O altă lume

Ortodoxia este icoana fidelă a Împărăţiei veşnice.

Este un mod de viaţă, firescul mod de viaţă, cel lăsat de Dumnezeu pentru înduhovnicire. Ortodoxia nu este o fiţuică de week-end, un program de spectacol sau o reclamă ratată. Este imaginea vie a Împărăţiei iubirii. An de an, prima duminică din Postul Mare ne arată Planul de Mântuire. Nimic nu e întâmplător, nu există coincidenţe. Ci doar luptă şi – la final – iertarea învinşilor.

Fără Hristos înomenit am fi marii perdanţi, dar prin Înviere, toată ecuaţia se schimbă.

Este Duminica celor ce Îl urmează (necondiţionat, în toate împrejurările). Vrem să fie şi sărbătoarea noastră, a pelerinilorloviţi de furtună pe calea spre Templu. Triumful Adevărului ne umple de bucurie sfântă, văzând Iubirea cuprinzând întreaga lume. Recitesc cu entuziasm cartea lui Chesterton, filtrând informaţia „la limită”. Am listat-o, am spiralat-o, acum iaumicul dejun din ea. La fiecare pagină îmi amintesc afirmaţia părintelui Necula: „Nu Îl mai vedem pe Hristos din cauza ortodoxiei”. A omenismelor ieftine, a superstiţiilor şi fetişurilor horoscopiscice. Hristos nu e un mare guru, e Dumnezeu!

Biserica Răsăritului este condusă de către Răsăritul cel de Sus.

Fără Hristos Capul, această discuţie nu ar avea loc. Ne raportăm numai la El fiecare gând, fiecare gest, fiecare acţiune. Viaţa devine un imn de slavă. Ortodoxia este acţiunea lui Dumnezeu în lume, descoperirea ieşirii din criză, lumina salvatoare, cheia eternităţii. Nu este ceva, ci viaţa Cuiva în noi. Iar starea aceasta este permanentă.

Noi sărbătorim învierea noastră, nu doar pe cea a lui Hristos.

Nu nădăjduim în El doar în viaţa asta, ci mai ales ne bazam pe el ca Garantul Învierii noastre.

Hristos este Girantul, a plătit în avans debitele noastre.

Revenind la Chesterton, un adevăr: „Cand eram copii, le eram recunoscători celor care ne umpleau şosetele, de Crăciun, cu cadouri. De ce acum nu suntem recunoscători lui Dumnezeu că ne-a umplut şosetele cu picioarele noastre?”

Smerenia la Maxim. Nu este vorba despre „noua perlă” de la Stuttgart, nici despre nivelul nostru „minim” (de avarie), ci despre modelul de sfinţenie propus de către Sfântul Sfinţilor, Iisus Hristos, şi urmat de întreaga ceată de triumfători, în frunte cu Maxim, numit Mărturisitorul.

Rămas orfan încă de la nouă ani, viitorul monah Maxim îşi pune toată viaţa la baza Crucii. Nu îşi dedică doar o parte din viaţă, ci fiecare gând, fiecare gest. Astfel, fiecare secundă devine rugăciune, şi încă fierbinte. Este crescut de către nişte călugări palestinieni, trimişi cereşti, care îl vor deprinde cu modul de viaţă bineplăcut în faţa Celui Iubitor. Prin pronie divină, ajunge secretar al împăratului bizantin al vremii. Nu i se urcă la cap (nu rezolvă „licitaţii”), ci mărturiseşte ortodoxia în faţa ereticilor, chiar cu preţul suferinţelor.

Căutând liniştea, se retrage pe malul Bosforului. Situaţia politică se agravează (împăratul face compromisuri cu ereticii, neţinând cont de părerea sfântului, să nu negocieze cu „tâlharii”). Pentru că nu admite o coabitare cu viclean-mincinosul diavol, Maxim este arestat şi exilat în Tracia. I se taie limba şi mâna dreaptă, dar el continuă să vestească întruparea Adevărului în Persoana lui Iisus Hristos. Nu se lasă intimidat, nu îl sperie ameninţările, ci le primeşte cu râvna primilor creştini. Este exilat din nou, de această dată în Caucaz. Trece la Domnul la vârsta de 82 de ani, după o viaţă întreagă dedicată slujirii Adevărului. Moare ca simplu monah. Refuză de mai multe ori scaunul de patriarh, pentru că nu vrea să fie „politic corect”. Imediat după moarte, se petrec minuni la mormântul sfântului (izbucnesc trei flăcări).

În secolul al şaptelea, cărţile sfântului erau preferatele laicilor, care absorbeau adevărul inspirat. Maxim a fost un mărturisitor al credinţei. El nu a făcut niciodată teologie pentru teologie (să se afle în treabă, să îşi ocupe timpul), ci doar pentru trebuinţele concrete ale Bisericii din timpul său. Nu a vrut să se evindenţieze în nici un fel pe sine, ci doar să fie o temelie împotriva minciunii. Este un reper pentru toţi teologii care urmează (Simeon Noul Teolog, Nicolae Velimirovici, Iustin Popovici, dar – mai ales – Dumitru Stăniloae). Sfântul Maxim Mărturisitorul are un deosebit de mare rol în păstrarea tezaurului credinţei până azi (alături de Grigorie Palamas şi Marcu Eugenicul).

Smerenia se simte din fiecare pagină scrisă de dânsul. Este convins că nu lumina produce mizeria dintr-o cameră, ci doar o evidenţiază(rugăciunile dreptului pentru un păcătos trebuie însoţite de pocăinţa reală a păcătosului). Rugăciunea ne înalţă pe noi la Dumnezeu, nu Îl coboară pe Dumnezeu în gunoiul nostru. Trebuie să ne debarasăm de această mizerie, de zgura care ne sufocă. Părăsind binele, automat păcătuim (intrăm în sfera răului). Păcatul este o inepţie, o hoţie, dar şi o părăsire, un abandon, o lipsă, o amăgire dezolantă.

Cea mai mare bogăţie este una singură şi nu poate fi înlocuită: este aceea de a fi veşnic cu Dumnezeu. Iar dacă Tatăl îngăduie suferinţa noastră, a copiilor, este numai pentru a ne întoarce la El. Dar de drag, nu din obligaţie. Prin credinţă, ne umplem de speranţă şi de iubire, constatând în fiecare zi că tot ceea ce a pierdut Adam (mântuirea), a recâştigat Iisus Hristos. Mântuirea se câştigă greu, dar nu se mai pierde (dacă s-ar câştiga uşor, s-ar pierde la fel de uşor). Tuturor celor ce au „dor” după veşnicie şi nu se încurcă în labirintul materiei, Dumnezeu le va da bunătăţile nepieritoare. Smeritul călugăr ne învaţă că nu putem vorbi niciodată despre Dumnezeu, fără să folosim Sfânta Scriptură (ar fi o îndrăzneală necugetată). Sfântul Maxim Mărturisitorul nu are doar o inteligenţă sclipitoare, ci, în primul rând, o viaţă curată.

Strategia duhovniceasca impune sa atac brusc oastea potrivnica. Sa distrug patimile din fasa. Stiu ca Dumnezeu acorda importanta detaliilor din viata mea; nu pot ramane indiferent fata de aceste lucruri. Vreau sa Ii vorbesc in rugaciune, pentru ca intreg arborele meu genealogic sa fie scris in Cartea Vietii. Ce va scrie despre mine in Registrul lui Dumnezeu?! Ca am dat un singur pahar cu apa… Exista pericol sa fiu prea multumit cu viata pe care o duc, adica sa nu inaintez, sa ma plafonez, ca o echipa sportiva indragostita de propriul joc. Pot sa cuceresc Tara promisa! Nu vreau sa ma reintorc in sclavie… Sunt in desert, dar sper, gandindu-ma la strugurii din Tara promisa, nadajduiesc in viitor. Daca sunt impreuna cu Dumnezeu, deja formez o majoritate. Nu voi fi rasplatit de catre Dumnezeu dupa masura prestigiului omenesc, ci dupa cat de mult m-am straduit sa Il imit pe El. Iata ce trebuie sa fac: sa umblu intru totul pe calea lui Dumnezeu. El ma asteapta… Credinta mea trebuie sa fie mereu in stare de veghe. Iubesc sfaturile Monseniorului Vladimir Ghika („Scrieri spirituale”, Ecou transilvan, 2013):

Fericiti cei ce raspandesc bucurie din suferinta lor! Cei ce Il iubesc pe Dumnezeu nici nu se mai gandesc sa se intrebe daca sunt fericiti sau nu. Pentru cei ce iubesc ceea ce este greu de iubit, pamantul este mai mic, dar cerul este mai mare. Dumnezeu Se daruieste celor ce se daruiesc.

Domnul Iisus plange la mormantul lui Lazar, dar nu plange pe Cruce! Din ultimul vin a tinut Iisus sa faca primul Sange. Pentru a ne mantui, Iisus a luat infatisarea noastra; acum e timpul sa o luam noi pe a Lui! De la Iisus incoace stim ca nu exista alta Solutie decat iubirea.

Un preot nu poate cuteza sa Il sacrifice pe Iisus, daca nu s-a sacrificat mai intai el insusi cu adevarat. Ca sa Il intrezarim pe Dumnezeu, trebuie sa ne fi pierdut pe noi din vedere. Ca sa fie frumos, un suflet trebuie sa semene cu o biserica. Daca este bine sa Il astepti pe Dumnezeu, stiind si cum sa Il astepti, este cat se poate de rau sa-L faci sa te astepte.

Nu e doar posibil, e sigur chiar: vom lua o hotarare cu privire la ruperea unor relatii. A acelor relatii care ne fura unica Relatie autentica. 

Vom divorta de toate prieteniile paguboase. Vom fi treji, voiosi, vom evita contactele cu anturajul diabolesc. Si ne vom apara de trecut prin rugaciune. Planurile noastre sunt deja incununate de succes, pentru ca se inscriu in Planul vesnic. Vom avea rabdare, speranta si elan. Si vom munci in echipa, alaturi de sfinti. Seriozitatea noastra este deja apreciata de catre Cine trebuie. Nu este exclus sa ni se propuna o marire de har, o marire de bucurie, o inaintare in fericire. Nu facem noiscenarii, stie El scenariul, noi facem ascultare, fara rabat de la legea iubirii. Investitia in iubire este pe termen atat de lung, ca nu poate fi contabilizat/a (nici timpul, nici investitia). Profitam de conjunctura pozitiva creata prin Jertfa lui Dumnezeu.

Nu vrem sanse sa ne afirmam, in inteles strict uman. Recitim cat de des putem Evanghelia dupa Ioan, ca sa vedem ce a vrut Iisus sa spuna, ce a vrut sa faca si a facut, ce stare a vrut sa transmita. El nu ne trimite sa colectam donatii pentru sinagoga, ci sa saram lumea, sa ii dam gust. Prin viata noastra, dam slava Tatalui, in Fiul, prin Sfantul Duh. Avem zilnic discutii cu sfintii nostri iubiti, asa rezolvam truda noastra, in parteneriat cu triumfatorii. Nu ne dezarmeaza invidia altora, ci asta doar ne confirma ca suntem pe drumul cel bun, nu ni se urca la cap, nu renuntam la metoda. De situatia financiara nu este niciodata momentul sa ne ocupam. Ocupandu-ne de mantuire, avem tot ce ne este necesar pentru fericire. Certificat de inviere este un document oficial, parafat prin sangele divin zi de zi in liturghie.

Paraclisele sfintilor sunt cele mai avantajoase colaborari pentru noi, luptatorii. Pentru fericirea noastra, nu este indicat sa ne contrazicem cu nici unul dintre casnicii Mirelui. Sunt rudele noastre „mai in varsta”, care intermediaza reintregirea familiei. Cel mai indraznet proiect este mantuirea; il putem realiza doar impreuna cu Dumnezeu si cu sfintii Lui. Azi este cea mai prielnica zi pentru schimbarea modului de viata, pentru alungarea dietei nocive si a lipsei de miscare. De azi, viata noastra devine o continua pregatire pentru a ne impartasi cu Sfintele Taine. Nu e suficient sa ne pregatim o singura zi, superficial. Daca stiu ca duminica viitoare ma voi impartasi, voi fi mai atent ce mananc, ce vorbesc, ce gandesc, cum actionez, cum imi fac agenda pentru sfarsitul de saptamana. Si voi fi prezent, negresit, la biserica (chiar daca nu am 40 de ani si nu sunt parohul, cum zice anecdota).

Exista si distractie serioasa. Fara sa fim morocanosi, vom renunta la chilipirurile efemere, pentru a primi cununa vesniciei. Avem prieteni in cer care ne sustin. Eventualele probleme de sanatate nu inseamna ca nu vom fi premiati, dimpotriva. Relatiile statornice cu ingerii le vom consolida doar prin sinceritate. Numai un om care nu minte poate cunoaste Adevarul. Nu Il tradam pe Invatatorul inlabirintul de copaci, cum a facut Iuda. Sa luam in stapanire binecuvantarea divina, mai mult ca pana in secunda asta. Pentru a primi binecuvantarea, este nevoie si de munca noastra in ogorul Lui.

Uneori, ne lenevim sa luam in stapanire Tara promisa! Prea stam cu mainile in buzunare, in loc sa facem metanii. Dumnezeu este deosebit de atent cu fiecare semintie, cu fiecare persoana; iar cand fugim in desert, chiar si acolo El ne asteapta. Ascultarea noastra va fi rasplatita cu generozitate de catre Dumnezeu. Sa dam dovada de credinciosie. Sa dam dovada ca suntem copiii Lui. Este nevoie sa Il gasim pe Dumnezeu in noi insine, nu in risiprea lumii. Numai sufletul nostru reproduce arhetipul divin. Vom hrani sufletul prin ruga multa, nu il vom infometa. Doar paganii polemizeaza (carcotesc) „de ce actioneaza Dumnezeu asa si nu altfel”. Ioan Hrisostom indemna la fiecare predica la milostenie, fiind supranumit si Ioan cel Milostiv. Aceeasi povata spre neagonisire si caritate e valabila si pentru noi.

Nu ne educam copiii in spirit pagan. Nu ne educam copiii sa caute slava desarta a lumii. Si nu intram in controverse lumesti, care nu fac decat sa sfasie. Crestinii au fost mereu ironizati, ciufuliti („bolnavi de irationalitate”, „saraci ignoranti”), dar nu au cedat. Au stiut ca daca pe Iisus L-au scuipat, atunci si cu ei vor proceda la fel. Taras intram in apa Botezului, sub povara pacatelor si iesim in stare de a zbura catre cer. Minunea asta se repeta la Spovedanie. Intram taras si iesim zburand. O zi fara slujire, o zi fara multumire, o zi fara lacrimi de pocainta esteo zi ratata. Cata vreme respectam legea iubirii, aplicam tratamentul euharistic si ne straduim sa luptam cu raul din noi, nu ne vom scufunda. Vom avea tonus duhovnicesc, nu vom fi apatici, nu vom posti de fatada. Sa ne rugam mai ales pentru cei ce refuza colacul de salvare. Omul zilei, irlandezul Richard Sheridan, este concludent: „Cea mai buna cale de a nu esua este sa te determini sa reusesti”. Dumnezeu asteapta sa imparta victoria cu noi…

Chiar daca intervin elemente neprevazute, ne straduim sa ne respectam programul de rugaciune, sa stam de vorba cu triumfatorii-sfinti.

Nu ne ingrijoram, pentru ca schimbarile sunt favorabile. Facem cunostinta cu persoane ajunse la maturitate duhovniceasca, pentru a invata din experienta lor. Sa dedicam timpul studiului Evangheliei si comunicarii cu premiantii vesniciei. Ne putem imbunatati considerabil situatia duhovniceasca. Putem deveni fericiti. Nu neglijam filantropia, nu doar pentru a nu fi penalizati, ci din iubire fata de ceilalti.

Frumusetea este adevar si adevarul este frumusete, spune John Keats; asta este tot ce trebuie sa stim despre aceasta lume. Daca nu cunoastem adevarul, atunci nu putem crede (cunoasterea premerge credintei). Adevarul exista, nu trebuie inventat. Numai mintile eliberate de frica se lasa cucerite de catre adevar. Suntem luminati de catre puterea adevarului si ne bucuram cand tot mai multi renunta la minciuni. Tocmai pentru ca este vesnic, adevarul este inalterabil. Fidelitatea fata de adevar ne daruieste siguranta izbavirii.

Nu putem gasi adevarul in afara iubirii, nu putem afla fericirea in afara credintei, nu putem sa ne rugam in afara sperantei. Pana la urma, adevarul este castigatorul, iar noi in tabara lui. Ascunderea adevarului naste o viata pline de umbre, de angoase, de chinuri. Doar adevarul elibereaza la Spovedanie. Si Cine, nu ce, este adevarul, daca nu Iisus Hristos?! Cine descopera si pastreaza adevarul, acela este mai fericit decat cel mai bogat om din lume.

Cei ce proclama adevarul adesea sunt catalogati drept “nebuni” de catre cei orbiti de minciuni, cand ei sunt singurii sanatosi mintal. Alegem adevarul si respingem categoric blasfemia. Avem nevoie de o calauza in labirint, avem nevoie de singura calauza de incredere, adevarul. Nu ne vom rataci niciodata. Cand atat de multi mint langa noi, faptul ca suntem martorii adevarului ne transforma in revolutionari. O credinta adevarata nu poate fi superficiala, ci doar profunda. Adevarul credintei trebuie marturisit deschis, ca o fidelitate fata de original.

Nu va poticniti pe calea adevarului, pentru ca mincinosii razbunatori sa nu va prinda din urma! Iisus Hristos pune capat torturii minciunii si ne reda demnitatea. Daca nu am iubi adevarul, nu l-am recunoaste. Adevarul este Dumnezeu. Il iubim si Il recunoastem, pentru ca El ne-a iubit mai intai. Doamne, Dumnezeul Adevarului, reda-ne inocenta mantuitoare!

Sunt ranit, aproape mort, abia viu. Preotul trece nepasator pe langa mine. La fel face si „ajutorul de preot”. Eu raman lat, fara speranta, la pragul cel mai de jos, foarte aproape de deznadejde. Si – exact in momentul in care eram sigur ca totul s-a sfarsit – vine cel pe care il credeam ostil. Vine si imi acorda primul ajutor, ma resusciteaza si ma ingrijeste. Totul pe cheltuiala lui. Dar eu inca nu cunosc pe acest binefacator. Stiti voi cine poate fi?! Talharii m-au jefuit total, erau siguri ca nu voi supravietui. Dar eu i-am iertat, asa cum Iosif si-a iertat fratii tradatori. Si cand am avut ocazia sa ii spintec, le-am crutat viata, asa cum David i-a crutat-o pe a lui Saul. Acum sunt preot si trec pe langa multi raniti… Prin fiecare muribund incerc sa descopar identitatea acelui binefacator. Cat timp eram in refacere la casa de oaspeti, hangiul mi-a povestit multe despre cel pe care multi il cred ostil. Stiu numele lui, dar acum ma straduiesc sa il cunosc mult mai bine prin imitare. A platit o datorie pe care eu nu mi-o permiteam. Fara el, eram executat silit din galaxia asta. Si continui sa acumulez datorii. Toate aceste debite sunt calculate in pretul platit de el odata pentru totdeauna, pe o cruce ierusalimiteana. Totul e inclus: iertare, iubire, chiar si vesnicie. Pare incredibil de crezut, cine nu s-ar indoi ca poate exista ceva atat de minunat?!

L-am identificat pe Domnul Iisus Omul. Cand voi gasi si pe Mesia metaistoric, viata mea va deveni o majuscula. Deocamdata strang faramituri de la masa lui. Iubirea lui este dreptarul pentru noua mea viata. Ma inrolez voluntar. Vreau sa fiu luptator de partea lui, impotriva indiferentilor, a lacomilor si a mincinosilor. Adevarata dreptate este a ii urma doar lui. Sunt chemat la sfintenie, la fidelitate. Trebuie sa ma trezesc la realitatea in care iubirea, iar nu frica, este in centrul atentiei. Sunt avertizat asupra neoranduielilor. Voi starui in fapte bune? Rabdare. Rabdare si rugaciune. Toti oamenii suntem vinovati. Nici macar unul nu e drept in fata lui. In fond, de ce (cine) ne e frica?! De demonizatii de pe tarm sau de furtuna de pe mare? Doar diavolul e legat pe vesnicie, e zdrobit! Pentru cei curati, toate sunt curate. Din cauza beznei, pana si lumina nu se intrevede cu claritate. Cred ca un sejur la casa de oaspeti a strainului nu ar fi de prisos. Rugaciunea nu e prea multa niciodata.

Rasarit de gand: Sufletele le sfinteste, cugetele le indrepteaza, gandurile le curateste… Apoi, Psalmul 7, pentru eliberarea de frica. Unde imi voi gasi pacea?! Si ce reprosuri as putea sa ii fac salvatorului?! Cea mai mare nechibzuinta ar fi sa ma rog prea putin, sa nu ii multumesc cu lacrimi. Capul Suferintelor a devenit deja Capul Bunei Sperante!

Stim cum sa abordam orice noua lucrare: impreuna cu Dumnezeu! Si nu refuzam nici sprijinul oferit de catre sfinti. Respingem lumescul si Il lasam pe Dumnezeu sa domneasca peste noi. Hotararile pripite nu fac decat sa elimine armonia, asa ca vom trece gandurile noastre prin filtrul rugaciunii. Dumnezeu mangaie pe toti nefericitii, pe cei cu aspiratii neimplinite. Si, mai ales, ocroteste sufletele celor adormiti. Credem, pentru ca suntem convinsi ca Domnul Iisus anuleaza religii fricii si o instaureaza pe cea a iubirii.

O straveche legenda medievala vorbeste despre o lume rasturnata, in care dispar angajamentele religioase, in care porumbeii devin ulii. Ultima fraza ne pune pe ganduri: „Poate ca traim deja acea lume…”. Sa nu ne pierdem curajul! Sa nu slabim in a face binele. Dumnezeu ne-a ales, pentru ca sa fim fara prihana in fata Lui. Misiunea noastra este o permanenta campanie militara, iar sfintii sunt camarazii nostri de arme in razboiul cu fortele intunericului. Nu luam aminte decat la iconomia lui Dumnezeu, nu la economia vicleana.

Lumea fara Dumnezeu traieste doar pentru imparteala proviziilor (daca nu le arunci graunte, nici nu te baga in seama). De aici decurge dezbinarea inimilor. Sa reinsufletim harul lui Dumnezeu, care este in noi. Curatia comportamentala este nealterata de influente straine. Poticnirea este o consecinta a necredintei (a refuzului de a primi Evanghelia). Nu mai suntem calauziti doar de afecte si de pasiuni instabile, ci de puterea lui Dumnezeu! Cartea Apocalipsei este ferma: marii risipitori si marii desfranati vor fi pedepsiti! Ne rugam sfintilor Mal (izvoratorul de mir), Gall (luminatorul Elvetiei), Iacov (misionar in Alaska), Neoniil (calugar la Neamt), Zlata (pustnica de la Meglin/Bulgaria), Kuksa (doctor fara de arginti in Odessa contemporana), Celestin fecioara, Mellon de Rouen, Oda (intemeietoarea bisericilor / Olanda) si tuturor sfintilor necunoscuti, care nu isi iau cinstea de la oameni, ci doar de la Dumnezeu. Vino, Doamne Iisuse!

Pe Cruce, Dumnezeu preia initiativa. Prin tot ceea ce se petrece in jurul nostru, Dumnezeu ni se adreseaza. Evanghelia Lui insufleteste, dar, in egala masura, uimeste. Daca veti dori sa traiti ca si Domnul Iisus, va veti mantui. Numai ca oamenii va vor scuipa. Deja va arata cu degetul!Paganii vor sa auda doar cuvantari filosofice, nu vor sa paraseasca lacomia si desfraul. Singurele valori ale paganilor sunt armele si comertul. Noi insa, cei ce marturisim Invierea, credem ca Domnul Iisus a recapitulat prin viata Sa toate epocile istoriei. Credem ca Dumnezeu a creat lumea intocmai asa cum trebuia sa fie. Credem ca totul este supus Providentei Creatorului.