LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Oamenii mari locuiesc in case mici

Share

„Iată ziua Domnului vine nevindecată de iuţime şi de mânie, ca să facă lumea pustie şi  pre păcătoşi să piarză dintr’însa (…) Şi vor fi cei rămaşi cinstiţi mai vârtos decât aurul cel nelămurit, şi omul mai cinstit va fi decât piatra Safirului.” (Isa.13:9,12)

Mulţi oameni nu simt existenţa văzduhului până ce nu începe să bată vântul. Alţii nu se gândesc la lumină până ce nu se lasă întunericul.

Aşa şi mulţi Creştini, nici nu au simţit că este Dumnezeu, până ce nu s’a ridicat viforul acestui război;

nici nu s’au gândit la Dumnezeu în vremea în care asupra lor lumina pacea şi zâmbea fericirea. Dar când s’a pornit viforul războiului şi, împreună cu acesta, s’a lăsat întunericul tuturor răutăţilor, atunci şi-au adus aminte de Dumnezeu; nu numai atât, ci nici la celelalte lucruri nu se puteau gândi afară de Dumnezeu.

Ziua Domnului! Aşa se numeşte în Sfânta Scriptură, ziua Domnului, ceea ce este pentru oameni noapte, noapte cumplită, întuneric cu fulgere, sânge şi fum, frică şi cutremur, sânge şi groază, foc şi măcel, geamăt şi horcăit – acestea se numesc în Sfânta Carte a lui Dumnezeu Ziua Domnului. Vă întrebaţi, oare, cum aşa? De ce acestea?

Simplu, pentru că în astfel de împrejurări şi din pricina unor astfel de împrejurări, oamenii răsfăţaţi şi neobrăzaţi ajung să înţeleagă pe deplin că Dumnezeu este tot, iar omul nimic.

Îngâmfaţii se acoperă cu ruşine, cei înfumuraţi îşi pleacă privirea spre pământ, bogătaşii merg cu buzunarele întoarse pe dinafară, cârmuitorii doresc ca măcar vreun jandarm străin să intre în vorbă cu ei, ofiţerii îşi alcătuiesc oaste din oameni sărmani, fără nici un subordonat, dar cu bătrâni fără de număr, preoţii odinioară nepăsători plâng în faţa bisericilor năruite, femeile odinioară mânioase, acum zdrenţăroase şi nespălate, gătesc coceni pentru prânz –

şi toţi împreună cugetă la măreţia lui Dumnezeu şi la nimicnicia oamenilor.

Iată de ce acea înfricoşată noapte se cheamă Ziua Domnului. Pentru că a venit rândul lui Dumnezeu să se arate.

Câtă vreme a durat liniştea omului de zi cu zi, el nu îşi amintea de Dumnezeu, ba chiar se înălţa mai presus de Dumnezeu şi râdea de cei cucernici, îi batjocorea pe cei ce-l chemau să meargă în Biserică, la rugăciune. Dar când vine înfricoşata zi a Domnului, toţi oamenii se întorc la Dumnezeu,

recunosc puterea lui Dumnezeu, se interesează de Biserică, îi cinstesc pe preoţi, caută să citească sfintele cărţi, suspină, se ruşinează de trecutul lor, se căiesc de păcatele lor, fac milostenie săracilor, cercetează bolnavii, postesc, se împărtăşesc – pentru că gândesc la apropierea morţii lor şi la acea lume unde altfel este Ziua Domnului, liniştită, luminoasă, plină de bucurie şi veşnică.

Şi vor fi cei rămaşi, grăieşte Domnul prin Prorocul Isaía, cinstiţi mai vârtos decât aurul cel nelămurit, (…) şi decât piatra Safirului – cel mai frumos şi mai de preţ aur.

Iată, fraţilor, pricina tuturor suferinţelor pe care Dumnezeu le îngăduie în lume. Să facă pe om mai căutat şi mai preţuit decât aurul.

Ştiţi voi, fraţilor, de ce Dumnezeul cel ceresc a îngăduit în zilele noastre, pentru a doua oară, în toată lumea, acele chinuri ale războiului care se pot asemui doar chinurilor iadului?

Pentru că preţul oamenilor a căzut sub preţul aurului.

Iar asta se împotriveşte celor rânduite de Dumnezeu pentru om. Iar tot ce se împotriveşte rânduielii dumnezeieşti trebuie să se destrame, să cadă, să moară, să piară.

Şi în ţara noastră începuse aurul să preţuiască mai mult decât omul. De aceea şi ţara noastră e lovită de cumplitul bici al războiului, bici împletit din toate răutăţile şi nenorocirile, asemenea unor şerpi de foc.

Pentru a ne învăţa să-l preţuim pe Dumnezeu mai mult decât pe om şi pe om mai mult decât pe aur. 

Când a fost întemeiată Serbia, oamenii mari locuiau în case mici. Când Serbia a fost înlocuită de Iugoslavia, oamenii mici locuiau în palate mari. Întreaga oaste a lui Karageorge, care a început Răscoala, ar fi putut încăpea în palatul unui aristocrat Iugoslav din Belgrad. Poporul s’a împotrivit, dar treptat a urmat şi el pilda boierilor săi, iubitori de aur şi dispreţuitori de oameni. Din pricina banilor, au fost ucişi oameni, s’au ars case, s’au încheiat căsătorii pripite, s’au desfăcut căsătorii, s’au împărţit lucrurile comune, s’au înfiinţat partide, s’au învrăjbit fraţi, s’a întinat numele de Sârb, s’a lepădat credinţa, s’au trădat cele sfinte, s’a vândut ţara. Iată, fraţilor, de ce a trebuit să vină înfricoşata zi a Domnului şi asupra noastră, şi asupra voastră.

Iar acum, ferice de noi, dacă vom învăţa să preţuim omul mai mult decât aurul, mai mult decât bogăţia, mai mult decât slava, mai mult decât luna şi stelele, mai mult decât toată lumea văzută, pe care Ziditorul a încredinţat-o omului – atunci nu am suferit zadarnic. Atunci vom fi puternici, fericiţi şi vom trăi în pace şi linişte, în dragoste şi cinstire unii faţă de alţii, slăvind pe Dumnezeu cel în Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin!

1 Comment

  1. Georgeta 5 octombrie 2017

    E vremea sa lucreze Domnul.

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *