Lumea ca o gară

Vechiul Testament ne vorbește despre iubirea divină față de un popor de imigranți, refugiați din Egipt în Palestina. În schimb, Cel Nou vorbește despre alt fel de imigranți, despre un popor al învierii care va emigra spre Rai. Cu traista în spate, desculți prin zăpadă, trecem Alpii încercărilor, precum Heidi oarecând. Nu vom fi capturați în munți, precum gladiatorii lui Spartacus, ci vom fi trași de Domnul Iisus la El.

În acest pelerinaj, avem nevoie de călăuze, de șerpași adevărați, care cunosc muntele și comunică cu Baza. Toți acești călăuzitori comunică pe aceeași frecvență, astfel încât, dacă îl chemi pe unul, vin toți, sar degrabă cât pot de repede. Pentru sfinți nu mai funcționează legile concurenței. Ei sunt îngeri deja, mult mai vii decât înainte de trecere. Dar să nu te miri, dacă – chemând un sfânt – va veni în prima fază altul, care poate era mai disponibil. Să nu uităm că îngerii pot multe, au un har mare, dar nu pot fi în două locuri în același timp.

Imigranții care părăseau Egiptul știau că nu vor fi părăsiți de către Cel ce le-a poruncit să plece din sclavie, pentru a trăi liberi. Nu știau la început cum vor trece Marea Roșie sau Iordanul, dar erau siguri că va găsi Moise sau Iosua o soluție, șoptită direct de pe buzele divine. Au crezut și au primit chiar mai mult decât sperau: Soarele s-a oprit pe cer până adevărul a învins. Ei nu sunt cuceritori, ci moștenitori. Pentru a nu pierde moștenirea promisă însă, orice persoană trebuie să fie demnă de ea, să nu dea nici o clipă dovadă de iresponsabilitate.

Planurile de divorț ale dreptului Iosif sunt dejucate de înger, ulterior în lucrarea de mântuire. Dar Iosif face ceea ce îi spune îngerul să facă, chiar dacă lui nu i se pare logic. Nu se bazează pe părerea lui, ci pe mesagerul divin, se încrede într-o putere superioară și este răsplătit pentru asta (cum făcuse și Avraam înainte).

Cine poate crede ceva atât de frumos?! Oricine are inimă bună. Oricine nu pune permanent răul în față. Oricine vrea să scape cârcoteală, de suspiciune, de tulburare. Oricine nu se simte acasă nicăieri pe pământ. Oricine așteaptă să devină un imigrant al Raiului. Oricine nu se descurajează de scuipările frecvente la adresa imigranților. Oricine este dispus să ia Masa cu Stăpânul. Nimeni nu este respins pe criterii stupide.

Câtă vreme mai stăm în această gară, nu jucăm table, nici nu renovăm gara, ca să nu pierdem trenul. Avem răbdare pe peron, încurajăm pe alți pasageri, mai suferinzi decât noi. Și citim scrisoarea de dragoste a Stăpânului pentru noi, pentru a recunoaște șuieratul trenului și a nu ne urca într-unul greșit.

Marius MATEI