LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Miza Sfântului Diadoh

Share

Sfântul Diadoh al Foticeii, scriitor filocalic de secol V. Marele ascet consideră că scopul vieţii noastre este unirea cu Dumnezeu prin iubire. Botezul nu înseamnă sfârşitul luptei duhovniceşti. Ci abia debutul unui lung şir de confruntări. Abia după ce înaintăm puţin în viaţa duhovnicească începem să simţim lucrarea harului. Ideea este să renunţăm prematur, să nu fim nici laşi, nici fricoşi. Harul nu se ascunde de noi, doar că nu poate fi simţit câtă vreme nu am scăpat de patimi. Hotărârea de a Îl iubi pe Dumnezeu trebuie să fie extrem de categorică. Abia ulterior vin binecuvântrările. Aceasta este teologia de pateric a Sfântului Diadoh, atât de actuală.

 

Numai harul şi nimic altceva înlătură zbârcitura păcatului.

Suntem invitaţi să gustăm din dulceaţa Sfântului Duh. Nu stăm indiferenţi, ne implicăm în viaţa Bisericii, pentru a trăi în Hristos. Credinţa autentică este cel mai adecvat mod de a combate ereziile. Cea mai mare depărtare de Adevăr o reprezintă negarea păcatului. Această minciună are consecinţe nefaste, pentru că desenează confuzie pe câmpul de luptă duhovnicească.

Păcatul nu este un duşman imaginar, ci obstacolul din calea fericirii şi a veşniciei. 

Noi dorim dragostea lui Dumnezeu, aşa cum fiecare copil tânjeşte după iubirea părinţilor. Nu negăm realitatea proniei, ci ne bucurăm zilnic de harul primit gratuit, zi de zi. Fără curăţirea de patimile trupeşti, nu putem discuta despre altceva. Fără despătimire, nu există îndumnezeire.

 

Cine vrea să fie cu Iisus înviat, trebuie să sufere cu Iisus şi pe Cruce. 

Viaţa duhovnicească începe cu frica de Dumnezeu, consideră marele ascet. Indiferenţa religioasă este un blocaj sufletesc vindecabil. Ne putem reveni. Putem scăpa de nonşalanţă şi egoism. Prin acceptarea Crucii, putem accede către înviere. E nevoie de multă credinţă. Înaintea dragostei, este frica. Treptat, frica se transformă în dragoste. Sigur, termenii nu trebuie raportaţi la relaţiile umane. Între Dumnezeu şi noi este o dragoste („hesed”) pe care nici un cuvânt nu o poate cuprinde. Un nepăsător va prefera patimile, câtă vreme un vigilent le va ocoli, se va duela cu ela şi le va birui, prin puterea lui Iisus. Noi trebuie să îndeplinim cu evlavie poruncile, iar Poruncitorul ne va răsplăti.

Singurul medicament este dragostea, iar manifestarea dragostei divine către noi este Euharistia.

Doar Euharistia este leacul nemurii, antidotul morţii. Este expresia fierbinte a dorinţei de salvare. Este linişte şi veşnicie. Nu putem dobândi veşnicia altfel. Pregătindu-ne pentru Euharistie, ne înfrânăm. Postim de rele, priveghem, participăm la Liturghie, centrul vieţii noastre. Dumnezeu este pe primul loc în viaţa noastră. Dacă nu este pe primul loc, nu mai este deloc. Noul mod de viaţă este explicat de marele ascet prin expresia „curăţirea minţii” de către Duhul Sfânt. Depinde doar care sunt priorităţile noastre. Pentru ce avem timp. Cum câştigăm banii şi cum îi cheltuim. Cât ne pasă de alţii. Dar, mai ales, cât ne pregătim pentru propria moarte.

Miza este să nu deznădăjduim niciodată.

Cu ochii ţintă spre Iisus, mergem prin mijlocul morţii. Împreună cu Iisus, viaţa devine o trăire.

Să sperăm că infernul va fi gol, că toți vor fi mântuiți din nefericirea veșnică. Că toți vor ieși din spirala morții.
● Dumnezeu ne primește cu brațele deschise și cu înțelegere, cu iubire și iertare. După acest model să îi primim pe tineri în Biserică, scria în iulie 2014 mitropolitul bulgar Naum de Ruse în Lumea credinței.
☆ Fascinantă este convertirea la ortodoxie a americanului John-Lincoln Downie!
☆ Adolescent fiind, s-a îndrăgostit de cărțile sfântului Atanasie al Alexandriei și de frumusețea credinței mărturisită atât de convingător de acesta.
☆ A descoperit în America biserica ortodoxă de acolo și pe duhovnicul Roman Braga (articolul despre părintele are cele mai multe vizualizări pe www.lumeacredintei.com).
☆ Cea mai mare dorință a lui s-a împlinit: a ajuns la Athos. A fost botezat în Marea Egee și a simțit o pace imensă, copleșitoare.
☆ Crede că avem nevoie de o convertire continuă, pentru ca inima noastră să nu devină rece.
☆ Nu ne bucurăm că duhovnicii noștri sunt români, ne bucurăm că ei sunt sfinți.
● În perioada comunistă, în Macedonia era un singur călugăr, și acesta era aromân: Gavriil de Lesnovo, cinstit ca sfânt.
☆ În limba arabă, în fiecare an apare o nouă carte cu mărturii despre sfântul Mina.
☆ În perioada comunistă, în multe cimitire din Bulgaria de pe Valea Trandafirilor nu se puneau nici cruci la morminte.
● Preoții sunt cei mai pricepuți grădinari: ei cultivă cea mai frumoasă floare, sufletul.
☆ În Dallas-ul anului 2022 există foarte mulți creștini practicanți. Greu de crezut, după ficțiunea de succes de acum patru decenii.
☆ Dumnezeu ne vindecă toate problemele de vedere, sufletești și trupești.
☆ Frica de iad o înlocuim cu iubirea de Dumbezeu și dorința de stăpânire cu cea de mântuire.
● Credința este opusul isteriei, un act în care protagoniștii își mobilizează întreaga existență în speranța obsesivă de a obține rolurile dorite în bâlciul deșertăciunilor.
☆ Fanatismul își trage elanul din utopica idee că ar putea reuși – în ciuda tuturor erorilor și confuziilor – să își impună propriile păreri neargumentate.
☆ Nu putem să ne scuzăm lenea cu argumentul că avem un Dumnezeu la care nu ne putem ruga. Putem, doar să vrem.
☆ Din iad se poate ieși, Hristos a sfărâmat încuietorile. Cine rămâne acolo, o face de bună voie, dar ar putea pleca oricând. Ar putea toți părăsi iadul, dacă ar vrea. Dacă ar renunța la mândrie și ar cere ajutor Cui trebuie.
● Ultimele secole pot fi considerate ca aparținând căutătorilor de aur, de petrol și de distracție. Dacă ar fi fost ale căutătorilor de Dumnezeu, cu siguranță nu ar fi suferit atât de multe generații și ar fi avut mai multe șanse să evadeze din iad.
☆ Să ne focusăm pe remedii: între Hristos și moarte, alegem Hristos, pentru că El e Viața. În această alegere rezidă salvarea noastră sigură.
☆ Să ne rugăm pentru unitate: anecdota conform căreia sunt doi creștini cu trei păreri diferite să fie doar de dragul umorului.
☆ Nu avem nevoie de aprobarea semenilor pentru a scăpa din iad, urmând planul evanghelic de evadare. Nu trebuie să demonstrăm nimănui nimic.

Marius MATEI

Viata mea in Hristos
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *