LOADING

Type to search

Diavolul este legat să spună tot adevărul

Ortodoxie si traire

Diavolul este legat să spună tot adevărul

Share

draft al primului capitol din “Bunul, răul și naivul” de Laurențiu Dumitru. Roman in lucru

– Iarăși ai venit, drace? Credeam că m-ai uitat. Nu mă slobozești în nicio zi, spuse mâhnit cuviosul. Ooo, Doamne!… N-ai decât să stai pe-ai…ci, mai auzi și tu o slavoslovie către Dumnezeu și sfinții Lui. Poți sta pe laviță de acum, balansoarul l-am dat unui bătrân. Na, acum nu te mai poți da huța! Încă mai am urmele ghearelor tale urâte de când m-ai strâns de gât când cântam Maicii Domnului! Ce-mi ziceai, blestematule? Să ies din mănăstire că nu mai suferi să mă auzi psalmodiind? Piei, drace!
Apoi făcându-și smerit cruce zise ca pentru sine, ca să-și amintească cu cine are de-a face: „Diavolul răcnește ca un leu căutând pe cine să înghită”…
– Cuvioase, am să-ți spun ceva ce poate nu știai. Sfinții din ceruri primesc la praznicul lor libertatea de a-și folosi harismele oricum doresc. Această îngăduință e un fel de dar al lui Dumnezeu oferit lor. Atunci ei, mai grabnic ca oricând, oferă binecuvântări, mângâieri și tămăduiri. De altfel ai observat și tu la praznice că o adiere cu totul aparte învăluie toată făptura.
– Ce pui la cale, nefericitule? Cum de-mi vorbești așa prietenește, nefârtatule? Crezi că nu știu cu cine am de-a face? Nu face cu mine teologie, că nu-ți merge. Știu cine ești… știu… Ești căzut din har și supus satanei. Ai căzut din înțelepciunea cerească și s-a încuibat în tine nelegiuirea, ești mândru, clevetitor și ispititor, inspiri ură, răzbunare și perfidie, ești ucigător de oameni și întru tine nu e adevăr, ești izvorul răutății și tatăl minciunii.
– Așa e, cuvioase. Sunt mincinos și tatăl minciunii. Dar când grăiesc minciuna, grăiesc dintr-ale mele. Poți verifica, scrie și-n Evanghelie. Ioan 8, 44. Știu toate textele în care sunt pomenit. Acum nu vorbesc dintr-ale mele.
– Dar dintr-ale cui vorbești tu? Spune-mi că te-ai pocăit și dăm slavă Domnului împreună. Hai spune după mine: Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pre noi.

– Cuvioase, nu o să zic după tine nicio rugăciune. Dacă aș putea te-aș distruge într-o clipă. Dar nu-ți mai pot face o bună vreme niciun pocinog. Nu pentru că nu vreau, ci pentru că nu pot. Astăzi ca un fulger a lovit blestemul Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu asupra mea. M-a legat să spun tot adevărul unui „client” de-al meu, preot profesor de-al vostru, de teologie, pe care-l duc de nas cu filozofiile de vreo 50 de ani.
– Slavă Bunului Dumnezeu pentru asta! Mare este întru sfinții Lui. Și bine că vă ține pe voi legați, ca să nu pustiiți lumea. Interesant ce zici, împielițatule! Așa a pățit unul ca tine și cu avva Antonie și a fost nevoit să spună tot adevărul despre cursele pe care le întindea el oamenilor.
– Da, îmi amintesc bine. Și s-au și consemnat toate acestea, ca să luați aminte, dar voi nu luați.
– De ce-mi zici toate astea acum?
– Aici am fost trimis de Sfânt. Mi s-a spus că mâine profesorul va veni la tine. O să-l oprești ca să-i spun toate. N-am de ales. Mi se zădărnicește toată munca.

Cuviosul se umplu de o pace adâncă și lăcrimă. Deși cunoștea destul de mulți profesori și fără să se fi rostit vreun nume în discuție, cuviosul știa exact cine este acel părinte profesor despre care-i pomenise întunecatul. Vorbiseră de câteva ori la schit, dar, cu mult tact, profesorul evita discuțiile pe marginea subiectelor lui de interes. Cuviosul mult se rugase ca Domnul să-l întoarcă din rătăcirile lui și acum văzu că Brâncoveanu Constantin, cel ce pentru dreapta credință mult s-a nevoit, s-a milostivit de bătrânețile profesorului și nu l-a lăsat în înșelare până-n sfârșit.

Dracu tăcu. Poate nici nu mai era în chilie, dar cuviosul nu mai întoarse capul spre laviță. Avea și alte lucruri de făcut. Urma privegherea de toată noaptea la chiliuță. După rugăciunile începătoare, cu mâinile ridicate spre cer începu a rosti: „Veniți, binecinstitorilor creștini, să aducem cuvioase laude și cântare duhovnicească dreptcredinciosului voievod Constantin, căci pentru Împărăția cerurilor și pentru neam acesta moarte mucenicească a primit, dimpreună cu fiii săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și cu sfetnicul Ianache. Pentru aceasta, din adâncul inimilor, cu veselitoare glasuri să strigăm: Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!”

1 Comment

  1. Ioan 19 iulie 2018

    Întradevăr, Sfinții își „permit” să dialogheze cu ei, dar nouă, nicidecum…

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *