Iubire casnica
Share
Pe când spălam vasele și dereticam prin bucătărie (lucru ce nu se întâmplă prea des, fie și pentru că sunt zile întregi pe săptămână în care nu apuc a mânca acasă), m-am întrebat de ce acum aş prefera ca soția să nu exprime, la întoarcerea acasă, nici o silabă de apreciere pentru aportul adus la cele casnice. Și am înțeles că orice fel de apreciere/ mulțumire din partea ei m-ar plasa în afara casei (fapt de nedorit, evident!). Ca și cum aș fi un străin care n-ar avea nici o obligație să-și asume astfel de responsabilități…
Și imediat am făcut conexiunea cu un cuvânt al Domnului:
„Cine dintre voi, având o slugă la arat sau la păscut turme, îi va zice când se întoarce din ţarină: Vino îndată şi şezi la masă? Oare, nu-i va zice: Pregăteşte-mi ca să cinez şi, încingându-te, slujeşte-mi, până ce voi mânca şi voi bea şi după aceea vei mânca şi vei bea şi tu? Va mulţumi, oare, slugii că a făcut cele poruncite? Cred că nu. Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem” (Luca 17, 7-10).
Am înțeles de ce a spune că suntem „slugi netrebnice” și că nu ne-am făcut decât „datoria” nu este un lucru nici înjositor, nici lipsit de apreciere (care este intrinsecă). Pentru că e firesc, atâta vreme cât suntem în Casa Domnului, să ne și comportăm precum orice alt casnic al Domnului (Sf. Ap. Pavel le spune efesenilor că sunt „împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu” – Ef. 2, 19). Și nu e nimic neobișnuit în asta. Pasărea nu este lăudată că zboară, doar de aceea are aripi. Aerul nu este lăudat că ne asigură oxigenul, doar e în firea lui asta. Mama nu caută apreciere că și-a hrănit sau îngrijit pruncul – dacă e o mamă în toate mințile, nici nu concepe să fie altfel.
Tot așa, omul care e cu adevărat cu Dumnezeu nu simte nevoia de a primi vreo apreciere pentru ceea ce face… în numele Domnului! E în firescul lucrurilor să fie așa. Vai nouă când nu vom face și nu vom lucra după harul care este în noi! Abia aceasta este ceva neobișnuit, nefiresc…
P.S.: A nu se deduce că eu aș fi vreun model de implicare în treburile casnice. Din păcate (chiar păcate!)… Dar am constatat, de fiecare dată, că rugăciunea unită cu orice lucrare pe care omul este dator să o facă pe pământ este inspirație curată. Nu zăcutul în plânsul de neputință, nici visatul cu ochii deschiși.
[jwplayer mediaid=”24731″]
