LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Părintele Proclu – pustnicul de la marginea lumii

Share

Să vorbești despre părintele Proclu Nicău, pustnicul de la marginea lumii, e foarte greu. Semănând atât de mult cu Însuși Dumnezeu, cu barbă și un păr de un alb cum doar acolo sus, în Ceruri, găsești, ar părea că vrei să povestești despre însăși viața Lui. Un sfânt. Așa l‑a numit puhoiul de oameni care au avut șansa să‑l vadă măcar o dată pe cel care a trăit în pustie, cu dihăniile pădurii, prăbușit toată ziua în rugăciuni. Pesemne dacă n‑a murit țara asta, e numai din cauza rugăciunilor și a nevoințelor sihaștrilor…

 

„Fără răbdare, omul va fi mereu spre pagubă”

Părintele Proclu Nicău a lăsat o imagine legendară, iar impactul pe care l‑a produs asupra celor care l‑au cunoscut a fost extrem de puternic, așa încât și acum îi rostesc vorbele, îmbrăcate într‑o cadență asemănătoare Patericului, care trezesc în ei dorința de un nou început: „Fără răbdare, omul va fi mereu spre pagubă. Dacă cineva vine şi mă laudă, eu trebuie să mă gândesc, să‑mi întreb conştiinţa dacă este bine că sunt lăudat. Atunci voi vedea că nu mai am nevoie de lauda aceea şi nici de altele, căci conştiinţa este glasul lui Dumnezeu”.

Asta ne‑a învățat sfântul părinte Proclu. Și să iubim cât mai mult tăcerea, pentru că „vorba nu dă rezultat. Dar cine iubeşte tăcerea, iubeşte veşnicia”, dar mai presus de toate să dobândim dragostea și smerenia:

„Cine capătă aceste două virtuţi, Duhul Sfânt îl învaţă mila, pentru că din dragoste izvorăşte mila şi dacă are milă de toţi, adică de aproapele, nu poate greşi, iar dacă a căpătat smerenia, nu mai judecă pe altul, nu mai cântăreşte pe altul. El se vede pe sine mic şi păcătos”.

Comuniștii i‑au ras barba

Născut la 13 noiembrie 1928, în satul Mitocu Bălan din județul Neamț și botezat după numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, părintele Proclu a fost închinoviat la Mânăstirea Sihăstria din județul Neamț, la data de 1 noiembrie 1948, iar un an mai târziu a fost trimis în 1949, împreună cu alți viețuitori ai Sihăstriei, la Mânăstirea Slatina, pentru revigorarea vieții monahale de aici. Și în acest loc a rămas timp de opt ani.

Chiar dacă nu a fost aruncat de comuniști, ca mulți alți preoți, în infernul pușcăriilor, părintele Proclu Nicău a fost apoi dat afară din mânăstire și trimis să lucreze pământul țării. Când a auzit însă care a fost motivul pentru care a fost alungat, le‑a răspuns cu îndrăzneală: „De ce nu opriți avorturile, ca să aibă cine lucra pământul?”. Departe de a înțelege ce se ascunde în spatele acestor vorbe pline de duh ale lui Proclu Nicău, aceștia i‑au ras barba și l‑au lovit peste cap.

Postea îndelung și plângea zile în șir

Dar marele dar al Celui de Sus pentru noi, părintele Proclu Nicău, a ucenicit și pe lângă marii stareți ai monahismului românesc, arhimandritul Cleopa Ilie și ieroschimonahul Paisie Olaru, de la care a mărturisit mai târziu că a învățat cum să urci drumul spre mântuire.

Unul dintre monahii cu cea mai profundă sensibilitate lăuntrică și infinită dragoste de Dumnezeu, părintele a ales să urmeze calea monahismului chiar de la vârsta de 12 ani și toată viața sa s‑a ferit de ceea ce era împotriva voii lui Dumnezeu. Așa că și‑a încălzit inima în rugăciune și s‑a hrănit cu vorbele dulci ale Sfântului Isaac Sirul. Iar când părintele se ruga, părea că o face împreună cu îngerii. Sfinția sa a postit tot timpul îndelung și rare erau momentele în care l‑a văzut cineva că nu plânge. Pentru că așa cum frumos spune Sfântul Nil Ascetul, „să te foloseşti de lacrimi, ca să se împlinească orice cerere a ta. Pentru că Domnul Se bucură mult când te rogi cu lacrimi! Dacă în rugăciunea ta verşi izvoare de lacrimi, nu te trufi că eşti, chipurile, mai virtuos decât ceilalţi. Aceasta nu este izbânda ta, ci ajutorul pentru rugăciunea ta de la Domnul, ca să poţi să‑ţi mărturiseşti cu râvnă păcatele tale şi să nu cedezi”.

A locuit 50 de ani într‑o cămăruță de lemn, ridicată de el însuși

După Decretul 410 din 1959, cu binecuvântarea părintelui Cleopa, duhovnicul său, Proclu Nicău a ales viața departe de lumea dezlănțuită, și zeci de ani a trăit în simplitate desăvârșită, într‑o chilie săracă de la marginea satului Mitocu Bălan. Chilia părintelui a fost de fapt o cameră mică de lemn, ridicată de el însuși, pe un deal împădurit la poalele munților nemțeni. Pe ușa încuiată a chiliei sale stătea mereu scris un bilet: „Vă rog, nu bateți. Sunt bătrân și bolnav”, însă părintele a cedat întotdeauna rugăminților celor care au avut nevoie de mângâiere duhovnicească și binecuvântarea sa. Chiar dacă se sătura de cele mai multe ori doar cu un colț de pâine și o cană cu apă, deseori părintele spunea că se consideră cel mai mare păcătos și că timpul nu‑i ajunge să‑și plângă păcatele. Totodată, a mărturisit că în toată perioada cât a trăit singur, s‑a spovedit și a învățat mult despre viața duhovnicească de la alți pustnici despre cum să stea de vorbă cu Dumnezeu:

„Când Duhul Sfânt S‑a atins de inima noastră, nu ne mai putem opri din plâns. Şi având de multe ori această stare, simţi că nu mai doreşti veacul acesta. Iar când vei vedea că nu mai ai nici o ispită, aşteaptă‑te la altele mai proaspete… Duhul mândriei e aşezat lângă scaunul nebuniei şi al ieşirii din minţi. Mândria nu e a oamenilor sănătoşi, ci a oamenilor bolnavi… ca mine”.

Vorbea rar și răgușit, în dulcele grai moldovenesc, iar ochii săi albaștri lăcrimau ori de câte ori afla de suferința celui ce i se înfățișa:

„Dumnezeu nu mă întreabă ce o greșit altul, eu când mă duc în biserică trebuie să spun că toți sunt mai buni și eu sunt cel mai păcătos. Și cu cât spun că eu sunt cel mai păcătos, Duhul Sfânt nu mă lasă în părăsire. (…) Măicuța Domnului să vă ajute! Măicuța Domnului! Măicuța Domnului și toți sfinții care au pătimit pentru Hristos, ajutați‑l, dăruiți‑i iertare de păcate și sfârșit creștinesc în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. (…) Măicuța Domnului să vă ducă în rai! Măicuța Domnului, Sfântul Neculai, Sfântul Mina și toți sfinții, rugați pe milostivul Dumnezeu să ne ducă în rai, să ne izbăvească de vrăjmașii văzuți și nevăzuți”.

Ajutor prețios pentru tinerii căsătoriți

Câți să fie cei care i‑au trecut pragul sfântului părinte Proclu? Nimeni, vreodată, nu poate ști, însă sfinția sa a alinat orice suflet, aflat chiar și în cea mai mare suferință. Dar de mare ajutor le‑a fost părintele tinerilor căsătoriți, cărora le‑a dat sfaturi cu adevărat prețioase:

„Uitaţi ce este… Dacă diavolul vă necăjeşte prin aprige tulburări şi necazuri, ori dacă vă vedeţi soţul ori soţia supărată, să ştiţi că nu trebuie să‑l luaţi la rost atunci. Trebuie să spuneţi aşa cum spun şi eu: «Lasă, nu îi spun acum nimic. Îi voi spune eu mâine ceea ce am de spus!». Doar aşa veţi reuşi să nu vă mai agitaţi nici unul din voi, doar aşa vă veţi linişti şi nu veţi mai ajunge la lucruri pe care mulţi le cunoaşteţi mai bine decât mine. Spuneţi, deci, numai atât: «Lasă, îi voi spune mâine ceea ce am de spus. Însă până mâine voi răbda pentru Dumnezeu! Iar mâine, de este liniştit, vom staşi vom discuta, îi voi spune unde a greşit şi cine are dreptate»”.

„Dă‑i, Doamne, mântuire moşneguţului…”

O lume întreagă a lăcrimat atunci când bunul și smeritul părinte Proclu Nicău a căzut la pat, iar cea care i‑a fost aproape a fost sora sa. A ajuns să fie atât de bolnav încât nu mai putea nici măcar să respire decât cu ajutorul unui aparat special. Nu s‑a plâns niciodată și a îndurat totul pentru Cel pe Care L‑a iubit la fel de mult ca viața: Domnul Dumnezeul nostru.

Sfinția sa a trecut la cele veșnice la 28 ianuarie 2017 și își doarme somnul de veci la Mânăstirea Sihăstria Putnei. „Conștiință, spune‑mi dacă mă mântuiește Dumnezeu sau nu. Și atunci conștiința, dacă nu e adormită, mă îndeamnă să repar prin mărturisire, prin pocăință. (…) O, moarte, mai bine te‑aș numi viață. De câte ori cuget la moarte, se trezește sufletul meu!”.

Să ne amintim de sfântul părinte Proclu Nicău și ori de câte ori o facem să‑i împlinim o ultimă dorință: să ne facem sfânta cruce și să zicem: „Dă‑i, Doamne, mântuire moşneguţului cela de Proclu!”. Și să nu uităm niciodată că „cine are pe Biserică de mamă, acela Îl va avea pe Dumnezeu de tată”.

Felicia IEDERĂ

1 Comment

  1. Iodan 12 iunie 2019

    HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT ! Din cauza noastră, a gloatei, se împuținează aceste mărgăritare…

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *