De ce se repetă unele şi aceleaşi rugăciuni?

Minunea întrupării Fiului lui Dumnezeu – această cea mai mare, mai minunată şi înfricoşătoare pentru ingeri şi uimitoare pentru toate marginile pământului – este preamărită de Biserică în nenumărate cântări, împreună cu Maica lui Dumnezeu, cea care a slujit înfricoşătoarei taine a Întrupării. Împărate sfinte, de Ţi-am aduce cântări şi psalmi la număr întocmai ca nisipul, nimic nu plinim cum se cuvine.

De ce se repetă unele şi aceleaşi rugăciuni? Dar noi de ce repetăm şi îndesim respiraţia noastră? Fiindcă ne este neapărat necesară, ne determină şi ne întreţine viaţa. De aceea e nevoie şi de rugăciunile dese ca, de pildă, rugăciunea: Doamne miluieşte. Ea şochează în noi păcătoşenia şi trezeşte conştiinţa vinovăţiei noastre faţa de Dumnezeu; şochează în noi orgoliul şi trezeşte în omul raţional sentimentul smereniei, care este temelia virtuţilor creştineşti. Această scurtă rugăciune îi este foarte necesară oricărui păcătos ca pâinea şi apa, ca o doctorie, ca un antidot al mândriei şi insensibilităţii, ca o lecţie de smerenie.

De aceea se citesc atât de des în biserică rugăciunile: Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime… Ele ne învaţă, în primul rând, să ne închinăm Dumnezeirii Celei în Trei Ipostase de la Care ne vin viaţă şi suflare, şi toate [FA 17, 25]. Scurta doxologie Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh este folosită ca o ofrandă neapărată a noastră adusă lui Dumnezeu Cel în Treime, slava fiind un atribut inseparabil al acesteia: fiindcă Dumnezeu este Dumnezeul slavei şi toate actele Sale, întreaga Sa creaţie vestesc slava Lui. De aceea mai vârtos omul, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu trebuie să-L proslăvească spre propria Sa fericire. Sunt folosite des multe doxologii scurte în care se preamăreşte mila, mărinimia şi iubirea de oameni ale lui Dumnezeu, tăria, împărăţia şi puterea lui Dumnezeu, ca atribute permanente ale Sale.

Ele ne aduc aminte că împărăţia lui Dumnezeu căreia îi aparţinem şi noi, este o împărăţie a lui Dumnezeu veşnică şi că slavindu-l pe Dumnezeu în timp, Îl vom proslăvi şi în veci – începând de aici şi continuând veşnic dincolo, spre propria noastră fericire. De ce este invocată şi proslăvită atât de des, în timpul slujbelor, Preacurata Născătoare de Dumnezeu? Pentru marea ei sfinţenie şi pentru marile binefaceri care se revarsă prin Ea asupra neamului omenesc şi de la Ea; fiindcă prin Ea revarsă Atotputernicul asupra noastră bunavoirea Sa dumnezeiască şi mărinimia Sa. Ea este bunavoire a lui Dumnezeu către noi, cei muritori, îndrăznirea celor muritori către Dumnezeu; Ea deschide uşa raiului.

     Sf. IOAN DE KRONSTADT

Liturghia – Cerul pe Pământ