LOADING

Type to search

Neurochirurgul Ștefan Mindea, preot pe pământ apostolic

Ortodoxie si traire

Neurochirurgul Ștefan Mindea, preot pe pământ apostolic

Share

Despre renumitul neurochirurg Ștefan Mindea se vorbește în întreaga lume, despre omul Ștefan Mindea pot da mărturie toți cei care au avut bucuria să‑l cunoască, dar de această dată, în zi de mare praznic al Sfintei Treimi, am trăit bucuria de a participa la hirotonia preotului Ștefan Alexa Mindea. Hirotonia a fost oficiată de ÎPS Teodosie al Tomisului, alături de un impresionant sobor de preoți. Slujba a avut loc pe altarul de vară al Mânăstirii Văcăreștii Noi, inundat de lumina harului coborât pe pământ apostolic. Frumoasa familie a medicului – soția și cei șase copii – a înveșmântat bucuria clipei în lacrimi de fericire. Și nu în ultimul rând, o mare de oameni, mireni și călugări veniți din toate colțurile țării, au conturat acest fericit eveniment sub faldurile drapelului tricolor și ale costumului autentic popular.

 

Sfânt așezământ la răscruce de vânturi

Nu gândeam, când l‑am cunoscut pe doctorul Ștefan Mindea, că într‑un viitor atât de apropiat am să particip la hirotonirea ca preot a acestui vrednic slujitor al Domnului, deopotrivă tămăduitor de suflete și trupuri. În ziua sărbătorii Sfintei Treimi, în Constanța coborâse un nor de ploaie, care, secondat de briza densă a mării, nu dădea semne ale unei zile tocmai senine.

Pe o astfel de vreme m‑am încumetat să pornesc spre Lumina, un vechi sat dobrogean, așezat între câmpie și mare. Știam doar că paraclisul închinat Sfintei Treimi, care urma a fi sfințit în aceeași zi, se afla în mijlocul unei imense întinderi aride de pământ, aparținând comunei Lumina, care „este parte a sfântului pământ al Sciţiei Mici, pământ mereu la răscruce de vânturi, cu multe etnii venind şi plecând, însă cu statornicia nestrămutată a Credinţei celei Adevărate adusă de Sfântul Apostol Andrei şi însoţitorii săi. Comuna Lumina este una dintre aşezările tipice ale Dobrogei. Ca şi foarte multe alte localităţi dobrogene, a cunoscut şi cunoaşte prezenţa străinilor veniţi în această Dicie (Dacie) străveche, în această vatră de viaţă românească, o prezenţă folositoare şi stimulatoare, motivaţională întru creşterea culturală, spirituală, duhovnicească şi economică a românilor. Este aceasta o atitudine ce valorizează diferenţele şi concurenţa constructiv, nu distructiv. O atitudine tipic dobrogeană”.

De ce Mânăstirea Văcăreștii Noi?

Cu câțiva ani în urmă, pe când realizam un interviu cu doctorul Ștefan Mindea, acesta mi‑a destăinuit, cu multă emoție, cum a decurs formarea sa duhovnicească și cât de mult l‑au influențat sfaturile părintelui Justin Pârvu. Astăzi am avut bucuria să constat că și înălțarea acestui sfânt așezământ se leagă tot de  el care i‑a călăuzit viața spirituală, deslușindu‑i urcușul Ortodoxiei.

Aflându‑ne azi aici, la sfințirea Paraclisului Sfânta Treime, nu pot să nu mă întreb de ce aici, în câmpia aridă a Dobrogei, se ctitorește Mânăstirea Văcăreștii Noi. Răspunsul aveam să‑l aflu de la părintele Ștefan:

„Ideea denumirii acestui așezământ a venit spontan, impresionat fiind de o carte despre Mânăstirea Văcărești, pe care o doamnă preoteasă de la București mi‑a dăruit‑o cu ocazia creștinării unui prunc. Răsfoind paginile acelei cărți, m‑a cutremurat o realitate greu de imaginat, și din momentul acela am început să aprofundez tot ceea ce  avea legătură cu trecutul cutremurător al așezământului de la Văcărești, trecut al cărui traiect ajungea într‑un final la închisorile comuniste. Asta avea să mă readucă la profunzimea discuțiilor pe care adesea le‑am avut cu părintele Justin Pârvu, motiv pentru care pot să afirm că ideea unui astfel de așezământ tot părintelui i‑o datorez, iar proiectul despre care vorbim nu poate fi atribuit unei singure persoane, iar jertfa tuturor celor implicați în acest demers creștin va fi bucuria generațiilor care vor urma”.

Un emoționant tablou de familie

Cu toții ne‑am bucurat de slujba de sfințire a paraclisului, din biserică trecând apoi prin Sfântul Altar și așteptând hirotonirea arhidiaconului Ștefan Mindea. Peste 1000 de persoane, uitând de pandemie, s‑au îmbrăcat în straie de sărbătoare (multe costume populare) și au venit aici, în locul acesta sfânt, departe de lume, dar nespus de aproape de Dumnezeu. Slujbă frumoasă, arhierească, iar soarele a alungat toți norii, bucurându‑ne cu un senin albastru și cald. Toată lumea savura fiecare lin precum o poveste.

Arhidiaconul Ștefan a parcurs conștiincios toate etapele slujbei, cu zâmbetu‑i cald și privirea emanând  lumină. După cum bine știm, toți viitorii preoţi ortodocşi depun o mărturisire publică în momentul în care sunt hirotoniţi de către ierarh, promițând că vor respecta întocmai principiile moralei creștine. În momentul în care părintele Ștefan a dat citire acestei mărturisiri a început să se simtă emoția, mai mult și mai mult, pentru ca în aceeași clipă să surprind două lacrimi, care n‑au mai putut fi oprite, pe chipul plin de iubire și prețuire al preotesei Magdalena Mindea, care, alături de cele patru fetițe în straie populare, savurau acel moment extrem de important pentru întreaga familie. Acesta a fost unul dintre tablourile definitorii ale momentului, întregit de Ioan și Ștefan, cei doi băieți ai familiei Mindea, care au participat efectiv la ceremonia de hirotonie, purtând amândoi veșminte diaconești.

„Vrednic este!”

Fiecare clipă își are semnificația și frumusețea ei, dar punctul culminant al slujbei este cel al hirotonirii întru preoție. Doi dintre preoții din sobor l‑au condus pe părintele Ștefan, înconjurând de trei ori Sfânta Masă, apoi a îngenuncheat, arătând prin aceasta că va primi toate cele ale preoției. Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și‑a pus omoforul și mâna dreaptă pe capul viitorului preot, pentru ca acesta să primească harul Duhului Sfânt. Apoi, toți cei de față mărturisesc lucrarea Duhului Sfânt, rostind la unison: „Vrednic este!”. Proaspătul preot, deși emoționat ca un școlar, a avut un comportament impecabil. Și‑a primit cu vrednicie veșmintele preoțești și Liturghierul, după care a primit Sfânta Împărtășanie și a rostit o rugăciune specifică acestui moment.

Un alt tablou memorabil, zic eu, este acela în care preoteasa Magdalena sărută pentru întâia oară mâna preotului Ștefan Alexa Mindea, și asta sub privirile zâmbitoare ale celor doi băieți și ale tuturor celor de față. Nu mi‑a scăpat nici lacrima acestui moment, dar nici dimensiunea unei familii peste care astăzi Dumnezeu a coborât Harul Divin. Și ca o întregire a slujbei de hirotonire care tocmai s‑a săvârșit, ÎPS Teodosie i‑a făcut proaspătului preot un dar în stilu‑i caracteristic: Arhiepiscopul însuși a tras noile clopote ale Mânăstirii Văcărești.

„Mărturisirea pe care am făcut‑o astăzi mă obligă mult”

Cunoscându‑l deja de câțiva ani, nu m‑am gândit niciodată că doctorul Ștefan Mindea s‑ar putea gândi la preoție și asta pentru că știam cât de dedicat este profesiei de neurochirurg. Astăzi am înțeles că dragostea lui pentru Dumnezeu este atât de puternică și statornică încât a ales o permanentă viețuire în Hristos:

„Ca și diacon simțeam că am o responsabilitate mai mică față de cea a unui preot. Medicina și preoția sunt două domenii care merg mână în mână, iar preotul sporește harul care coboară peste bolnavul aflat în suferință. Biserica noastră ortodoxă este plină de sfinți care vindecau orice boală. Orice boală trupească are și o bază sufletească. Dacă mă întrebați pe mine, eu consider că ideal ar fi ca fiecare medic să fie și preot, această împreună‑lucrare fiind de mare folos sufletului, în primul rând. Mărturisirea pe care am făcut‑o astăzi mă obligă foarte mult. Trezvia din slujbele de la biserică va avea o permanentă continuitate în spital, la căpătâiul pacienților mei suferinzi. Voi face tot ce stă în puterea mea pentru ca bolnavii să creadă într‑un deznodământ fericit al bolii. Atunci când ești bolnav devii suspicios, temător și, dacă nu‑L ai pe Dumnezeu în suflet, te risipești în tot felul de frici. Din acest motiv, după ce ai stabilit toate reperele medicale ale bolii, trebuie să te apropii de sufletul pacientului cu credință și cu dragoste. Există însă și situații în care realmente te simți depășit. În neurochirurgie lucrurile sunt ceva mai complicate decât s‑ar părea și asta pentru că în cazurile grave, în cancere, în metastaze, te uiți spre Cer și aștepți ca Dumnezeu să te ajute să iei decizia cea mai înțeleaptă. Nădăjduiesc să fac tot ceea ce‑mi stă în putere, astfel încât harul preoției să mă ajute și să‑mi lumineze mintea și sufletul”.

Bucuria slujbelor de astăzi și a sărbătorii Sfintei Treimi mi‑au luminat sufletul, dar bucuria de a ști că Biserica s‑a îmbogățit cu un om ales, bineplăcut lui Dumnezeu, mă face să repet iar și iar: „Vrednic este!”.

Mariana BORLOVEANU

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *