LOADING

Type to search

Nu avem ce reproşuri să Îi facem!

Ortodoxie si traire

Nu avem ce reproşuri să Îi facem!

Share
Elementul desăvârşit veşnic este undeva în viitor, dar poate fi atins şi în viața aceasta. Omul este un receptor al îndumnezeirii şi înaintează în această direcție din voie proprie.
Îndumnezeirea este capătul planul mântuitor. Nu este o inițiere fără capăt. Este o participare extraordinară, o împărtăşire adevărată din taina mântuirii. Nu închipuită.
Hristos ne-a asumat, ca să ne dăruiască mântuirea întreagă. Căci ceea ce nu este asumat, nu este nici vindecat. Singurele care nu intră sub lucrarea îndumnezeitoare sunt răul şi păcatul.
Evanghelia ne invită să privim viața ca pe o provocare la bunăvoința lui Dumnezeu. Hristos ne deschide uşa Împărăției lui Dumnezeu. Putem intra.
Nu este vorba despre amenințarea cu pedepse, ci despre o viață înnoită, diferită calitativ de cea dinainte. Punctul critic este începutul, până scăpăm de ezitare. Până nu ne mai îndoim de Înviere şi Euharistie. Aceasta este terapia şi vindecarea duhovnicească.
Singura soluție şi singurul răspuns al nostru la provocarea lumii este ieşirea din închiderea în păcat şi intrarea într-o viață de sfințenie.
Începutul cunoştinței este recunoaşterea propriei necunoştințe. Să încetăm să producem spini. Să aducem rod bun. Viețuirea smerită ne va scăpa de amărăciunea veşnică.
Să nu ne lăsăm înşelați de demoni. Dacă lucrarea Bisericii nu e prezentă în noi, nu înseamnă că s-a tocit harul. Ci noi ne-am tocit. Dacă înainte şi după o acțiune poți face semnul Sfintei Cruci, acea acțiune este de la Dumnezeu.
O albină s-a zbătut 3 ore să iasă prin geamul închis, pentru a-şi câştiga libertatea, nesesizând nicidecum uşa deschisă prin care intrase. Omul se zbate 3-9 decenii să iasă pe scurtătura blocată, nesesizând că Hristos este singura Uşă, iar nu vitraliile ademenitoare ale lumii opace.
 Prezența lui Dumnezeu este indispensabilă. Nu există suflet imposibil de iertat.
Dumnezeu nu Se caută ca un obiect. Dumnezeu oferă un răspuns falimentului lumii. Tema fundamentală rămâne revenirea omului la Dumnezeu. Lui Dumnezeu îi este foame de mântuirea noastră. Diavolul rămâne doar la etapa atacului. Cine rămâne fără arme duhovniceşti, va fi biruit.
Când Hristos îi porunceşte, diavolul o ia la fugă. Când Hristos învinge, ne deschide victoria nouă.
Aveau încredere în Hristos, altfel nu ar fi adus bolnavii de la depărtări atât de mari. Mulțimile doreau minuni. Ucenicii doreau învățatură. Aşa că veneau mai aproape de El.

Niciodată credinţa nu va fi anacronică. Nici nu avem ce “ajusta” Revelaţiei. Câtă vreme Dumnezeu nu este soluţia, criza morală nu poate fi depăşită. Nu e vorba de lucruri “bătute în cuie”, ci de iertarea divină dată oamenilor prin Cel bătut în piroane. Dumnezeu este Creatorul, Mântuitorul şi Sfinţitorul nostru. Dar cum a început universul?

Nu îl judecăm pe Darwin, nu vrem să fim inchizitorii lui Haeckel sau Lyell, pionerii evoluţionismului. Noi preţuim tezaurul Revelaţiei, singurul adevăr. Oamenii sunt interesaţi de istoria lor: dovadă, numeroasele firme care se oferă să vă afle genealogia

DSC_0109-Copy-Copy

Oare de ce ateii consideră relatarea din Cartea Facerii drept dezamăgitoare? Mă ajutaţi, sunt sigur, cu răspunsul! Natura umană este chemată la îndumnezeire, dar colcăie în pervertiri, în urma amăgirii şarpelui din Grădină (a dragonului haosului). Şi totuşi, facem parte din ordinea cosmică: evităm haosul distructiv. Binele nu e greu de aflat, nici inutil, nici imposibil: muncim şi ne rugăm – vrem să rodim în Via Lui.

Nu cerşim bunăvoinţa unui tiran, ci ne bucurăm de desfătările fiilor adoptivi, care jubilează că nu mai sunt orfani condamnaţi, ci fii graţiaţi. Există un singur Dumnezeu: desăvârşit, transcendent, infinit, absolut. Originea universului nu e în haos, ci într-un Dumnezeu personal: nu vânăm cu săgeata timpului, ci Îl descoperim în împlinirea poruncilor pe Poruncitor. Dumnezeu zămisleşte lumina: ce ar fi lumea fără chipul divin? El decide să fie lumină: nu e un discurs, ci un Verb.

Dragă ateule, ţi-L voi arăta pe Dumnezeu, dar vreau să văd şi eu Big Bangul… O piatră poate evolua în om dacă are suficient timp (unde sunt miliardele de ani ale lui Haeckel)?! Suntem creaţi de Dumnezeu, după chipul Lui: avem cunoştinţe şi creativitate şi împărtăşim responsabilităţi, nu suntem sălbatici. Există liber arbitru, virtute şi rai, dar există şi păcat, moarte, iad. Ce alegem?

Creaţia e “bună foarte”: toate sunt frumoase, elegante şi uimitoare prin formă şi structură. Noi suntem “buni foarte” în măsura în care conştientizăm frumuseţea şi creăm frumuseţe, la rândul nostru, ca oglindiri ale Singurului Frumos. Apreciem frumosul creaţiei şi frumuseţea Creatorului. Nu suntem jucării ale zeilor!

La originea tuturor e Unul Dumnezeu: nu avem ce reproşuri să Îi facem! Am fi ipocriţi să imputăm altcuiva minusurile noastre. Hoţiile sunt ale Lui? Nicidecum. Dumnezeu ne iartă, fără reproşuri: să nu ne văduvim de scăldarea în har. Doar păcatul aduce suferinţă şi zdrenţuieşte frumuseţea, batjocorind-o. Să nu ne mai încăpăţânăm să ne târâm de colo-colo fără energie: să învăţăm extraordinarul (să studiem lecţia smereniei).

Dacă I-am reproşa ceva, am deveni acuzatori, dar ai noştri. El e drept, dar e şi atotbun: Învierea Lui e şansa noastră. Nu suntem resemnaţi, ci jubilăm victoria Golgotei: biruinţa iubirii. Biserica nu este familia noastră provizorie, ci este arca mântuirii: suntem mădularele Lui şi nu vom apostazia “no matter what”.

 

Marius MATEI

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj.

  • 1

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *