Foamea după Dumnezeu
Share
În 2009, Guvernul din Zimbabwe a hotărât să taie 12 zerouri din moneda locală (așa cum la noi au fost tăiate 4). Câte zerouri trebuie să taie Dumnezeu la mulțimea păcatelor noastre? Azi, citim de blocade economice impuse de unele țări împotriva altora. Un creștin nu impune o astfel de blocadă altui om, ci îl ajută necondiționat. Restul este diplomație. Spre finalul secolului al XVIII-lea, în Marea Britanie exista pedeapsa cu moartea pentru distrugerea instalațiilor industriale, a noilor zei ai tehnicii. Peste nici 250 de ani, în aceeași țară se discută despre avortul post-natal, incest, pedofilie, eutanasie, uniune consensuală. Nimeni nu este acuzat de distrugerea instalațiilor civilizaționale. În 1967 începea construirea primei autostrăzi de la noi, între București și Pitești. Avem acum de realizat tronsonul cel mai important, cel către Rai. Suntem ajutați de echipaje de sfinți.
Departe de zgomotul lumii, oamenii sunt privilegiați că pot intra în atât de multe oaze de rugăciune deschise, pot profita de aceasta șansă. Oamenii care vor să se mântuiască trebuie să își găsească identitatea. Însă cel mai evident lucru pe care îl putem constata este panica oamenilor, în special legată de plasarea capitalului. Credința nu ne oferă o variantă ocazională, ci o salvare de durată, o perspectivă de încredere, o investiție în veșnicie. Există o comoară inestimabilă: Învierea. În fața ei, toate celelalte pălesc. Oamenii simt o FOAME după Dumnezeu, dar unii preferă să sufere de inaniție. Această foame nu poate fi trișată, ori mănânci Veșnicia, ori foamea te mănâncă pe tine. În fața sacrului, oamenii tremură de bucurie, știind că nu vor fi dezamăgiți.
Meniul principal este cel indicat în Noul Testament: smerenie, generozitate, ascultare. Fără Împărtășanie, oamenii nu pot ajunge în Împărăția lui Dumnezeu. Înainte de toate, Liturghia este un Ospăț, nu putem pleca la fel cum am venit. Gândiți-vă că la o nuntă nu gustați nimic. Pe lângă că vă e foame, jigniți și gazda. Nimeni să nu plece de la Masă! Gustați și cei ce ați postit și cei ce nu ați postit, răsună Rugăciunea Sf. Ioan Hrisostom în noaptea de Înviere.
Cât de flămândă este omenirea! Prima lege privitoare la săraci a fost adoptată abia în 1535, în Franța. Secole de înfometare trupească și sufletească. Azi, țările bogate se plâng de obezitate. Cât de flămânzi au fost românii! Abia în 1856, Barbu Știrbei desființează robia în Țara Românească (Valahia Transalpină). Iar în 1907 țăranii se răscoală tocmai la Flămânzi (Botoșani).
Copilul piere de foame duhovnicească din cauza părinților, spune sf. Ioan Hrisostom. Nici un părinte responsabil nu și-ar lăsa copilul să piară de foame. Copiii nehrăniți cu învățătură dumnezeiască pier. Omul prea sătul de plăceri nu mai simte foamea sufletului, zice sf. Ioan de Kronstadt. Cufundat în necredință, omul contemporan nu mai înfometează după Hristos. Înseamnă că e mort duhovnicește. Cauza decesului: subnutrirea. Cel ce flămânzește colindă încolo și încoace, căutând hrană, zice sf. Grigore Palama. Dar cel ce refuză invitația la Masă rămâne înfometat, chiar dacă nu recunoaște. Mai ales că Dumnezeu nu ne oferă o pâine second-hand, mucegăită, ci Se oferă pe Sine ca Pâine nouă.
Oamenii își lasă mintea să flămânzească vreme îndelungată, încât pierd chiar dorința de a se hrăni. Nici nu își dau seama ce păgubire suferă. Fiul risipitor din Evanghelie era înfometat, dar s-a întors acasă și Tatăl l-a așezat la masă (Luca, cap. 15). Adesea, lumea pare un azil, în care singura preocupare este hrana trupească. Singura abilitate pare a fi rămas cea de a supraviețui. După atât de multe secole de foamete duhovnicească, este momentul ca omenirea să se pregătească de Ospăț.
Omul se hrănește exagerat de mult cu gânduri otrăvite. Iar dieta duhovnicească înseamnă o purificare completă. Aceste gânduri periculoase trebuie ejectate din memorie, printr-o Pocăință sinceră. După spălare, omul se hrănește cu cuvântul lui Dumnezeu.
În fiecare om zace o inocență incorigibilă, care se luptă toată viața cu viclenia diabolică devoratoare. Oamenii înfometează prea puțin după Viață, față de cât de mult vor să înghită experiențe ale unei vieți trăite de alții. La Ospăț, bucuria arde durerea, în toate ingredientele sub care se ascunde. Identitatea reală a fiecăruia este deconspirată la fiecare Liturghie. Aici trăim deja A Doua Venire.
