LOADING

Type to search

Orbire: Raiul se poate pierde din neglijență

Ortodoxie si traire

Orbire: Raiul se poate pierde din neglijență

Share

Dilema nu este cine a păcătuit, astfel încât un om s-a născut orb. Ci cum să trăiesc să nu orbesc din nou după vindecare. Nevederea este piedica principală în calea mântuirii. Omul nu vrea să vadă cât bine i-a făcut lui Dumnezeu. Vorbește Dumnezeu cu omul, dar omul nu vrea să înțeleagă. Îi lasă un colac de salvare, dar omul nici nu vrea să îl vadă. Din cauza luxului, omul nu mai vede fericirea prin credință. Cu ochii în noroi, omul nu vede Cerul.

Exclus de semeni, vindecatul este căutat de Dumnezeu. Ca să Îl iubească, trebuia să Îl vadă!

Lumea secularizată este imaginea muribundului care se pregătește să își dea ultima suflare. Omul ateizat este orb sufletește, nu mai postește, nu se mai roagă, nu mai dorește slobozirea de cel rău, ci este pe o pistă falsă: caută o anume fericire, despre care nu știe cum ar trebuie să arate.

Cât de frumos explică teologia dragostei părintele Ioannis Romanides! Un copil interesat de astronomie nu rămâne la stadiul citirii revistelor, ci își cumpără telescop, face studii universitare, este preocupat să experimenteze. La fel procedează și creștinul, dornic să se cufunde în dragostea lui Dumnezeu. Omul ese chemat să ajungă la îndumnezeire, începând cu răstignirea poftelor. Astfel, se operează dezrădăcinarea iubirii egoiste. Cum? Prin credință și ascultare de voia lui Dumnezeu. Îngerii ajung la desăvârșire prin ascultare. Îngerii necăzuți nu au nevoie de despătimire, iar pentru cei luciferici pocăința este imposibilă. Omul folosește telescopul smereniei, pentru a identifica gravitatea căderii și a-și dori reabilitarea.

Ascultarea nu este un scop în sine, deoarece dragostea înlătură servilismul, este doar un mijloc de a rămâne pe Cale. Omul devine prieten al lui Dumnezeu și împreună-lucrător cu El, intră în galaxia sfinților biruitori. Este părtaș la triumful Vieții. Omul poate ajunge la îndumnezeire pe parcursul vieții sale creștine, dacă nu se blochează în faza inițială de amatorism. Calea creștină trece mai întâi prin Cruce, pentru a ajunge la Înviere. Spre deosebire de îngerii căzuți, așadar, omului căzut îi este permisă resuscitarea totală (chiar după căderea în păcat).

Creștinul este un păstrător, un apărător și un transmițător al Tradiției dragostei apostolice. Nu de unul singur, ci prin aportul harului. Astfel, părintele Romanides este un teolog de valoare, continuator al palamismului. Crezul creștin este că dogma trebuie să devină viață. Să nu avem impresia că litera ne va mântui. Scopul întregii nevoințe este dobândirea unei inimi curate, care să poată înțelege învierea și să poată simți oceanul dragostei.

Omul este bolnav și are nevoie de vindecare. Caută cel mai bun spital, cu cei mai pricepuți doctori. Problema este că au rămas puțini doctori adevărați în Biserică. Aceia trebuie căutați, ca să reaprindă jăratecul inimii. A rămas spitalul fără doctori, zice părintele Romanides. Sunt unii care poartă acest nume, dar nu mai vindecă pe nimeni. În dragoste nu mai există panică, deoarece răul nu mai poate amenința real un slujitor al lui Hristos. Nu îi poate fura smerenia. Dar, atenție!

Crucea omului nu este totalitatea problemelor întâlnite în viață, zice părintele. Crucea este acea încleștare activă, asumată de om, pentru a rămâne fidel lui Dumnezeu până la capăt. Este privegherea, atenția de a nu încălca ascultarea. Este misiunea unui soldat curajos. Santinela care nu doarme în post nu va fi pedepsită. Omul nu renunță la patimi din vreo obligație, ci din propria voință de a trăi doar în Dragoste. Aceasta este îndrăzneala sfinților, opusă obrăzniciei lumii seculariza(n)te.

Dragostea înseamnă să neglijezi orice moft personal când se pune problema mântuirii celorlalți. Dacă vorbim despre Hristos, nu înseamnă că suntem automat creștini. Trebuie să Îl iubim pe Hristos și pe frații Lui pentru a purta acest nume. Creștinismul nu înseamnă nicidecum că trebuie doar să așteptăm Raiul, fără să facem nimic. Exteriorizarea dragostei presupune multă muncă, multă răbdare, multă misiune, mult sacrificiu, multă implicare, multă generozitate.

Creștinismul nu înseamnă nici o legătură prea strânsă cu cele lumești, de dragul lor. Legătura este cu frații Lui, de dragul Lui. Cele lumești sunt doar mijloace, nu scopuri în sine. Scop în sine rămâne doar mântuirea. Așteptată cu echilibru, nici nefăcând nimic, nici făcând prea multe lucruri fără relevanță. Extremele nu sunt sănătoase: nici să te bazezi doar pe viața viitoare și să neglijezi darul acestei vieți, dar nici să te bazezi doar pe viața aceasta, neglijând pe cea viitoare. Vorba lui Pleșu: Nici așa, nici altminteri. Dincolo de magia ritualurilor, câți creștini Îl mai caută cu adevărat pe Dumnezeu și Îl iubesc mai mult decât orice proiect de al lor?

Creștinismul nu are curiozități legate de data sfârșitului, ci este preocupat de ce va deveni omul în viața aceasta, de pregătirea lui pentru cea viitoare. Această pregătire începe și se termină în viața aceasta. Unii nici nu au început încă tema (din neglijență), alții au scris doar primele rânduri și au abandonat prea repede. Cei ce se pregătesc până la Finală, vor ridica Cupa. Cum poate primi medalie un sportiv care dezertează din cantonament și nu se mai prezintă la încleștarea decisivă?! Ca să câștigi, trebuie să participi, să te antrenezi și să respecți Regulamentul.

Soluția este renunțarea la înșelarea vicleană. Păcatul omului poate fi iertat! Omul nu este iremediabil căzut. Până mai există o șansă de admitere, omul speră! Nu neglijează oportunitatea mântuirii. Se opune oricărei viclenii și trece la următorul nivel: dragoste față de toți, inclusiv față de dușmani.

 

pr. Marius MATEI

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *