LOADING

Type to search

Împărtășanie la vremea molimei…

Ortodoxie si traire

Împărtășanie la vremea molimei…

Share

Lăsând gluma de-o parte și privind cu maximă seriozitate la filmulețul care a circulat în mediul virtual, în care se arată explicit cum Pr. Prof. Univ. Dr. Irimiță Marga, profesor de drept canonic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu îi împărtășea pe supușii săi euharistici, te trec fiori. Din două una: ori cei slabi de înger stau acasă și urmăresc slujba la tv/radio/on line, ori dacă totuși vin și se împărtășesc, ei trebuie să o facă așa cum trebuie, așa cum prevăd sfintele canoane, tradiția și practica ortodoxă.
Criza trece, inovațiile rămân – și asta e foarte păgubitor!
Ce m-a tulburat însă cel mai tare a fost grija canonistului pentru propria sănătate, deoarece această practică insolită – de a muia pâinea (trupul), cu degetele proprii în sângele Domnului din potir și de a o bascula de la o distanță de câțiva cm în gura credinciosului – această practică, spun eu, va conduce la finalul actului euharistic la un potir ultra-curat sub aspect microbian, viral. Căci nici o moleculă de “fluid laic“ nu ajunge acolo, iar părintele canonist poate consuma liniștit ceea ce rămâne după împărtășirea oamenilor. Smart, nu?
Ei bine, nu! Căci ÎPS Laurențiu Streza i-a adresat o scrisoare impecabilă în formă & conținut în care îi cere/îl somează pe rătăcit să-și vină în firea dogmatică.
Pastoral și autoritar, precis și persuasiv, îndurerat și ferm arhiereul și-a impus știința de carte și duhul ortodox în fiecare rând scris. Așteptăm răspunsul canonistului aflat în preajma canonisirii. Suntem extrem de curioși cum se va soluționa acest diferend între starea de urgență medicală și starea de spirit creștină, autentică.

 

Lăsând gluma de-o parte și privind cu maximă seriozitate la filmulețul care a circulat în mediul virtual, în care se arată explicit cum Pr. Prof. Univ. Dr. Irimiță Marga, profesor de drept canonic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu îi împărtășea pe supușii săi euharistici, te trec fiori. Din două una: ori cei slabi de înger stau acasă și urmăresc slujba la tv/radio/on line, ori dacă totuși vin și se împărtășesc, ei trebuie să o facă așa cum trebuie, așa cum prevăd sfintele canoane, tradiția și practica ortodoxă. Criza trece, inovațiile rămân – și asta e foarte păgubitor! Ce m-a tulburat însă cel mai tare a fost grija canonistului pentru propria sănătate, deorece această practică insolită – de a muia pâinea (trupul), cu degetele proprii în sângele Domnului din potir și de a o bascula de la o distanță de câțiva cm în gura credinciosului – această practică, spun eu, va conduce la finalul actului euharistic la un potir ultra-curat sub aspect microbian, viral. Căci nici o moleculă de “fluid laic“ nu ajunge acolo, iar părintele canonist poate consuma liniștit ceea ce rămâne după împărtășirea oamenilor. Smart, nu? Ei bine, nu! Căci ÎPS Laurențiu Streza i-a adresat o scrisoare impecabilă în formă & conținut în care îi cere/îl somează pe rătăcit să-și vină în firea dogmatică. Pastoral și autoritar, precis și persuasiv, îndurerat și ferm arhiereul și-a impus știința de carte și duhul ortodox în fiecare rând scris. Așteptăm răspunsul canonistului aflat în preajma canonisirii. Suntem extrem de curioși cum se va soluționa acest diferend între starea de urgență medicală și starea de spirit creștină, autentică.

Posted by Razvan Bucuroiu on Monday, March 16, 2020

 

Oficial și formal disputa euharistică a luat sfârșit.
Să ne întoarcem la ale noastre, zic.
Și totuși, nu mă pot abține să reiterez faptul că nu lingurița în sine a fost problema… Acum e gata, s-a dus!

 

Răzvan Bucuroiu

 

 

 

1 Comment

  1. iodan 18 martie 2020

    Degetele-s mai antiseptice decât lingurița din metal prețios ?!

    Răspunde

Leave a Comment iodan Cancel Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *