LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Hristos necunoscut

Share

Cine suntem? Care este scopul vieții noastre? Ce se va întâmpla cu noi după moarte? Iată doar trei întrebări la care e foarte greu să răspundem fără credință. Lumea crispată habar nu are ce mare comoară zace în credință. Nu se folosește de cel mai mare tezaur existent vreodată. Dacă lumea audeo orice la TV, crede. Dacă citește orice, crede. Aude ceva de la prieteni sau cunoscuți, crede. Dacă ni s-a spus că Traian l-a înfrânt pe Decebal, nu ne îndoim, cu toate că am avea motive, cel puțin de nuanțat capitularea și condițiile ei reale. Dar dacă ni se spune despre Dumnezeu, ne poticnim. Deja am atins un subiect sensibil. Nu vrem să părem penibili, ăsta e adevărul. Penibili în ochii cui?! Nu știm, nu cunoaștem, poate nu ne interesează. Vorbim despre un Hristos necunoscut nouă.

În 2004, Editura Tabor a scos o carte exact cu această provocare: Hristos necunoscut. Vă invit să o cumpărați de aici. Veți afla multe lucruri la care nici nu v-ați gândit, dar care o să vă schimbe viața. Ziceam că suntem penibili cu adevărat, tocmai pentru că nu vrem să părem penibili la exterior. Suntem superficiali, habar nu avem cine a fost cu adevărat Hristos. Nu pentru că El nu ni S-ar fi descoperit și nu ne-ar fi spus cum să Îl găsim, ci pentru că mereu suntem preocupați cu altceva, cu orice, bun sau rău, neutru sau nu, numai cu ce trebuie nu. Suntemipocriți, deoarece înțelegem, de fapt, esența mesajului, doar ne prefacem că nu o înțelegem. Ne mințim de 2000 de ani. Cine predică azi despre Cruce și Înviere face rost de o programare gratuită la psihiatrie. Și așa a fost de la început și va fi până la final.

Ca să știm în Cine credem nu trebuie neapărat să Îl căutăm, că nu e doar în Nepal, ci e pretutindeni. Deci, trebuie să ne lăsăm găsiți. Să urmăm criteriile din Scrisoarea Lui de dragoste pentru noi, Evanghelia. Să nu acceptăm toate balivernele, ci să mergem la sursă. În Evanghelie, aici Îl găsim. Credința vine din auzirea Cuvântului. Dar cine nu aude acest Cuvânt, cum poate să creadă?! O inimă curată, sinceră, plină de iubire, va deveni un altar, o casă a Lui. El va sta acolo, va lucra acolo, nu va mai pleca de acolo. Asta e veșnicia, pe limbajul nostru.

Ne-am gândit vreodată cu adevărat CINE ESTE HRISTOS?! Cum S-a născut, cum a trăit, cum a înviat, CE FACE EL ACUM, că doar e viu…. Ioan Hrisostom, sfântul mărturisirii, declară la fiecare Paște: Înviat-a Hristos și iadul a fost nimicit. Deci, nu ne mai e frică de iad, deoarece a fost nimicit. Cărui om normal, echilibrat, mai îi este frică de ceva care este nimicit?! Sunt două capitale: fariseii stau la Ierusalim, apostolii stau la Capernaum, alături de Iisus. Aici este centrul lor de comandă. De aici vor răspândi Învierea în toată lumea. Ei, 12 pescari analfabeți… Nu e asta puterea lui Dumnezeu? Majoritatea preferă metropola, cu școli, spitale, perspective lumești extraordinare, dar cu un templu gol.

De ce L-au răstignit? Din invidie, făcea minuni, prea multe minuni, iar oamenii îi acordau Lui slava pe care fariseii o doreau numai pentru ei înșiși. Și totul e repetitiv, cel puțin până azi. El cheamă pescari, nu păstori. Și pe pescari îi face păstori de suflete, pescari de oameni. PENTRU CĂ PESCARII ȘTIU UNDE SĂ ARUNCE MREAJA și au și EXPERIENȚA FURTUNII. Pescarii erau ei oameni încercați de viață, dar total neinițiați în cele duhovnicești. Dar acesta nu e un impediment. Pescarii au vrut să Îl urmeze. Chemarea Lui irezistibilă le-a asigurat, din start, totul.

Erau adesea înfometați și persecutați. Aceasta este imaginea unuidiscipol, ucenic al Binelui, în confruntarea sa cu răul. Slujeau Bunătății cu atât de mare devotament, încât se neglijau pe ei, în antiteză cu fariseii, care numai de ei se îngrijeau. Avem aici două abordări diferite: altruismul și individualismul, iubirea și ura, lumina și întunericul, Viața și moartea.Fiecare croitor avea un ac în piept, fiecare tâmplar, deci și Iisus, avea un bețișor la ureche. De aici, ironia: Vine tâmplarul! Nu puteau să vădă dincolo de aparențe, aveau ochii prea afundați în glugă. Nu puteau să creadă în Cineva atât de bun, atât de milostiv. Fuseseră atât de mult amăgiți, încât, încă înainte să își piardă credința, își pierduseră speranța. Deci, trăiau în deznădejde, departe de Dumnezeu. Asta e sinucidere curată, singurul păcat care nu se absolvă.

Au încercat să Îi exploateze bunătatea, cum se întâmplă cu toți oamenii buni până azi. Nu vedeau de câte ori au încercat să Îl linșeze și nu au reușit, o putere dumnezeiască îi oprea, nu sosise ceasul. Erau orbi în întregime, aruncau cu pietre în El și nu Îl nimereau. Nu știau că El fuseserefugiat în Egipt, tocmai acolo, ca să distrugă idolii păgânilor.

Nu știau unde doarme, ce mănâncă... Călătoria la Ierusaim dura câteva zile. Nimeni nu îl găzduia… Toate cetățile au repetat greșeala Betlehemului. Și păsările au cuiburi, doar El dormea pe jos, pe stânci, în frig, respins total. Adesea predica flamând și era extenuat din cauza mulțimii de mii de oameni care Îl asaltau. Era om adevărat, suferea de foame și de oboseală, deși putea să schimbe asta cu un simplu gând divin, fiind și Dumnezeu adevărat.

La început, Crucea era purtată de creștini pe frunte, asemeni evreilor, care purtau filacterii. În vremea persecuțiilor, creștinii au ascuns Crucea la piept, iar acum au lepădat-o cu totul… Cu adevărat, Iisus a fost FRUMOS!Neavând tată omenesc, logic, ca om semăna cu Mama Lui! Și cât de frumos este! Ei erau fascinați de lipsa Lui de răutate, de înțelepciunea desăvârșită și de amploarea minunilor. Erau copleșiți.

Scoate afară din curtea templului valutiștii și 300.000 de miei, pentru că El era Mielul! Știa că va fi răstignit, pentru asta a venit, nu a fost o hotărâre luată în pripă, o modificare de plan last minute. Este o hotărâre veșnică, înainte chiar de crearea omului. Și Se lasă prins când e arestat, altfel nu ar fi fost prins niciodată. Ar fi putut scăpa oricând. Dar nu ne-ar mai fi mântuit… Și când te gândești că TOTUL SE REPETĂ LA FIECARE LITURGHIE, nu ai cum să lipsești de la așa mare binecuvântare. Până mai suntem lăsați… I-a vindecat urechea lui Malchus, cel căruia Petru i-a retezat-o în Ghețimani, dar l-ar fi înviat pe Malchus, dacă Petru i-ar fi tăiat capul.

Doamne, trimite-mi un psihoterapeut care să Te cunoască!… Un duhovnic în prezența căruia să simt PREZENȚA Ta.

***

Suntem detensionați, muncim la menținere. Nu suntem încordați, dar nici excesiv de relaxați, pentru a nu omite vigilența. Ne antrenăm de luptă, pașnici fiind. Pentru că nu ne luptăm cu alții, ci cu apucăturile și neputințele noastre.

Să generăm opțiuni pentru atingerea țintei-Hristos!

Evităm îmtunericul, ne străduim. Ne folosim abilitățile de repetiție și de instruire. Nu vrem să demonstrăm nimănui nimic. Fugim de slava deșartă, bălegarul din cădelnițe. Dacă nu pot fi soare, măcar o stea… Credința nu e doar o consiliere formală, ci o luptă, un angajament cât se poate de ferm: Cred Lui, ca unui Împărat și Dumnezeu! Smerenia: să accepți că o parte din planuri nu sunt deloc realiste, să te trezești. Să nu crezi că ești ceva, că meriți, că ai, că faci, că dregi…

Ieri a trecut la cele veșnice scriitorul clujean Lucian Pop, autor realist. Povestirile lui sunt adevărate vise, dorințe de renaștere. Nu poți renunța la idealuri, chiar dacă banii tind să acapareze orice. Sentimentul de bogăție este dat de strălucirea unor amintiri, nu de cardul plin. Cărțile lui nu urăsc pe nimeni. Constată doar cât de inabordabili sunt milionarii, cât de triști, singuri, nefericiți. Răzbate un profund dezgust față de trădători și față de plaga nepotismului. Blocajul pare fără soluții. Împotmolirea este evidentă. Cum ieșim din impas?

Ca să ajungem la înviere, Domnul Hristos nu a putut rămâne pe Tabor, întrucât nu avea cine să meargă pe Golgota. Virtuţile sunt posibile: Biblia nu e gata pe Cruce. Încă primii creştini se rugau pentru cei adormiţi (Liturghia lui Iacob, Liturghia armeană, Evhologhiul lui Serapion). Suntem în căutarea vindecării şi a minunii: nu cerem semne exterioare, ci transformare lăuntrică. Milostivirea divină nu răspunde decât smereniei. Să ne încredem în puterea lui Dumnezeu. Martori ai minunii nu pot fi curioşii şi gălăgioşii, ci discreţii. Biserica Învierii nu este o arcă scufundată. Din primejdie, nu ne putem izbăvi doar cu bomboane. Dacă vrem sănătate, să nu luăm otravă.

Ortodoxia este un orizont al credinţei, nu un lucru pasiv din faţa noastră. Este un tip de sensibilitate, o experienţă cotidiană a concretului. Nu putem sectariza, pentru că nu ne putem despărţi de iubirea Maicii Domnului! Cum ar zice Stăniloae, ortodoxia e bucuria tuturor de toţi. Nu suntem milenarişti, nu calculăm Parusia, ci veghem să nu se stingă candela. Dorul după Mire ne poate salva.

Ne rugăm pentru alţii şi ne vindecăm şi noi. Ne tămăduim de eul pătimaş. Şi începem să pricepem, să înţelegem rostul bucuriei. Să intrăm în „nebunie”: avva Daniil la 10 ani ştia Psaltirea pe de rost, avva Calistrat se ruga noaptea cu îngerii! Monahia Mavra vedea raiul tăcerii şi o iubeau căprioarele. E o altă lume, Fără ură, fără iad. O lume plină de Dumnezeu. Lumina veşnică umple inimile vindecate. Suntem atât de mulţi orbi, încât orbirea e considerată sănătate, iar vederea boală.

Orbul duhovnicesc nu crede în Dumnezeu, ci se crede el ca fiind dumnezeu! Nu se mai roagă, nici nu Îi mai pronunţă numele…

E limpede că Dumnezeu e soluţia şi nu vom găsi alta. Renunţarea la aparenţe nu e suficientă. Descoperirea de văl nu înseamnă vedere. Suntem orbiţi de prejudecăţi, de judecăţi pripite şi de slavă deşartă! Orbirea duhovnicească este sera în care se ofileşte necredinţa. Cu lacrimi cădem în faţa icoanei Maicii Domnului şi ne transformăm inimile în paraclis: „Bogăţie de vindecări verşi, Fecioară, celor ce te laudă cu credinţă. Umple, Preacurată, de veselie viaţa mea, dăruindu-mi nestricata ta bucurie”. Dar „nu toţi copacii ajung înalţi” (Oana Pellea), nu toţi bolnavii au pacienţa vindecării. În Biserica-spital de suflete îi găsim pe sfinţi aşteptându-ne. Un singur lucru e necesar, cel pe care l-a ales una dintre surorile lui Lazăr. Hristos este Bucuria celor ce văd!

Cei orbiţi sunt rătăciţi ce se îndepărtează tot mai tare de Vindecător. Pierd tămăduirea din neglijenţă. Există o singură piedică în calea vindecării: NEMĂRTURISIREA PĂCATELOR!

Suntem obosiţi şi visăm la concediu. Dar orice oboseală ascunde un mare dor de a ne ascunde în odihna Lui. Oboseala devine cronică. Omul societal munceşte până la epuizare, încât nu mai ştie gestiona cinci minute cu copilaşii lui. Omul obosit de modernism a devenit stresat, lipsit de har. Omul stresat a inventat televizorul şi divorţul. Omul obosit are tot mai multe cearcăne, bea tot mai multă cafea şi nici nu ştie ce pierde. Omul obosit doarme tot mai puţin, se roagă tot mai puţin. Se trezeşte tot mai obosit, mai dezamăgit, mai deznădăjduit.

Suntem atât de mulţi obosiţi, încât oboseala este socotită sănătate, iar odihna boală. Cea mai mare Renunţare este refuzul de a te odihni în El. Doar El ne poate vindeca de oboseală şi de spaimă. Omul obosit vrea concediu regal. Crede că este mai la îndemână să se creadă Dumnezeu, decât să creadă în Dumnezeu. Singura Cheie care deschide odihna eternă este iubirea, singura stăpână fără şomeri.

Biserica iubirii este universală, a toată lumea, în toată lumea, pretutindeni în lume. Oriunde am merge în concediu, nu suntem Acasă, suntem străini, călători, pelerini. Avem biletul şi stăm în gară, nu vrem să pierdem trenul. Omul a obosit să caute numai definiţii. Secole ratate. De ce fugim de El? Nu suntem învinşi. Nu suntem furioşi. Nu suntem surzi. Nu suntem trişti. Dar mai ales nu suntem singuri.

Bine, dar prea puțin

In ziua in care L-am tradat, El mi-a spus ca ma iubeste inca. In clipa in care L-am inselat, El mi-a transmis ca nu voi fi singur. In momentul in care L-am uitat, El mi-a soptit ca nu ma va parasi niciodata. Cat valoreaza vesnicia, pe cat as putea-o negocia oare?! Cat de mult vreau sa scap de deznadejde si tristete? Sunt indragostit de El, chiar daca unul dintre piroane eu L-am infipt. Ma rog Lui, desi nu imi gasesc cuvintele. Tanjesc dupa El, desi sunt incatusat in propriul egoism. Tradarea este o fapta reprobabila, o infractiune, o crima. Merit pedeapsa. Dar desi eu sunt tradatorul, Cel tradat indura pedeapsa in locul meu. Grozav lucru! Iar eu continui sa Il tradez prin tacerea-mi…
Insel in mod voit iubirea vesnica. In mod perfid Ii insel increderea. Ar fi trebuit sa se poata bizui pe mine. Savarsesc acte care Ii sunt potrivnice, pactizez cu dusmanul. Dar El nu a creat iadul pentru Mine, ci pentru diavol. El pe nici unul nu a pierdut, decat pe fiul pierzarii, care nu e fratele meu. Un paradox fara solutie umana: stiu ca sunt pacatos si vreau rasplata! O logica divina plina de compasiune, care iarta toti tradatorii. Vinovat de inalta tradare, sunt gratiat.Invierea este vindecarea de propriul blestem. Facem foarte bine ceea ce facem, dar prea putin, Inainte de Pasti, brusc ne amintim sa postim, sa ne ne rugam, sa ne spovedim, sa ajutam saracii. Negresit, e bine, dar prea putin, Suntem crestini de luna aprilie si atat. Ar trebui sa repetam experiata asta in fiecare luna. Avem medicamentul, dar nu respectam prescriptia. Luam o doza prea mica, nepregatiti. Si dam si vina pe altii. Fiecare Liturghie este un episod din viata noastra, sa nu ratam finalul.Sa ne bucuram de prezenta oamenilor luminosi, calmi, rabdatori, de la care avem ce invata. Putem fi eliberati mai des, dupa fiecare recontaminare. Nu ne opreste decat lenea. Nu ne trebuie decat vointa. Credinta noastra slabita se intareste prin fapte. O credinta puternica atrage harul, care face diferenta. Harul aduce linistea, pacea, bucuria, fericirea. Dar nu putem face asta doar primavara. Nici macar doar duminica. Ci zi de zi.

Fotografiem clipa, în loc să înveşnicim iubirea!

Pentru rugăciunile Cuviosului Părinte Arsenie, Doamne, miluieşte-ne pe noi! Cât de bine este să plutim în iubirea Ta! Cât de mare este iubirea Ta pentru toţi oamenii, Doamne! Ne împărtăşim cu Sânge Adevărat, preotul ţine în mână nemurirea noastră, Sfintele Daruri, cadourile veşnice.Iartă-ne, Părinte Arsenie că fotografiem clipa, în loc să înveşnicim iubirea! Iartă-ne, Părinte drag, că nu ştim ce flori duhovniceşti să îţi aducem! Mulţumim, Părinte Viu, pentru tot harul transmis de către Domnul prin tine, spre noi! Mulţumim, Părinte scump, pentru bucuriile inimii, pe care le dăruieşti unor netrebnici ca noi! Ajută-ne, mijloceşte pentru noi, iartă-ne!Iartă-ne că te apelăm doar la necaz! Mulţumim, Părinte drag! Nu mergem pe încercate. Cu Hristos mergem la sigur, aşa cum ne povăţuieşti. Mulţumim că ne aminteşti să Îl punem pe Hristos la baza activităţii noastre! Să Îl copiem cât mai bine pe Hristos! Hristos în mijlocul nostru! ESTE ŞI VA FI! Viu şi lucrător (Când ne amintim de Dumnezeu să înmulţim rugăciunea, ca atunci când Îl vom uita, să Îşi aducă aminte El de noi).

Iartă-ne pentru atmosfera de delăsare! Pentru lene, pentru lăcomie, pentru indiferenţă, pentru judecarea aproapelui, mijloceşte la Hristos iertarea noastră! Ajută-ne să ne îmbogăţim mintea cu gânduri luminoase, despătimitoare!

Iartă-ne, că mulţi habar nu avem că există Liturghie duminica!

Copacii Prislopului ne zâmbeau şi ne îmbrăţişau.Hram ca la Nicula, dar zi de zi.Îngerul păzitor: jandarm în timpul serviciului, non-stop.

Ce stare pluteşte în aer! Ce stare domneşte în noi! Ore în aşteptare ca să ajungem să sărutăm Crucea (imaginea pelerinajului vieţii spre Cel Dorit).

Coada (aşteptarea, privegherea) nu se termină. Mereu alţii vin din spate şi ne susţin. Oricâţi pleacă, şi mai mulţi vin (ca pe vremea martirilor).

Înaintări mici, dar cu fiecare clipă distanţa se scurtează. Unii în faţă, alţii în spate, ajungem în acelaşi loc.

Fericire – MIR – har. Stăm la rând la moarte, la înviere, la veşnicie. Blocaţi în traficul duhovnicesc.

Sute de icoane cu Maica Domnului dăruite caselor convertite. Doamna Mângâietoarea este nota noastră de 10!

Alţii vor doar toaletă. Atât de diferiţi, dar aceeaşi linişte, aceeaşi speranţă, aceeaşi lacrimă de fericire.

Sute de acatiste, sute de gânduri curate, mii de lacrimi purificatoare.

Pericol de împiedicare: unii se agită, se tulbură, se grăbesc. Toţi suntem păcătoşi, oportunişti ambulanţi care cerşim iertarea.

Timpul estimat se dublează, stăm şi la prelungiri. Unii vor doar un selfie, iute-iute, fuga-fuguţa.
Înainte erau puţini credincioşii, acum sunt puţini scepticii. Romanii acuzau noutatea Mesajului, neo-păgânii acuză vechimea lui.

Nu avem poze cu Părintele la bătrâneţe, pentru că torţionarii i-au mutilat faţa. Părintele nu e canonizat pentru că aceia încă trăiesc. Şi nu vrem răzbunări, ci iertări. Căutăm blândeţea, doar atât.

Urmand logica gandirii mesianice, speranta ar trebui sa fie vie in noi. Cata vreme suntem tristi (dar nu ca o forma penitentiala), dam impresia unei imposturi. Alegem gresit cuvintele de multe ori si jignim sau confuzam, in loc sa linistim si sa limpezim. Ne pierdem fericirea copilareasca, singura invesnicita.

De ce eram fericiti in pruncie? Simplu: nu eram obsedati nici de bani, nici de sex.

Nu eram posedati de paganismul materiei. Nu eram contaminati de ateismul societatii. Nu eram demoralizati de exemplele negative ale adultilor, ci ne bucuram de binefacerile creatiei in mod inocent, nepervertit. Nu ne ingrijoram de facturi, chiar daca nu constientizam ca toate debitele care conteaza au fost achitate in avans pe o cruce umila.

Pierderea ravnei echivaleaza cu anihilarea inocentei. Ne insalam, crezand ca la maturitate nu mai suntem naivi. Suntem naivi, in masura in care si Iisus a fost. Folosim cuvinte, dar noi ar trebui sa transmitem stari. Problema e ca nu avem ce transmite. Nu se mantuiesc zeci in jurul nostru, pentru ca nu am gasit pacea interioara. Nu vom muri de foame, fiti siguri! Ingrijorarile materialiste ne rup din starea de liniste, ne provoaca ganduri nepotrivite si tulbura pe cei din jurul nostru.

Avand in vedere atacurile lupilor, turma e in siguranta doar alaturi de Blandul Pastor.

Un crestinism duminical este total insuficient. Fara o respiratie zilnica in duhul rugaciunii, este mai dificil sa fim resuscitati. Fara sa ajutam pe altii, ne pierdem propria fericire. Acest adevar biblic nu se demodeaza in functie de conjuncturile trecatoare sau de parerea unei generatii slabite. Suntem egali in fata mortii, la fel de curajosi sau la fel de fricosi. Nu suntem invidiosi pe reusita altora, ci ne bucuram de compania lor.

In copilarie reuseam sa gasim cheia fericirii. Fara a fi nostalgici (depresivi), trebuie sa vedem exact ce faceam atunci, cum gandeam atunci. Practic, lucrurile fundamentale nu se schimba. Bucuria e aceeasi. Doar decorul sufera modificari irelevante. Pericolul e acelasi. Functioneaza aceleasi arme. Doar noi sa avem aceeasi determinare.

Abia viu, aproape mort

Cazut in santul umanismului european, imbatat de iluzia omului-zeu, manipulat de sute de ani de catre agnostici antihristici, omul contemporan nici nu mai sesizeaza ca Preotul sau Levitul trec pe langa el. A fost antrenat sa saliveze doar la comanda, sa eticheteze fericirea dupa standarde pagane. I s-a luat Iubirea si i-a fost lasat doar un mare gol, un mare iad al deznadejdii.Talharii sunt liberi, faptele lor imorale nu sunt pedepsite de catre legea autonoma inventata impotriva proniei divine. Talharii sunt si ei nebagati in seama. Omul contemporan a fost jefuit la drumul mare si nimeni nu cere socoteala mafiotilor. Nimeni nu articuleaza enunturi cu subiect si predicat. Si nu din frica, cat din necunoastere a multor aspecte, detalii care schimba concluzia. Nimeni nu apostrofeaza irodienii cu putere profetica.Talharitii isi iarta calaii si ii convertesc. Dar acestea sunt exceptii. Marea masa ramane inerta, indiferenta, agnostica, parasita de propriul curaj al credintei. Talharitul este fericit, pentru ca a captat atentia Generosului, dupa modelul Iov. Iar sursa de generozitate este inepuizabila, pe cand egoismul este limitat.

Nimeni nu le-a promis vreodata talharitilor ca vor forma o majoritate (ci, mai degraba, contrariul).

Sacerdotii grabiti sunt impovarati cu hartii si rapoarte, cu sedinte de partid si lucruri inutile, ca sa piarda esenta mesajului pe care ar trebui sa il transmita. De prea multe ori, ei au uitat de Generos, de sfaturile Lui si imita cu viclenie exact anti-modelul. Sacerdotii sunt anume alesi sa sminteasca orice ratacit pe calea altarelor. De la Isaac Newton la Auguste Comte, talharii s-au specializat in dialectici pagane. Iar veninul a contaminat o planeta intreaga, nepregatita de asaltul din interior si epuizata de secole de false cavalerisme.

Lumea a devenit un mare han, o imensa casa de oaspeti, un sanatoriu, un spital. Doar ca pacientii si-au pierdut tocmai pacienta si Il injura pe Doctor, Il calomniaza pe Sirianul/Samarineanul/Chinezul Generos, refuza antidotul si prefera o eutanasie lenta, in fata ecranului devenit icoana. Sufletul este negat, conteaza doar organul care poate fi donat. Omul a devenit un numar, un cifru de lagar sumbru. Fara credinta, planeta nu poate scapa de haos, decat devenind inchisoare.

Omul contemporan raspunde cu salbaticie apelului divin la omenie. Tocmai umanistii sunt antiumani. Pe linie filocalica, opusul omeniei este pacatul nesaturarii. Azi nu mai putem localiza talharul. Este prea pervers, ataca subliminal, nici macar nu simtim imediat muscatura, ci mai tarziu. Singura scapare este Adapostul, Casa Generosului, Hanul Sirianului Milostiv. El achita factura debitelor noastre, in masura in care ii iertam pe talhari.

Departarea de Adapost aduce nesiguranta, riscam sa ajungem iar in canal, in sant, drogati de frenezia planetara care aduleaza dovleci. Tratamentul da randament, pentru ca pacatul (diagnosticul) este o imprudenta lesne de iertat pentru Cel ce iarta totul din iubire. Depresia continentala se hraneste din otrava hedonismului, respinge apocalipsa mesianica, singura speranta vie, neiluzorie. Omul contemporan, muribund, nu se poate exorciza pe sine si refuza interventia Chirugului.

Salvati din santul/prapastia ignorantei, mediocritatii si ipocriziei, realizam imediat ca Sirianul/Argentinianul Generos este Singurul pe care Il putem iubi vesnic. Cei ce Il resping ingenuncheaza in fata idolilor, chiar daca nici macar nu li se formuleaza asa adevarul. Rugaciunea de salvare/mantuire este o repetare: Hristos este Soarele nostru, misterul central este taina pascala, iar noi vom deveni mai copii decat copiii.

Eliberarea adusa de catre Georgianul Generos e simtita ca un jug de catre talhari.

Agnosticul nu se mai chinuie sa argumenteze moartea lui Dumnezeu. El neaga atributul esential, iubirea. Il inlocuieste cu surogate ieftine, populare de altfel prin cetate. Barbaria medievala s-a tehnicizat, devenind mai greu de prevenit. Omul beat de propriul sine nu mai este in cautarea Valorii, nici a Comuniunii. Insa Adevarul nu are nimic in comun cu numarul oamenilor pe care ii convinge. Daca majoritatea greseste, nu inseamna ca aceasta este normalitatea. Insantuitul talhareste in continuare. Nu stie si nici nu vrea sa stie nimic despre Cel ce Este. S-a resemnat ca nu va sti niciodata, omitand interventia divina directa. Are El un plan cu fiecare, in logica Lui vesnica.

Santurile, birturile, strazile sunt pline de nepasatori, care nu cunosc reversul: descompunere spontana, destramare mentala. Suntem abia vii si nimeni din lume nu ne mai salveaza, pentru ca nu mai poate si nu mai vrea. Suntem aproape morti si negam asta, sunt orbi, nu vedem aparatele care nu fac decat sa prelungeasca o agonie fara sens. Iadul poate sa nu fie vesnic. Santul poate fi parasit, daca ne lasam eliberati de catre aliatii sfinti. Multi nu vor sa mearga la templu, la Ierusalim, vor la Tel Aviv, in captivitate, doar pentru ca au o paine cu salam in plus. Hanul Suedezului Generos e deschis non-stop. Niciodata nu se vor epuiza locurile de la Han. Cine cauta, are Unde si Ce sa gaseasca.

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

You Might also Like

2 Comments

  1. Marius Matei 17 septembrie 2015

    Rugaciunea Sfantului Nicolae Velimirovici

    Dintr-un singur bob Tu poţi face pîine suficientă pentru naţiuni întregi.
    Primeşte-mi obolul, O, Fiule Care Înviezi, primeşte şi nu lepăda bănuţul unui sărman.
    Primeşte jertfa nu de dragul meu, ci de dragul cuiva care este chiar mai împovorat decît mine; există o astfel de persoană?
    Pentru cineva care nu are nici măcar ceea ce am eu, de dragul acestuia primeşte-mi jertfa; există o astfel de persoană?
    Lumea m-a stors ca pe o lămîie, de-abia de-am mai putut răsufla şi am gemut. Fie ca îngerii să umple de cîntare geamătul meu şi fie ca ei să Ţi-l aducă jertfă Ţie Dragostea mea.
    Cînd cetele îngereşti încep să cînte în jurul scaunului Tău, cînd trîmbiţele arhanghelilor încep să sune, cînd mucenicii Tăi încep să plîngă de bucurie, iar sfinţii Tăi încep să-şi spună rugăciunile pentru izbăvirea Bisericii celei pămînteşti, nu lepăda jertfa cuvintelor mele, O, Doamne Dumnezeul meu.
    Umple-mă de Tine, o, sănătatea mea; umple-mă cu veşnica Ta lumină a dimineţii şi fă ca boala, teama şi reaua voinţă să se evaporeze de la mine, întocmai precum o mlaştină se evaporează în prezenţa soarelui şi se transformă într-un cîmp fertil!
    La amiază copiii se adună lîngă lac, spre a se îmbăia în soare şi în apă.
    O, Doamne, cum se minunează întreaga natură de neprihănire! Încordaţi şi îndureraţi ostenitori în prezenţa păcătoşilor- lacul şi soarele se transfigurează în prezenţa copiilor. Ce templu superb al Domnului devine lacul cînd copiii sunt într-ansul şi ce preot sfant devine soarele cînd razele sale se întrepătrund cu razele sufletelor copiilor.
    “Lasaţi copiii să vină la Mine” şopteşte întreaga natură “iar voi veţi înţelege că Eu însumi sunt tot un copil. Pentru cei fără de suflet Eu par a fi fără de suflet, dar pentru sfinţi Eu sunt altar. Oricine caută fiară în mine, i se va trimite o fiară; oricine Îl caută pe Dumnezeu în mine, i se va arăta Dumnezeu. Păcătoşii mă numesc măcelărie, cei drepţi mă numesc altar de jertfă. Numai către nevinovăţie mă arăt Eu ca nevinovăţie şi numai copiilor lui Dumnezeu mă descopăr Eu drept copil al lui Dumnezeu.”
    “Lasaţi copiii să vină la Mine” exclamă Fiul Fecioarei şi doar copiii vin la El. Cei care-i împiedică pe copii să vină la Fiul lui Dumnezeu se vor învrednici de focul iadului, fiindcă nici ei înşişi nu se duc la El şi nici altora nu le îngăduie să vină la El.
    “De ce pe copii, o, Doamne, de ce îi cauţi pe copii?” cei ce sunt făcuţi şi nu născuţi întreabă pe Cel care a fost născut şi nu făcut. Astfel de oameni sunt făcuţi şi nu născuţi, ca statuile de piatră şi sunt mişcaţi de vînturile lumii. Dar Cel Ce este născut şi nu făcut se mişcă cu viaţa înlăuntru şi vînturile lumii fug de la El.
    “Fiindcă Eu Însumi sunt tot copil, din această pricină caut copiii. Impostorii văd un impostor în Mine, ateii văd un ateu şi cei de la conducere văd în Mine pe unul care le uzurpă autoritatea. Fariseii întreabă: “Cine este acest om?” şi nu pot rezolva întrebarea, în vreme ce înţelepţii acestei lumi Mă socotesc după propria lor înţelepciune lumească.
    Doar copiii Mă recunosc, căci şi Eu sunt tot copil. Ca şi copil, Eu nu sunt al Meu propriu şi tot ca şi copil nu caut slavă pentru Mine. Ca şi copil Eu nu cuget nimic de la Mine Însumi. În schimb, ca şi copil, Mă gîndesc la ceea ce M-a învăţat Tatăl Meu şi grăiesc ceea ce aud şi fac ceea ce văd.
    Copiii încetează de a mai fi copii, dar Eu nu încetez vreodată de a fi copil. Copiii încetează de a mai fi copii din pricina călăuzitorilor lor vicleni şi a înţelepciunii acelor călăuze care te fac bătrîn, bolnav şi mort. Oricine vine la Mine, chiar dacă a fost îmbătrînit de lume, Eu îl voi face copil şi ca şi copil el veşnic va domni întru Împărăţia Mea, la care bătrînii lumii nu au acces.
    Vă spun că împărătia Mea este o împărătie a copiilor.
    Cu adevărat, cei ce sunt făcuţi nu vor vedea lumina împărăţiei lui Dumnezeu, ci numai cei ce sunt născuţi. Orice este al Meu, orice este precum sunt Eu, aceasta va fi cu Mine.
    Statuile din piatră pe care vînturile lumii le mişcă vor fi sfărîmate, iar praful lor va fi purtat de vînturi. Dar copiii care se mişcă cu viaţa înlăuntrul lor, vor intra în viaţa veşnică”.
    O, Prea Minunate Doamne, Veşnicule Copil al Sfintei Triade, ajută-mă cu nevinovăţia Ta, cea mai mare putere din univers, să mă nasc de la Duhul Sfînt.
    Fie ca nu cumva să fiu făcut de această lume ca o statuie de piatră spre a fi sfărîmată şi împrăştiată de vînt.
    Fie ca mai degrabă sa fiu ca un tînăr născut, nedespărţit de Tine în veşnicie.
    O, Împărate al nevinovăţiei şi al tuturor celor neprihăniti.
    Ştii, copilul meu, de ce bolile şi cumplitele molime s-au înmulţit?
    Fiindcă oamenii au inceput să socotească sănătatea drept un dar al firii şi nu ca pe un dar de la Dumnezeu. Şi ceea ce este dăruit cu greutate trebuie protejat cu îndoită dificultate.
    Ştii, copilul meu, de ce oamenii se luptă pentru teritorii pămînteşti şi nu se ruşinează a se afla la acelaşi nivel cu cîrtiţele?
    Fiindcă lumea a pătruns în inima lor şi ochii lor văd doar ceea ce creşte în inimă; şi deorece, copilul meu, păcatele lor i-au făcut prea slabi ca să mai lupte spre a dobîndi cerul.
    Nu plînge, copilul meu, Domnul Se va reîntoarce curînd şi va pune totul în ordine.
    O, Doamne, visul meu de zi şi noapte, ajută-mă să Te preamăresc, aşa încît nimic să nu poata deveni măreţ în inima mea afară de Tine.
    Fie ca toate creaturile să Te preamărească, o, Doamne, ca nu cumva acestea să se mărească pe ele însele în locul Tău.
    Cu adevărat, Tu eşti nesfîrşit de mare, o, Doamne, chiar dacă imnele noastre Te-ar preamări oricît!

    Răspunde
  2. Marius Matei 17 septembrie 2015

    Imnele Raiului, alcatuite de catre Sfantul Efrem Sirianul
    Lauda dreptatii Tale, care inalta pe cei biruitori !
    Aripile harului Tau sa ma ocroteasca, ca degetul arata pe cel pacatos, vestind pururea rusinea lui ascunsa.
    Binecuvantat Cel care de sulita a fost strapuns si sabia de la usa Raiului a indepartat!
    Fa-ne vrednici prin harul Tau sa intram in Raiul Tau!
    Adam fusese curat foarte in mandra Gradina, dar a ajuns lepros si respingator din pricina suflarii sarpelui peste el.
    Gradina l-a alungat din mijlocul ei, l-a scos afara din ea, atotluminata.
    Arhiereul Vesnic l-a vazut scos afara de la El, S-a pogorat si a venit la el, l-a curatat cu isop si l-a adus inapoi in Rai.
    Limba nu poate rosti cum este inauntrul Raiului, nu este de ajuns nici pentru frumusetile lui din afara.
    Nu era apa in stanca din pustie, dar mari au tasnit din ea.
    Tot asa si Cuvantul din nimic a facut lucrurile Sale.
    Fericit cel socotit vrednic sa mosteneasca Raiul Tau!
    Cei care parasesc lumea intristarilor nu trebuie sa planga, pentru ca Raiul este plin de frumusete.
    Raiul m-a incantat prin pacea si prin frumusetea lui.
    in el e o frumusete neprihanita, in el e o pace neinfricosata.
    Fericit cel care va fi socotit sa primeasca pacea, macar dupa har, prin milostivire.
    Miluieste-ma, Doamne al Raiului, si daca a intra in Raiul Tau nu-mi este cu putinta, fa-ma vrednic macar de pajistea din afara imprejmuirii lui.
    Binecuvantat Cel care prin Crucea Sa a deschis usa Raiului!
    Fa-ma vrednic de faramiturile ce cad din Rai.
    Cred ca mortii vor invia si pacea se va salaslui peste tot.
    Binecuvantat Cel care prin cheile Sale ne-a deschis Gradina Vietii!
    Ramurile pomilor din Eden vor hrani pe toate femeile care i-au hranit pe cei saraci.
    Nimeni nu osteneste aici, ca nimeni nu flamanzeste.
    Nimeni nu cunoaste rusinea, ca nimeni nu pacatuieste.
    Nimeni nu se caieste, ca nu e pricina de pocainta.
    Nimeni nu imbatraneste, ca nimeni nu moare.
    Nimeni nu e ingropat, ca nimeni nu se naste.
    Nimeni nu stie de griji, ca nimeni nu sufera.
    Nimeni nu se teme, ca nu sunt curse.
    Binecuvantat Cel care in Raiul Sau va da bucurie intristarii noastre!
    Da-ne sa vedem pe dreptii Tai in Raiul Tau!
    Binecuvantat Cel care l-a inaltat pe Adam si l-a facut sa se intoarca in Rai!
    Mireasma Raiului si-a picurat parfumurile in foisorul de sus al apostolilor la Cincizecime.
    Laudat fie harul Tau, care se milostiveste de cei pacatosi!
    Prin harul Tau, fa-ma vrednic de Gradina desfatarilor!
    Da-ne harul sa intampinam imparatia Ta cu strigate „Osana”!
    Binecuvantat cel care si-a carmit barca drept spre Rai!

    Răspunde

Leave a Comment Marius Matei Cancel Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *