LOADING

Type to search

Cuvânt la Înaltarea Domnului

Ortodoxie si traire

Cuvânt la Înaltarea Domnului

Share

Praznicul de astăzi ne descoperă mai multe lucruri, dar în primul rând ne povăţuieşte să ne ridicăm către ceruri ochii minţii şi ai credinţei noastre, acolo unde şade Hristos,  Cel Care a pătimit pentru noi, Cel Care a răbdat moartea pentru noi şi a înviat şi a devenit biruitor asupra morţii.

Domnul, în dragostea lui nesfârşită, ne învaţă încet, încet, cum să ne ridicăm mintea şi înţelegerea de la cele pământeşti la cele cereşti, de la cele vremelnice la cele veşnice. Şi noi, împreună cu ucenicii şi cu apostolii, suntem povăţuiţi de către Dumnezeul nostru la această contemplare a şederii lui Hristos Cel răstignit şi înviat, de‑a dreapta slavei Tatălui. Împreună cu apostolii, ne‑am obişnuit ca Mântuitorul să fie în mijlocul nostru. L‑am văzut în Sfintele Evanghelii cum totdeauna a tămăduit pe cei bolnavi, a povăţuit, a luminat, a vindecat, a încurajat. Iată că, după biruinţa Sa asupra morţii, Hristos se vede doar cu ochii credinţei. Nu se vede tot timpul, ci se arată numai când şi când ucenicilor şi celor care Îl iubeau. Astfel, Maria Magdalena L‑a confundat cu grădinarul; sfinţii apostoli Luca şi Cleopa L‑au socotit ca fiind singurul străin din Ierusalim care nu ştia ce s‑a întâmplat în acele zile. Hristos, Dumnezeul nostru, S‑a arătat ucenicilor în acest răstimp de patruzeci de zile şi Se făcea nevăzut de ochii lor trupeşti ca să ne înveţe şi pe noi să trăim această realitate duhovnicească a Învierii.

Astăzi, în praznicul Înălţării, Mântuitorul ne povăţuieşte să ne ridicăm mintea de la pământ la ceruri. Dacă în răstimpul acesta, al celor patruzeci de zile de la Înviere până la Înălţare, Hristos era înviat, dar era printre ei şi printre noi, cei care trăim pe pământ, iată că astăzi, însoţit de ucenicii Săi, merge pe Muntele Măslinilor şi Se înalţă. Şi ne spune Evanghelia că „un nor uşor L‑a luat de la ochii lor, astfel încât ei au rămas cu ochii aţintiţi către cer”. Praznicul de astăzi ne descoperă aşadar o altă dimensiune a cerului: el este vălul care Îl acoperă pe Cel Care a pătimit pentru noi şi ne dăruieşte nouă mântuirea. Şi ne mai învaţă ceva: să învăţăm să iubim cu adevărat aşa cum Hristos a iubit, când spunea ucenicilor, înainte să Se despartă de ei: „Poruncă nouă dau vouă: să vă iubiţi unul pe altul precum Eu v‑am iubit pe voi”. Hristos caută să ne înveţe pe noi să avem această dragoste dumnezeiască înlăuntrul nostru şi să nu mai fim egoişti, să nu mai căutăm la ale noastre. Bineînţeles că omul se simte bine când este iubit, ocrotit, protejat pe pământul acesta. Dar iată că Hristos le spunea ucenicilor înainte de patima Sa: „Acum sunteţi trişti că vă spun că Eu Mă voi duce la Tatăl. Dar dacă Eu nu Mă duc, Mângâietorul nu va veni. Dar dacă Mă voi duce, voi trimite pe Mângâietorul şi Acesta vă va învăţa pe voi toate câte am spus vouă”.

De aceea, troparul praznicului de astăzi zice: „Înălţatu‑Te‑ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeule, bucurie făcând ucenicilor prin făgăduinţa Sfântului Duh.” Dacă învăţăm să nu mai căutăm asupra noastră, să nu mai vrem noi să fim iubiţi, ci să căutăm să iubim, să uităm de noi şi să tindem către celălalt, atunci, această bucurie a făgăduinţei Duhului Sfânt se va revărsa şi peste noi când ne slobozim de cercul strâmt al egoismului.

Praznicul Înălţării ne ajută să depăşim iubirea de sine. Perioada între Înălţarea la ceruri şi Pogorârea Duhului Sfânt este o perioadă a făgăduinţei, este o perioadă a aşteptării. Aşa cum Hristos le‑a spus ucenicilor să şadă în Ierusalim până când vor fi îmbrăcaţi cu putere de sus, şi noi, dacă aşteptăm de la Hristos, Dumnezeul nostru, această făgăduinţă, şi inimile noastre se vor bucura când va veni Mângâietorul, Duhul Adevărului, Care va fi cu noi pururea.

De aceea, spuneam că praznicul de astăzi este un praznic prin care Hristos ne povăţuieşte mintea de la pământ la cer, de la cele pământeşti la cele dumnezeieşti, şi ne povăţuieşte dragostea noastră omenească, limitată, să depăşească măsurile ei şi să înceapă să fie asemănătoare cu dragostea lui Hristos, Dumnezeul nostru, Care căuta mai mult la Tatăl şi mai mult la mântuirea poporului, decât la Sine Însuşi.

Domnul să ne dea să putem să învăţăm aceste lucruri şi să putem să simţim mai adânc acest har al Înălţării lui Hristos, Dumnezeul nostru. Acest har îl revarsă peste noi ca o făgăduinţă că, dacă‑I suntem credincioşi în toate încercările prin care trecem pe faţa pământului, ne va înălţa acolo unde este El. Că tot Hristos spunea ucenicilor, la Cina cea de taină, că merge ca să le gătească lăcaş. Iată cum acest praznic care, pentru un om egoist s‑ar putea să fie un fel de mâhnire, pentru că se desparte de Cel Care îl ocrotea,  devine un praznic al făgăduinţei, prin care noi aşteptăm în viaţă minunea coborârii Duhului Sfânt. Acest Duh Sfânt să ne lumineze şi să ne ducă acolo unde este Hristos, Dumnezeul nostru!

 

Lumea monahilor nr. 48, iunie 2011

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *