Din ce sclavie am fost eliberați?
Share
Omul era și sclav și bolnav. Aproape că nu mai spera nici la libertate, nici la sănătate. Viața lui era un chin imens. Mai exista o profeție, de puțini știută, despre un Eliberator tainic. Dar omul nu mai îndrăznea să spere. Când totul părea pierdut, profeția s-a împlinit. Eliberatorul promis a venit și l-a eliberat pe om din sclavie și l-a vindecat de boală.
Sclavul muncea până la epuizare pentru un stăpân crud și nu avea nici un drept asupra propriei sale persoane. Putea fi vândut oricând. Sclavul putea spera să fie răscumpărat de un om blând, care – ulterior – să îl elibereze. Mulți sfinți au făcut asta: renunțând la bogățiile moștenite, au cumpărat sclavi, pe care i-au eliberat. Sclavul era obligat să îndeplinească toate ordinele stăpânului, oricât de aberante ar fi fost acestea. Condițiile de trai ale sclavilor s-au îmbunătățit considerabil abia după apariția creștinismului. Sclavia era starea omului aservit unei puteri demonice. Orice libertate care se opune Eliberatorului este o doar revolta unor sclavi, consideră Dmitri Merejkovsky, este – așadar – o falsă libertate, este o robie antihristică. Nu există eliberare decât în Hristos! Eliberatorul i-ar salva pe toți sclavii, dar unii își iubesc lanțurile și nu vor să renunțe la ele. Omul a devenit sclavul propriilor plăceri, refuzând orice disciplină eliberatoare. Necitind Scriptura, omul riscă să devină sclavul ideilor altora, al unor expectanțe utopice.
Doar un om liber are arme și așa este și pe plan duhovnicesc
Omul liber se folosește de rugăciune și de post, pentru a-și apăra libertatea și a nu recădea în sclavie. Am fost eliberați din lagăr, dar trebuie să fim vigilenți, ca să nu fim recapturați de către inamic. Postul este santinela simțurilor, iar rugăciunea este flacăra care luminează calea.
Nu numai că acum omul este liber, dar a scăpat și de boala morții. A fost tămăduit complet. Omul este salvat din orice boală, este înviat din orice moarte. Hristos nu doar ne ameliorează febra, ci ne vindecă complet, ne însănătoșește. Omul are grijă să nu se recontamineze. Prețul plătit pentru noi a fost mare. Omul nu are cum să nu Îi fie recunoscător Eliberatorului și Vindecătorului, decât dacă e bolnav grav spiritual. Aceste daruri (libertatea și sănătatea) nu ar fi depline dacă s-ar limita strict la viața aceasta. Nu ar fi expresia unei dragoste depline. De aceea, Eliberatorul împarte veșnicia Sa cu noi. Devenim moștenitori a ceva ce nici nu ne gândeam înainte de eliberare. Există o singură piedică în calea vindecării: nemărturisirea păcatelor! Marile războaie se termină prin capitularea adversarului. Încă ne luptăm, mai avem de luptat cu propriile patimi. Orice pace sufletească vine în urma unui război duhovnicesc.Omul nu este bucuros de tâmpit, ci jubilează dragostea sa față de Eliberator. Știe că iadul nu a fost creat pentru el, ci pentru diavol. Singura lui grijă este să nu devină un diavol, să evite răul și să facă binele. Își face datorie cu maximă discreție, fără să atragă atenția asupra lui. Ajută permanent pe alții, se roagă și se bucură de libertatea pe care o are. Nu uită din ce sclavie a scăpat și Cui trebuie să Îi fie recunoscător pentru asta.
Hristos ne lămurește cum se câștigă Împărăția libertății și a sănătății veșnice (Matei, cap. 25). În orice năzuință spre bine, Hristos Se dezvăluie în noi. Hristos ne spune să ne bucurăm, să ne veselim și să Îl mărturisim. Cerând o armă ca să ne apărăm de dușmani, să nu ne rănim singuri cu ea: să nu ne lăudăm cu smerenia. Cu mintea strâmbă, omul nu poate sta drept în fața lui Hristos. Omul a fost eliberat de către Hristos, Care nu a suportat să îl vadă chinuit pe om și a acceptat să fie El surghiunit, ca probă a dragostei supreme. Dragostea este mărturisirea adevărului, declararea generozității și susținerea fericirii. Dragostea este dovedirea bucuriei, adeverirea veseliei și probarea sărbătoririi victoriei.
Eliberați și vindecați, rămânem fideli lui Hristos în lupta duhovnicească. Biserica Lui a început cu mucenicie și se va sfârși cu mucenicie, la finalul istoriei. Chiar dacă ni se pare că sunt puțini creștini în Biserica pământească, să nu uităm cât de mulți triumfători sunt în Biserica cea cerească.
Omul are suflet domnesc, are caracter domnesc, ține minte obârșia sa cerească și își înalță gândurile către Tatăl Ceresc, zice sfântul Nicolae de la Ohrida. Omul nu este chemat să își întrebuințeze scurtul veac pământesc spre ruginire, ci spre răspândirea dragostei în lume. Omul să își taie patimile, îndeamnă sfântul Sisoe, în orice ceas! Fiecare păcat adaugă o rană nouă sufletului.
Fericitul Maxim Moscovitul ne încurajează:
1. Pentru răbdare, Hristos ne dăruiește mântuirea.
2. De vreme ce Hristos ne învie, nu ne mai întristăm.
Hristos vrea ca omul să se îmbogățească cu dragoste, zice sfântul Vasilisc. Să se întărească în Cruce și să se împodobească cu fapte bune. Să nu se mai înșele, crezând că poate dobândi orice (eliberare din sclavie, vindecare de boală) prin puterea lui.
