LOADING

Type to search

Mai importante decât întrebările sunt răspunsurile noastre la chemarea divină

Ortodoxie si traire

Mai importante decât întrebările sunt răspunsurile noastre la chemarea divină

Share
Spread the love

Înainte să fie chemat de Dumnezeu, Avraam era un om bogat, căruia părea că nu îi lipsește nimic. Avea sclavi și sclave, dar și o soție extrem de frumoasă, Sara. Nu avea o reședință stabilă, avea flotant de nomad. Deși era bogat, nu era cunoscut de către contemporani (nu avea deloc afișe electorale prin Ur). Transformarea sa radicală vine în urma intervenției divine, pe care nu o respinge. Cu bucurie, intră în logica divină, chiar dacă nu o cuprinde rațional. Se încrede pe deplin în Cel ce îi adresează invitația de a-L asculta. Se rupe de trecut și pleacă într-un pelerinaj spre necunoscut. Este modelul omului care își manifestă încrederea în Dumnezeu. Primul omul care crede cu adevărat și deschide, astfel, calea omului spre sfințenie.

Avraam crede în Dumnezeu, deși nu citise nicăieri despre El (Moise încă nu redactase referatul Facerii). Este o credință sinceră, totală, plină de dragoste, fără frică. Este fidelitate, credincioșie, legământ. Viața de nomad era extrem de dură, iar Avraam era obișnuit cu greul. Schimbarea vieții lui este evidentă. Prin el, Dumnezeu lansează ideea unui popor ales, cu un mod de viață aparte, separat de politeismul plin de cruzime. Dumnezeu cheamă, omul răspunde. Este primul răspuns al omului în fața chemării divine.

Deși provine dintr-o familie idolatră (Terah, tatăl lui, se închina zeului selenar Sin), Avraam nu ezită când i se propune adevărul. Nu își face planurile lui, ci se încrede în Lucrarea divină. Răspunsul lui nu a fost de moment. Avraam s-a păstrat fidel lui Dumnezeu toată viața. El răspunde unei chemări definitive, nu se angajează doar temporar în slujba Domnului. Își abandonează țara și neamul și pornește către un pământ făgăduit.

Dumnezeu îi promite o descendență numeroasă și faptul că va fi el însuși un izvor de binecuvântare pentru toate neamurile, din toate generațiile. Din descendenții săi se va naște Mesia. Când ajunge în Canaan, împreună cu soția sa (Sara), cu nepotul său (Lot) și cu 100 de slujitori, Avraam are deja 75 de ani, dar nu se vaită, nu renunță, nu se dă accidentat. Din cauza secetei, coboară spre sud. Este ferit în Egipt de ultraj, ca semn al protecției divine. Regele egiptean ar fi vrut să o adauge pe Sara haremului său și se părea că nimic nu îl poate opri. Sara se prezintă drept sora lui Avraam și – curios lucru – scapă nerăpită.

 

Lot preferă ținutul Pentapoli, format din cele cinci cetăți de pe valea Iordanului: Sodoma, Gomora, Țoar, Adma și Țeboim. Este o despărțire pașnică de unchiul său. Lot refuză să mai plătească bir regelui Elamului și se iscă un conflict. Lot este răpit, iar unchiul său îl recuperează din mâinile teroriștilor (Amraphel din Senar, Arioh din Elasar, Codorlahomer din Elam și Todal din Goim) după un atac nocturn fulger. La întoarcere, Avraam este întâmpinat de enigmaticul Melchisedec, om plin de har. Omul duhovnicesc Melchisedec le oferă pâine și vin soldaților obosiți ai lui Avraam. Patriarhul îi dăruiește preotului Dumnezeului celui Preaînalt zeciuială (a zecea parte din prada de război). Nu se zgârcește când vine vorba despre slujitorul Domnului.

Dreptul Avraam s-a angajat să Îl cinstească doar pe Singurul Dumnezeu adevărat și să nu revină niciodată la cultul idolilor. El s-a menținut fidel normei sfințeniei stabilite de Domnul. A avut încredere în statornicia promisiunii. Este o adeziune conștientă. Întreagă lui viață se orientează spre Dumnezeu. El își abandonează viitorul în mâinile Domnului.

Înțelegând rostul omului pe pământ, Avraam nu cumpără terenuri. Cu o singură excepție, peștera Macpela, unde o îngroapă pe soția lui, care trece la Domnul la vârsta de 127 ani. Avraam a trăit 175 de ani și a fost îngropat lângă soția lui. El este model de credință autentică, de caritate, un campion al monoteismului.

Comentariul iudaic Hagada adaugă faptul că Avraam ar fi fost persecutat pentru credința lui de către crudul Nimrod, dar ar fi scăpat prin intervenție miraculoasă. Cert este că el aduce primii prozeliți și binecuvintează pe toți cei ce intră în legătură cu el. Este modelul pietății perfecte, pildă de dragoste reală față de Dumnezeu. S-a întâlnit cu Sfânta Treime la Mamvri și a fost gata să își sacrifice fiul (Isaac). Sfinții Părinți îl propun pe Avraam chiar model de asceză. Sfântul Ambrozie dă ca exemplu ospitalitatea patriarhului, dar și cumpătarea lui. În catehezele celor care se pregăteau în Biserica primară să îmbrățișeze creștinismul, nu lipsește acest model biblic.

Pentru noi, Avraam este modelul unei vieți curate. Deși a trăit în mijlocul păgânilor, a rămas un om drept. Viața lui a inspirat tema abandonării totale în operele misticilor din toate timpurile.

Întrupat în mijlocul nostru, Dumnezeu nu se retrage în cer. Locuiește cu noi, printre noi. Păcătoși, pătimași, bolnavi, muribunzi agonici. Să zicem dar: Apropie-Te de noi, Doamne, apropie-Te!
Când Dumnezeu se apropie de noi, invitându-ne să avem credință, nu ne spune doar ce este adevărat; ni se dă pe El Însuși. Acceptarea darului credinței ne face să începem călătoria spre Dumnezeu și să ne dăm Lui, din dragoste, în totalitate.
Slujirea lui Dumnezeu este darul de dragoste deliberată a unei naturi care a auzit chemarea lui Dumnezeu. Slujirea este exprimarea naturii mele, iar chemarea lui Dumnezeu este expresia naturii Lui.
Trăirea credinţei comportă o alegere continuă între fidelitate şi infidelitate faţă de Dumnezeu.
Toată noaptea am trudit şi nu am prins nimic. Se întâmplă multora să înregistreze din când în când scăderi de tensiune morală şi de interes faţă de tot ceea ce până atunci a fost programul vieţii lor. Cine este cuprins de această indispoziţie se simte ca unul care umblă în întuneric. În această stare sufletească el îşi manifestă sieşi şi altora nemulţumirea aproape faţă de orice.
Este vorba de noaptea sufletului, de acel timp al vieţii în care totul apare întuneric, golit de sens iar credinţa nu mai este o făclie ce luminează viaţa.
Când un creştin constată zădărnicia vieţii sale spirituale sau morale, trebuie să se întrebe: „Pe ce cuvânt şi pe ce program mi-am întemeiat viaţa până acum?”
Isaia recunoaşte că se află în prezenţa Celui Preaînalt, percepe măreţia infinită a lui Dumnezeu şi în acelaşi timp propria sa nevrednicie. Vocaţia se naşte totdeauna din întâlnirea omului cu Dumnezeu. Cei chemaţi sunt introduşi în viziunea lui Dumnezeu, sunt mişcaţi lăuntric de misterul său şi atraşi în lumina sa.
În momentul chemării, Dumnezeu nu numai că se dezvăluie omului în măreţia misterului său, dar face ca omul să se vadă pe sine în profunzime şi atunci se recunoaşte păcătos. Întâlnirea cu Dumnezeu dă la o parte masca de pe om, îi pune în lumină păcatul şi tocmai în recunoaşterea propriei slăbiciuni el poate să-şi exprime răspunsul la chemare.
Ne rugăm în numele lui Hristos atunci când gândim așa cum gândește Hristos și dorințele noastre sunt dorințele lui Hristos. Apoi, cerem lucruri pe care Dumnezeu ni le poate da. Multe rugăciuni nu primesc răspuns deoarece nu sunt făcute în numele lui Hristos nici măcar puțin; ele nu reprezintă în nici un fel modul în care Hristos gândește, ci sunt rezultatul egoismului din inima oamenilor.
Uneori, folosim expresiile „fă ceva notabil” sau „fă ceva câtuși de puțin” pentru a vorbi despre mici îmbunătățiri care sunt necesare, dar Domnul nu ne-a invitat să facem ceva cât de puțin. El ne-a invitat să mutăm munții.
În treacăt spunem şi ce nu înseamnă credinţă. De exemplu, a crede că, dacă cer cu credinţă, Dumnezeu face să-mi treacă durerea de dinţi, asta nu este credinţă. Ar fi ca şi cum m-aş gândi că prin credinţă pot să-l îndoi pe Dumnezeu după planul urmărit de mine. A avea credinţă înseamnă a crede în planul lui Dumnezeu, în porunca lui de iubire.
Noi ne dăm seama că putem alege între credinţa în răzbunare şi credinţa în iertare; între indiferenţa faţă de semenii noştri şi ajutarea celor care au nevoie. În definitiv, este vorba de a crede că propunerea lui Dumnezeu este mai constructivă decât propunerea mea. Desigur, credinţa se naşte din constatarea prezenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră, a lucrării sale, a providenţei sale în viaţa de toate zilele. Dar această credinţă creşte când începem să punem în practică cerinţele ei şi să constatăm rezultatele.
Atunci când încerci să-ţi trăieşti credinţa creştină prin propriile tale eforturi te asemeni cu un vapor aşezat pe uscat, care evident nu se poate mişca din loc. Pentru ca acel vas să poată ajunge undeva, el trebuie aşezat în apă. În mod similar, pentru a se bucura de viaţa sa de credinţă, creştinul trebuie să înveţe cum să îşi aşeze credinţa în Dumnezeu.
Pentru că nu suntem în stare să-i înţelegem pe deplin pe alţi oameni, într-o oarecare măsură credinţa (încrederea) e o parte integrantă din toate relaţiile. De exemplu, o soţie se urcă în maşina condusă de soţul ei, încrezându-se că el va conduce în siguranţă, cu toate că acesta adesea conduce cu viteză mai mare decât ar conduce ea pe drumurile de iarnă.
Dragostea (Dumnezeu) nu este dăruită cu forţa nimănui de către Dumnezeu. Cei care vin la El fac acest lucru ca răspuns la dragostea Lui. Dragostea (Dumnezeu) arată bunătate tuturor. Dragostea (Iisus Hristos) a fost manifestată prin facerea de bine tuturor, fără discriminări sau părtiniri. Dragostea (Iisus Hristos) nu râvneşte la ceea ce au alţii, ci trăieşte o viaţă smerită fără a se plânge sau compătimi. Dragostea (Iisus Hristos) nu s-a lăudat în legătură cu Cine a fost în trup, cu toate că ar fi putut să domine pe toţi cei cu care s-a întâlnit. Dragostea (Dumnezeu) nu obligă la supunere.
Dumnezeu permite unele întâmplări în viaţa noastră, pentru ca astfel să ne călăuzească, să ne schimbe şi să ne ajute să creştem spiritual.
Dacă Dumnezeu nu ar iubi lumea, toată lumea ar fi deja în iad.

 

Marius MATEI

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *