Nu există fericire în afara credinței
Share
Fiecare om este definit de lucrurile la care este atent. Viața este un proces constant de decizii și alegeri.
Minciunile scrise cu pixul nu pot disimula adevărul scris cu sânge.
Faptul că uneori nu putem face decât puțin nu este o scuză pentru a nu face nimic.
Fără credință, omul este mereu prins într-un ciclu deprimant, epuizat de obsesii și constrângeri.
Când suntem triști, întreaga lume pare tristă, indiferent cum era ieri. Lipsa de speranță ne influențează percepția asupra realității. Doar credința, nădejdea și dragostea ne oferă combustibilul necesar pentru a nu abandona sau pentru a nu o lua razna.
Dacă nu am atins perfecțiunea profesională, nu înseamnă absolut deloc că suntem niște ratați. Dacă se întâmplă lucruri rele, nu înseamnă neapărat că este vina noastră de fiecare dată.
Noi pierdem, dar Hristos câștigă în noi. Noi habar nu avem despre lucrurile importante, dar Hristos ne dăruiește cunoaștere deplină.
Harul cunoscut de cei botezați este vestea mântuirii lumii, care arată că dragostea lui Dumnezeu pentru omenire este o realitate, un fapt, un adevăr.
Hristos este începutul nu numai prin faptul că El este în fruntea tuturor celor înviați întru slavă, ci și pentru că fără Hristos înviat credința nu are nici un înțeles.
Dacă am înviat odată cu Hristos, să căutăm cele de sus, să nu ne mai preocupe fleacurile. Orice facem, să facem din suflet, ca pentru Hristos.
De-a lungul predicării, Hristos întâlnește refuzul mesajului Său, insensibilitatea în fața Evangheliei. Sunt oameni care se exclud ei înșiși de la mântuire, care rămân rezervați sau disprețuiesc ceea ce văd și aud. Le lasă această opțiune liberă.
Bunătatea divină nu cunoaște granițe. Hristos este generos cu toți, mai ales cu cei cărora nu le-a dat nimeni atenție, cu cei pe care nu conta nimeni.
Lumea ia o altă înfățișare în lumina mesajului Împărăției, este recuperată ca un spațiu al binelui și al armoniei.
Tot ce spune și face Hristos poartă o marcă precisă, care explică entuziasmul oamenilor: preaplinul de bunătate. Cine se apropie de El, se apropie de un foc incandescent.
Minunea nu este o paranteză, ci o intensificare a prezenței divine, o manifestare specială a puterii Sale, fără să stingherească.
În spatele minunii se află o luptă, o confruntare. Minunea este o eliberare, un eveniment în care omul este salvat dintr-o carceră, ce părea impenetrabilă. Victoria totală a lui Dumnezeu este extrem de clară și de netăgăduit.
Viața va deveni fericire pentru noi atunci când vom învăța să împlinim poruncile lui Hristos și să-L iubim pe Hristos.
Cât timp omul petrece în bunăstare, se depărtează de credință. Atunci când ajunge la groapa de gunoi, ca Iov, omul se smerește și Îl simte aproape pe Dumnezeu în suferința lui.
Să ne străduim să avem în minte cuvântul lui Dumnezeu. Multe păcate provin din faptul că în momentul ispitei nu ne amintim poruncile divine.
Psalmistul David este fericit, deoarece știe pe Cine așteaptă cu răbdare. Este dispus să aștepte oricât este necesar, deoarece răsplata întrece orice imaginație. Omul recent nu vrea să mai aștepte nimic și pe nimeni și devine nefericit, departe de gândirea psalmilor.
Viața noastră este plină de mizerii și mai aproape de infern, decât de paradis. Dacă nu vom striga după ajutor divin, vom rămâne blocați în propriile neputințe.
