LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Nicolae de la Dochiariu

Share

Când te gândeşti la fratele Nicolae, îţi vine în minte vechea doctrină creştină a „desăvârşirii prin pătimire”, care nu mai e aşa de greu de crezut dacă-i cunoşti cât de cât viaţa.
Este de 7 ani în Athos. De loc este de prin Târgovişte, unde a fost inginer silvic până într-o zi. O zi în care se întorcea cu maşina acasă cu soţia şi cele trei fiice ale sale şi când a avut un accident rutier. Una din fete, Ross Marie, a fost rănită grav, încât a stat în comă luni de zile. Nu ştiu cât a ajutat-o medicina – deşi a bătut drumul spitalelor şi prin străinătate –, dar ştiu că şi-a revenit după un Maslu şi poate pentru rugăciunile familiei. Atunci s-au hotărât, cu legământ, să-L aleagă pe Dumnezeu în viaţa lor. Aşa că fata care terminase Arhitectura s-a călugărit prima, acum 10 ani, următoarea a mai stat un an şi a terminat Dreptul şi s-a închinoviat acum 9 ani, tatăl a mai avut grijă de Ross Marie un an şi i-a spus că dacă va vedea că-i creşte carnea pe piciorul rănit al fetei, el personal o va duce la mănăstire. Aşa încât, după ce şi a treia fată – care a terminat tot Facultatea de Drept – a ajuns printre maici, iar acum este chiar lângă surorile Marta şi Maria, Nicolae a luat şi el drumul sfinţeniei, drumul Muntelui Sfânt…
Mărturisesc că le-am căutat pe cele trei surori nu pentru că n-aş fi crezut că aşa stau lucrurile, ci pur şi simplu pentru a cunoaşte nişte oameni tari în credinţă. Să le netezească Dumnezeu calea spre mântuire, că sfânt drum şi-au ales! Oamenii de lângă noi, pe care adesea îi judecăm pripit după o vorbă sau un gest, ascund de fapt în suflet o mare de durere şi credinţă! Cine poate şti ce este în sufletul acestui tată care în anii târzii ai vieţii „s-a lepădat de sine”, „şi-a luat crucea sa” şi L-a urmat pe Hristos? Bunul Dumnezeu, doar El poate cunoaşte nevoinţele acestor oameni în dobândirea smereniei mântuitoare.
„Ce e bun în durerea mea? Durerea doare. Ea nu e bună în sine, dar e bună supunerea câştigată a celui care suferă, faţă de voinţa lui Dumnezeu, e bună diminuarea voinţei mele rebele şi răbdarea dobândită. Şi mai e bună bucuria. Bucuria care urmează inevitabil suferinţei, e bucuria sufletului de a-şi afla odihna în Dumnezeu. Chinurile şi durerea nu vor înceta, decât când Dumnezeu vede că ne-am îndreptat, sau că îndreptarea noastră e fără speranţă”.
E om bun fratele Nicolae şi ştiu că şi-a încredinţat voinţa lui Dumnezeu, acolo în Munte, la Dochiariu.

George CRASNEAN

1 Comment

  1. Ioan 13 martie 2018

    Puțini sunt oamenii inteligenți, care cu ajutorul Domnului, sunt și înțelepți, „partea cea bună” au ales !

    Răspunde

Leave a Comment Ioan Cancel Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *