Caută și vei afla (II): Răspuns și neabandonare
Share
Căutarea nu este o dorință. Căutarea este viață. Dorința lasă de dorit. Viața divină ne copleșește. Aflarea nu este un scop în sine. Ea este un mijloc de a asocia veșnicia cu fericirea. Necăutarea este fatală. Întotdeauna. Mai ales că în secolul XXI este cel mai facil să cauți, ai biserică peste drum, ai librărie aproape, ai radio, TV, net, acces la duhovnici. Doar să vrei. Ai sute de mănăstiri, poți priveghea. Ai sute de proiecte filantropice, poți ajuta. Numai să vrei. Numai să cauți unde trebuie și – mai ales – pe Cine trebuie, dacă vrei să afli.
Dialogul dintre aviatori (Terminat! E rândul tău!) ne arată că Dumnezeu a spus tot ce era de spus, iar acum este momentul în care noi să găsim adevărata semnificație a spuselor Sale și să acționăm în consecință. Este afirmația memorabilă a francezului Remi Brague. Mai ales că distanța dintre noi și Cel căutat a fost abolită pe Cruce, zice Juan de Yepes. Dumnezeu a făcut ce era de făcut, a adus mântuirea, rămâne doar să o căutăm atât cât e necesar, până o găsim. Dumnezeu nu S-a ascuns în nici un nor, ci S-a făcut om, S-a lăsat scuipat și răstignit, S-a descoperit în fața noastră, S-a ținut de cuvânt, a dat ce a promis, a înviat, a eliberat pe cei închiși, a trimis pe Duhul. Acum e rândul nostru.
Nu avem alt răspuns de așteptat decât Hristos-Iubirea. Nu avem altă șansă de înviere decât prin jertfă-cruce. Nu avem altă speranță decât îndurarea Lui. C.S. Lewis este și mai explicit: Acum știu, Stăpâne, de ce nu răspunzi. Tu ești Răspunsul! Tatăl Ceresc niciodată nu își ia mâna de pe copiii Lui, așa cum părinții trupești sunt nevoiți la un moment dat să o facă cu odraslele lor. Dimpotrivă, vrea cel mai mult să rămână împreună cu copiii în aceeași Casă, vrea ca ei să nu se îndepărteze de El. În acest context, înțelegem cât de important este să fim mulțumitori și recunoscători. Cei nemulțumiți nu Îl vor găsi, deși El va fi aievea.
Nu avem motive de frică. Chiar deloc. Nu vom fi abandonați. Nu există varianta aceasta.
Cât de mult ne ajută sfinții! Sfântul Florian de la Linz (martirizat pe vremea lui Dioclețian, originar din localitatea Sankt Polten, protector de incendii și de inundații) a fost pensionat mult prea devreme, pentru că era creștin. A fost cel mai bun lucru care i s-a întâmplat, având timp să ajute pe mulți creștini din zona Alpilor Tirolezi. Să răspundă neofiților și să nu abandoneze pe săraci. Ordinul lui Dioclețian era limpede: Nomen christianorum DELETO! Nimiciți numele creștinilor! În această persecuție a murit și Florian, fostul șef al administrației provinciei Noricum. A fost atacat și bruscat chiar de foștii săi colegi la Lorch (nu departe de Linz, pe râul Enns). În secolul IX, Regele Arnulf îl pomenește pe sfântul Florian, extrem de îndrăgit de către localnici. În secolul XI, Altmann von Passau restaurează mănăstirea închinată sfântului. Aceasta va deveni cea mai importantă fortăreață spirituală din Austria Evului Mediu. Astăzi, Sfântul Florian este ocrotitorul parohiei noastre de la Braunau.
Tradiția păstrează ultimele cuvinte ale sfântului Florian: Doamne, Dumnezeul meu, în care am nădăjduit și pe care nu‑L pot trăda, Ţie doresc a‑Ţi sluji și a‑Ţi aduce cântări de laudă. Dreapta Ta să mă păzească, ca numele Tău să fie preaslăvit în cer și pe pământ. Doamne, dă‑mi virtutea de a răbda și primește‑mă între sfinții Tăi atleți, care înainte de mine au făcut cunoscut numele Tău. Îmbracă‑mă, Doamne, cu strălucitul veșmânt al virtuții Tale și mă întărește prin Duhul Tău Cel Sfânt. Nu lăsa să fiu biruit de diavol, ci fi Îndrumătorul meu pe drumul dreptății Tale, ca să Te preamăresc și să‑Ţi cânt imne, căci numele Tău este binecuvântat în veci.
