Dor de Râmeţ
Share
Zgura rectilinie mă înăbuşă. Am nevoie de Râmeţ, de îndreptar, de călăuză. Molitfelnicul ordonează Căinţa: Ai ascultat pe la ferestre (ai plantat microfoane)? Te-ai sulimenit, tulburând pe creştini (indecenţa modei nu te îndeamnă la rugă)? Îţi ocărăşti aproapele (prin defăimări oteviste)? Ai oprit pe cineva să facă milostenie (ţi-e frică că vei sărăci)? Mulţi dintre noi râdem superficial citind aceste rânduri, uitând că, de fapt, râdem de noi, de neputinţa noastră. Şi nu este de râs: riscăm gheena. Ne salvează starea de Râmeţ, mirul inimii şi sinceritatea sărăciei cu duhul. Nu suntem prostănaci, chiar dacă nebunii după pasiuni devoratoare sunt sarcastici uneori cu noi. Mergem la Râmeţ, uitând de profituri, de debite sau de proiecte efemere. Ne propunem lucruri cu mult mai măreţe. Nu ne mulţumim cu un pseudo-Eden terestru, trecător. Vrem Totul, vrem eternitatea. Maimuţa dansează excelent, dar dacă vede dulciurile, se face de râs: rezistenţa în faţa ispitelor dulcegăreşti ne diferenţiază în virtute. La Râmeţ ne apropiem de Hristos, piatra cea vie.