Jurnal pascal (I)
9 martie 2016
Share
Orbecăim în miezul zilei ca și noaptea (Isaia 59, 9-11). Orbirea spirituală este împotmolire în problemele materiale. Această orbire se transformă într-un refuz al poruncilor divine. Profetul îndeamnă la îndreptare, aducătoare de lumină. În lumina Lui stă ascunsă puterea Lui (Avacum 3, 3-4). Dumnezeul iubirii ne cheamă la strălucirea luminii veșnice (oglinda lucrării Lui, chipul bunătății Lui – Înțelepciunea lui Solomon 7, 26).
 |
| Sursa: Foaia de duminică |
Cuprins Articol
Făclia ne ferește de capcanele din drum. De prea multe ori, nu ne mai găsim drumul în întuneric. Psalmistul este plin de speranță: Când Tu aprinzi făclia mea, vei lumina întunericul meu (17, 31). Nu este de ajuns să aprindem făclia, trebuie să îi menținem flacăra vie. Înflăcărarea este imaginea vieții veșnice: focul ce nu se mistuie. Focul este un semnal, arată drumul. Domnul devine astfel călăuză și tovarăș de drum. Este o armă tactică: ne ferește de dușmani. Sfânta Euharistie este Focul care arde spinii patimilor si reaprinde văpaia credinței. Lipsa Focului este păcat, atrage pedeapsa, boala, frigurile.
Suntem botezați în apa și în focul Duhului Sfânt. Apa mântuirii este o reînnoire: păcatul este înecat. Omul este cel mai afectat de lipsa apei. La fel, omul va fi cel mai afectat de lipsa apei baptizmale curățitoare (vor fi mântuiți doar cei ce vor crede și se vor boteza, nu și cei ce nu vor crede și nu se vor boteza). Moise (cel scos din apă) este încredințat apei Nilului, pentru a spera la o salvare, în pofida crocodililor și a curentului. Este salvat, pentru că sora lui – Miriam – îl urmărește de pe margine. La o adică, ar fi sărit în apă! Oare nu tot Miriam (românește Maria) ne urmărește discret (de pe margine) și pe noi, duși de torent?!
Ulterior, apele Mării Roșii se vor deschide: asistăm la nașterea poporului ales, botezul / izbăvirea de călăreții răzbunători. În deșert, apa lălâie devine potabilă. Totuși, oamenii dau dovadă de nemulțumire: începutul necredinței. Apa sărată devine dulce: profetul îndulcește răbdarea omenească, îi dă un imbold (Mai rezistați, nu mai e mult!). Domnul Iisus Hristos este Stânca din care tâșneste apa vie (I Corinteni 10, 4). Sursele de apă asigură viața, favorizează întâlnirile la răscruce. De fiecare dată când sapă, oamenii eliberează un izvor de adâncime și aduc la suprafață o energie (care își păstrează intensitatea). Pe cisternă nu te poți baza (dacă nu plouă, nu ai ce aduna, depinzi de precipitații). Acest fapt este incriminat de profet: oamenii părăsesc sursa sigură de apă, în favoarea unei cisterne neetanșeizate (Ieremia 2, 13). Nici un om nu are nevoie de apă doar sporadic, ci permanent: sursa conflictului este nerecunoașterea greșelii privind achiziția (negarea însetării cronice).
Azi nu mai realizăm că apa spală murdăria. Facem 10 dușuri pe zi – vara – cum am transpirat puțin, cum facem duș. Nu mai simțim murdăria colcăind pe noi, înnecându-ne cu o duhoare a morții. Și țcredem că, dacă trupul e bine spălat (plus hrănit, odihnit, răsfățat), totul e OK. Uităm cât de murdar este sufletul și cât de mult a trecut de la ultima spălare serioasă. E ca și cum am circula cu o mașină nespălată (de anul trecut, de la Paști), cu atât de mult praf pe parbriz, încât nu vedem nimic (să nu mai vorbim de miros, noroiul vechi se usuca la exterior, dar în interior se reîncălzește de la talpa noastră). Un jet serios ar rezolva problema… La fel, e ca și cum nu ne-am spăla pe dinți 12 luni (cine ne-ar suporta respirația?). Fără dubii, murdăria este o povară. Reușim să înțelegem mesajul psalmistului: Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea (50, 3). Asta este o prioritate: purificarea. Profetul anticipează valoarea botezului: Vă voi stropi cu apă curața și veți fi curați de întinăciunea voastră (Iezechiel 36, 25).
MARIUS MATEI
