LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Privirea lui Hristos si umbra din noi

Share

Privesc o emisiune de literatură, adică despre ce se mai publică azi, într-o lume care ţine să-şi împăuneze scrisul cu pretenţia că este preocupată de spiritualitate (dă bine puţină speculaţie din psihologia analitică a lui Jung, nu-i aşa?!), dar se grăbeşte să precizeze că nu de religie este vorba

Mă doare această lepădare de Hristos a tristei autoare, doar de dragul de a-şi vinde cartea şi drăgălaşilor atei, ce ar putea fi atraşi spre descrierile epidermice ale trăirilor, de adjectivele sanguine şi amniotice ale jurnalului ei, dar ar lua-o la goană, numai să bănuiască, strecurată printre rânduri, privirea lui Hristos…

Doar a vinde ceea ce scrii înseamnă a te realiza? Are vreo importanţă să fii de folos cuiva, într-o clipă de cumpănă, sau doar a-i crea plăcerea, a-l prinde în jocul estetic al cuvintelor, a descărca în el trăirile tale, ca într-un amor întâmplător?! A-l atrage, a-l păcăli cu iluzia că scrisul tău îi va oferi soluţii împotriva angoasei de fiecare zi… Şi să mai crezi că, fără Hristos, neliniştea ta ar putea afla vindecare!

Îmi amintesc cum îmi alegeam cărţile în adolescenţă, mutând scăriţa bibliotecii publice de la o literă la alta, răsfoind, răsfoind, cărţi despre care nu-mi vorbise nimeni, căci se scria puţină critică şi cu tendinţă. Dar îmi ajungea lectura unei singure pagini, ca să ştiu dacă întreaga carte îmi va lumina ceasul dinaintea zorilor, ajutându-mă să-mi prepar, prin lectura ei, culoarea aurită a unei zile. Într-o singură pagină, sufletul oricărui scriitor îşi dezvăluie cifrul modului de gândire, armonia cu sine şi cu lumea din jur, atitudinea faţă de aproapele şi resursele sale spirituale de a–l consola. Aşa credeam în adolescenţă, când încă nu credeam şi nu ştiam ce caut printre rândurile marilor creatori de literatură…

Răsfoiesc biografia lui Carl Gustav Jung şi realizez că el însuşi a fost un credincios practicant. Presupun că multe dintre descoperirile lui asupra pihicului uman, atât de fragil, au fost revelaţii, absorbite din transcendent, dăruite de Înger pentru a ne putea tămădui.

Constat că Jung nu s-a ruşinat să-şi intituleze una dintre cărţile sale ştiinţifice „Imaginea omului şi imaginea lui Dumnezeu”. Să imporţi din Jung în scrisul tău, dar să practici un „cut” nemilos asupra impetuoasei sale dorinţe de a înţelege modul în care divinitatea este prezentă în fiecare suflet uman, fie că acesta o acceptă şi o mărturiseşte, fie că îi rezistă şi cade în nevroză sau în scindare psihică, este o trădare nu doar a lui Hristos, ci chiar a „spiritualităţii” psihologului ales, pentru a te împăuna cu lectura lui.

Spre deosebire de Adler şi Freud, faimoşii săi contemporani şi colegi de „cabinet psi”, Jung a recunoscut că, fără colaborarea (ajutorul, spunem noi ortodocşii) lui Dumnezeu, sufletul uman nu poate fi vindecat.

„Când cineva ajunge la o nevroză, avem de-a face întotdeauna cu o umbră considerabil intensificată. Şi dacă vrem să vindecăm un asemenea caz, atunci trebuie să găsim o cale prin care pesonalitatea conştientă şi umbra să poată convieţui.” scria Jung.

Nu este aceasta o subtilă pledoarie pentru latura terapeutică a căinţei, pentru nevoia oricărui suflet de spovedanie şi asistenţă duhovnicească?!

A pune imaginea ta îngrijită pentru a plăcea lumii, alături de umbra tentaţiilor reale pe care le suporţi, dar le negi, iată marea tristeţe a vieţii celor care amână vindecătoarea întâlnire cu Hristos.

Elena Frandeş

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *