Cuviosul Feodor din Svir

Un cuvios rus. Numele său  constituie prilej de  reamintire  a sfinților veniți de departe și care Ortodoxiei românești  apațin. Spre deslușirea firelor ce leagă pământuri și oameni și nevoințe.

 

Din  Karacev

Locul nașterii – Karacev. Anul nașterii – 1756. Părinții – tatăl , negustor, mama, fiică de preot. Orfan , este încredințat de mama sa arhiereului locului. Spre a învăța scrisul și cititul și cântul și , poate mai ales, a-l ști aproape  de ea .

Plin de râvnă se dovedește pruncul în învățătură.  Arhipăstorul este convins că locul protejatului său este în Biserică. Măcar ca citeț. Cu toate că nu are a trece cu vedere gândul văduvei de a-și îndruma fiul să continue meseria părintelui lui. Deocamdată , de ajuns îi sunt lui Feodor lectura cărților duhovnicești. Și rugăciunea.

Abia întors acasă , deprinzând cele ale negustoriei, descoperă , zi după zi, treptele rostului său. Are propria sa prăvălie. Câștigă încrederea breslei. Se bucură de clienți de seamă. De profit. Continuă să se roage și să parcurgă cărțile Sfinților Părinți. Merge în pelerinaje, oferă danii locașurilor ,ascultă  cuvântul de folos al stareților. Totuși, neliniștea sporește. Viața celor dintâi vârste îi pare singura căreia se cuvine a i se dedica.

Negocierile, afacerile, contractele, societatea, maica sa sunt asemenea odgoanelor ce-l țin în și pentru ale lumii. Tăiate într-o noapte când, pleacă, în taină, spre schitul Ploșcensk. Ascultarea și participarea la sfintele slujbe și pravila în chilie și rucodelia îi sunt noua hodină bine roditoare. Dar, mai cu seamă, liniștea. Se află acolo unde sufletul său își află rostul și rugăciunea redevine cea știută odinioară.

După o vreme, este determinat să se întoarcă la Karacev. În spatele tejghelei, înconjurat de calfe și de vânzători, socotind cheltuieli și măsurând profitul, aducând marfă și negociind prețuri. Asemenea unui Abu Hassan , pierzând singura realitate căreia îi poate aparține. Până cînd îndatoririle sunt șterse de dorul dintâi.

Altă noapte. Ia cu sine pesmeți și ceva bani și haine. Apucă calea  spre mănăstirea Beloberejskaia . După câteva luni, din nou la schitul Ploșcensk. Și, desigur, nouă plecare voii mamei. Doar că revenirea pornește de la încredințarea că mănăstire poate fi și lumea. Oferă pelerinilor adăpost. Săvârșește milostenii ,  lăsând cele necesare pe pervaz, în curți, lângă ziduri de casă, după ce în vremea zilei ascultase convorbiri și vorbele celor lipsiți și știri despre aceștia din partea apropiaților. Poartă, de asemenea, grija bolnavilor pe care îi veghează . Și a orfanilor cărora le află părinți. A bătrânilor singuri. A tinerelor fără dotă.

La prima vedere, Abu Hassan se preschimbă în Harun al Rașid.  În realitate sunt expresii ale ajustării dorinței ce nu avea cum să-l părăsească. Consideră că Dumnezeu îl dorește în lume. Altfel nu ar fi îngăduit găsirea sa . De asemenea, este conștient de responsabilitatea îngrijirii maicii sale. Iar preocuparea nevoirii în mănăstire i se pare exemplu de mândrie. Cel puțin cât timp vremea împlinirii sale nu da-va în pârg.

Îndeplinirea obligațiilor , pe care statutul social i le  impun , este opțiunea firească. Iar atunci când unul dintre cei mai de seamă negustori  îi cere a-i deveni secretar nu are nici-o ezitare. În casa acestuia descoperă căldura căminului și simțământul apartenenței și dragostea. Pentru că întreaga muncă a negustorului are ca țel fericirea celor patru  fiice. Iar după moartea tatălui , acestea insistă pe lângă mama lor ca Feodor să continue a administra afacerile și averea familiei. Urmează nunta cu mezina.

În mijlocul acestei mulțumiri revine dorința intrării în viața monahală. După îndelungată vreme. Ca neliniște. Se rugase, postise, participase la Sfânta Liturghie, încredințase daruri celor săraci, contribuise la repararea bisericilor.Adesea,  pentru a răspunde așteptărilor semenilor.

Reia pelerinajele. Se retrage în odaia sa, înaintea icoanelor, rugându-se ceasuri întregi. Paternitatea este imboldul de a păși mai departe. Situația materială fiind mai  mult decât înfloritoare, prietenii – dintre cei mai loiali, mama,  soția  dispunând de propria -le viață, hotărâște a-și anunța familia că pleacă în pelerinaj la Lavra Pecerskaia.

În  Moldova

1782. Ieșind din Karacev, se îndreaptă spre graniță. Intră în Moldova. Se oprește la mănăstirea Neamț. Drumul și greutățile sale și primejdiile și cheltuielile și loviturile jefuitorilor și insultele din târguri au o rădăcină. Un nume auzit întâi în pelerinaje – Paisie . Starețul Paisie. Cel ajuns de la Sfântul Munte în Moldova. Faurul unei obști și odrăslitor de tălmăciri de cărți sfinte.

Din grijă pentru sănătatea șubredă a starețului, nu i se îngăduie a-i vorbi. Gândul de a fi primit în obște este respins virulent – cu 700 de viețuitori, obștea este deja prea mare . Răbdarea însă nu-l părăsește. Cere, ca unică concesie, să i se îngăduie să  primească binecuvântarea Părintelui Paisie. Apoi, dacă astfel voiește Dumnezeu Bunul, va porni spre casă.

Sfântul Cuvios Paisie Velicikovski îl ascultă.Și îi dă binecuvîntarea de a se alătura obștii mănăstirii Neamț.  Îl încredințează îndrumării Cuviosului Sofronie. Care, în urma spovedaniei novicelui, îl oprește de la Sfânta Împărtașanie pentru o perioadă de  cinci ani .

Încep ascultările. La brutărie. Apoi la stupi. Ambele deloc ușoare pentru cel deprins cu mărfuri fine și cu mânuirea cântarului, obișnuit a porunci și a negocia, a se bucura de respect și de toate cele pe care o muncă conștiincioasă le odrăslește. Cuviosul Sofronie este departe de a fi îndurător în mustrări. Ştiind că nu altundeva îi este locul, Feodor se supune și mulțumește pentru îndurarea Maicii Domnului de a-i îngădui să ducă cu bine până la capăt fiecare dintre ascultări.

Iar încercările nu rămân fără folos. Trimis  cu ascultare la prescurăria mănăstirii Secu, mitoc, în acea vreme, a Neamțului, află despre nevoința unui părinte din pustia Voronei. Ca și el, venise din Rusia atras de renumele Sfântului Cuvios Paisie. Mai mult – asemenea lui, provenea din familie de negustori și, o vreme, a fost guvernator de provincie.  Numele său – Onufrie. Îl întâlnește. Și cere părintelui său duhovnicesc și starețului Neamțului îngăduința de a se stabili  la Vorona. Spre a învăța și a îngriji pe bătrânul Onufrie.

Sfântul Cuvios Pasisie  acceptă cererea. Astfel începe a doua  vârstă moldavă a Cuviosului Feodor, cea care marchează debutul maturității duhovnicești. Alături de Sfântul Onufrie se nevoiește Cuviosul Nicolae, cel care îl însoțise în Moldova. Bătrâni și bolnavi, ambii se bucură de grija lui Feodor. De la ei învață acesta tăierea voii și ajunge a spori în smerenie. Ambele de folos întru totul pe fondul numărului tot mai mare de credincioși care ajung aici spre a cere sfat și tămăduire. Și a incursiunilor tâlharilor .

Îngrijirea lor și drumurile în satele din jur formează coaja vieții  lui Feodor.  Fiecare acțiune a sa are binecuvântarea Sfântului Onufrie. Fiecare cuvânt al acestuia este cu grijă purtat în suflet. De la el învațat-a Feodor și desprinderea de somn, redus la două ore, și postirea cea aspră și măsura fiecărui gând. La 29 martie 1789, după 40 de ani de la părăsirea Rusiei, Sfântul Cuvios Onufrie se mută la cele veșnice.  Iar trecerea la Domnul a celui alături de care se nevoise timp de cinci ani și jumătate devine nou început pentru Feodor. Aparent, puține se schimbă. Potrivit voii sale, Sfântul este îngropat la rădăcina unui măr. Drumurile sunt aceleași, la fel și viața duhovnicească. Pentru bătrânul ieromonah Nicolae este evident că Feodor nu -și mai află locul aici.

Îl îndeamnă să revină la Neamț. Acolo are a fi de folos obștii și starețului său. Atâta doar, să nu uite să se întoarcă  în primăvară.  Viața Neamțului îl acaparează . Ascultări noi – copierea traducerilor din Sfinții Părinți în slavonă, săvârșite  de Sfântul Paisie, responsabilitățile de canonarh, mai apoi.

Odată cu sfârșitul iernii, se întoarce la Vorona. Și, după sfat cu Părintele Nicolae, hotărăsc amândoi să ia drumul Neamțului. Aici, nu peste multă vreme, se pristăvește Cuviosul Nicolae. La scurtă vreme , la 15 noiembrie 1794, își încredințează sufletul Domnului Sfîntul Cuvios Paisie Velicikovski. Stareț este ales Cuviosul Sofronie. El însuși vârstnic, suferind și orb. Chemându-l la sine pe Feodor, în 1801, îi sugerează să profite de ucazul țarului Alexandru I , prin care este permisă întoarcerea în Rusia a celor plecați. La Neamț primește Cuviosul Feodor schima îngerească.

Din nou în Rusia

Ajuns, obține audiență la vlădica de Orel, Dositei. Solicită  permisiunea de a sluji în una dintre mănăstirile eparhiei. Alege sihăstria mănăstirii Ceolnsk. Al cărei îndrumător devine. Învăţătura  moldavă este folosită pentru îmbunătățirea aspectelor vieții monahale.  Rezultatul – adversități și ostilitate. . Ar fi putut apela la sprijinul ierarhului. Preferă să plece , în 1805, la mănăstirea tinereții sale, Beloberejskaia.  O face întâi ca răspuns egumenului de aici, Sfântul Cuvios Lev Nagolkin, cel care îi fusese alături în încercarea de  bună așezare a rânduielii la Ceolnsk. Se află într-o Biserică în care influențele occidentale sunt mai mult decât puternice, în care rostul vieții monahale a fost deturnat de reformele lui Petru I.

Jertfa îngrijirii bolnavilor , pe fondul epidemiei de febră, doar diminuează ostilitatea. Bolnav el însuși-epuizarea, ca și odinioară, când îi îngrijise pe Sfântul Onufrie și pe Părintele Nicolae, având o contribuție majoră-, își dă seama că este necesar să urmeze o altă cale.  Înalță, cu binecuvântarea egumenului, o chilie în afara mănăstirii.  Este urmat de Cuviosul  Cleopa. I se alătură, mai apoi, Sfântul Lev. Și aici, liniștea râvnită nu durează. Pelerini vin să primească  ajutor. Atunci Cuviosul Feodor pornește iar spre nou loc. Se oprește în gubernia Novgorod, la mănăstirea Lacul Nou. Ascultarea primită – refacerea schitului Sfântul Nil și organizarea vieții de obște.Ierarhul locului , mitropolitul Ambrozie Podobedov al Novgorodului, nu binecuvântează acest demers și decide a -l trimite pe Cuviosul Feodor la mănăstirea de pe insula Pale.

O încercare dintre cele mai aspre pentru Cuviosul Feodor. Egumenul este un fost negustor.  Tentativele Cuviosului Feodor de a restabili tradiția în mănăstire i se pare de neînțeles, excentrice și periculoase.  Părintele Feodor este supus umilințelor, amenințărilor și izolării. Încercările de a părăsi mănăstirea sunt întâmpinate cu promisiunea că, în cazul unei asemenea tentative, va fi deferit autorităților civile, care vor dispune arestarea sa. Fără haine sau încălțăminte adecvate, supus oprobriului obștii, singur toiag nedeznădejdii îi este adânca smerenie.  În cele din urmă , reușește să se adreseze mitropolitului, care îi permite să se mute la schitul mănăstirii Valaam. Unde îi reîntâlnește pe Sfântul Lev și pe Cuviosul Cleopa. Urmează șase ani de împlinire a misiunii încredințate de Sfinții Cuvioși Onufrie și Paisie. Sfaturile oferite, deprinderea de către monahi a rugăciunii minții, primirea pelerinilor și oferirea de cuvânt de folos  și mângăiere sunt reperele prezenței sale aici.  Și sursa pentru revolta  monahilor smulși din tiparul comod . Noi persecuții. Noi insulte.

Moartea, în 1816, a Cuviosului Cleopa, determină părăsirea schitului. Alături de ucenicul său, Sfântul Lev, Părintele Feodor se stabilește, în vara anului 1817,  la mănăstirea Sfântul Alexandru din Svir. Aici are parte de aprecierea țarului și  petrece , în boală și dureri, ultimul an al vieții.  Se mută la cele veșnice în vinerea Săptămânii Luminate a anului 1822, la 7 aprilie. În clipa trecerii din această lume, fața îi este strălucitoare, zâmbetul – semn al bunei purtări a îndatoririlor.  După un deceniu de la adormirea sa, cu prilejul pregătirii unui mormânt în apropierea locului său de veci, , potrivit mărturiei  Sfântului Ierarh Pimen Miasnikov, trupul și hainele Cuviosului Feodor sunt aflate în starea din vremea înmormântării.

Cuviosul Feodor din Svir , ucenic al sfinților Paisie și Onufrie, îndrumător al sfântului Lev, este, înainte de toate, împlinitor al  cuvântului Evangheliei. Continuator al tradiției Ortodoxiei. Slujitor. Și pildă împlinirii curate.

 

Vincenţiu  Dascălu