuzzi”.

Acum câteva zile auzeam pe cineva spunând, de pe patul de spital: „Cât de mult înseamnă lucrurile mărunte, până când ajungi aici! Şi cât de puţin mai contează ele odată ce intri în salon!”

Eu cred că ne-am cam sălbăticit tot alergând după ceva ce nu contează. Am devenit la fel de „aditivaţi” ca  alimentele pe care le consumăm. Uităm să mai cunoaştem cine suntem, cum ne cheamă, de ce suntem pe lume. Uităm să mai avem răgazul să ne bucurăm. Uităm să mai ascultăm cântecul unei păsări. Uităm să ne amintim cât de importanţi suntem, cât de scurtă e viaţa, cât de mult contează să rămâi sănătos la minte şi la suflet.

Am devenit „fast-people” pentru „poor-things”.

Omul-maşină al lui Chaplin e mai prezent decât oricând.

Eu nu vreau să trăiesc aşa o viaţă. O asemenea viaţă nu merită, pentru că nu voi apuca niciodată să realizez că o am, să mă bucur de ea. Prefer să nu mă mai intereseze ce-a spus Băsescu, nici ce detergent inteligent a mai apărut, nici ce planetă a mai descoperit NASA. Prefer să uit de mine în iarbă, ascultând cuminte sfârâitul soarelui ce se îneacă încet în apele de seară, să urmăresc cu privirea transformarea unui nor şi cântecul perdant al unui greiere.

Prefer să mă nasc, să trăiesc şi să mor fără încercări disperate de a-mi prelungi viaţa la clinica din Viena.

Popescu Ioan

1 Comment

  1. ioDan 12 ianuarie 2018

    Întradevăr, aceasta este calea cea „îngustă”, plăcută Domnului, care-l tulbură pe satana și pe acoliții lui.

    Răspunde

Leave a Comment ioDan Cancel Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *