LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Sfânta Cuvioasă Parascheva – o minune îndepărtată

Share

Moaștele sfintei Parascheva de la Iași au rămas întregi, vreme de aproape 1000 de ani, iar mâna pe care i-o atingem, șoptindu-i necazurile noastre este uneori caldă. Parfumul florilor pe care i le ducem, vizitând-o, rămâne persistent impregnat în haina pelerinului și adie în jur, preț de o zi întreagă, ca răspuns plin de tandrețe al duhului ei.

Cele mai multe minuni ale sfinților se petrec în apropiere sau prin atingere cu sfintele lor moaște. și totuși, există și minuni îndepărtate.

Pierdusem harul rugăciunii neîncetate, pe care l-am avut cândva. În zori mă trezeam în uscăciune sufletească și necredință, ca și cum sufletul pe care îl lucram întreaga zi, cu rugăciune și nevoințe, mi-ar fi fost înlocuit, după o noapte de somn, cu altul nerugător și necunoscător de Dumnezeu.

Cineva, un duh al înfricoșării, îmi reducea la tăcere glasul rugăciunii, altădată viu și în somn. Noaptea, cineva tăia toate punțile înapoi, spre viața mea de ieri, cea în care m-am rugat și Te-am iubit, Doamne! Mă trezeam fără dorința să Te mai caut. Ce se petrecea cu mintea mea, sufeream de o boală a sinapselor?

Orice aș putea să uit din viața aceasta: iubirile din adolescență și cea de mai târziu, tabietul scrisului din zori, surâsul ultimului copil pe care l-am crescut… Aș putea pierde reperele de spațiu și de timp, uitând să mă mai întorc acasă, ca bătrânele cu demență Alzheimer. Aș putea uita limbile străine, învățate de-a lungul vieții, aș putea uita cum să mă descurc în cele mai simple situații cotidiene… dar să Te uit pe Tine, Doamne?!

Am să-i cer Îngerului să mă conducă în spațiile cele mai întunecate ale minții mele și să mă ajute să Te propovăduiesc și acolo, astfel încât nici un neuron al materiei mele cerebrale să nu moară fără a Te fi cunoscut.

Sau dacă sunt subsoluri ale umanității mele, în care nu mi-e îngăduit să intru, nici să știu de câtă răutate aș putea fi în stare pierzând ceva sau pe cineva, atunci oprește-mă cu glas înfricoșător și trezește-mă dintr-un asemenea somn, dintr-o asemenea preștiință! Ca nu cumva să mă prindă moartea acolo, fără Numele Tău pe buze…

Este săptămâna sfintei Parascheva, când forța rugăciunilor ce i se înalță de atâția pelerini se revarsă și asupra mea, păcătoasa, cea care anul acesta nu am avut cum să merg și să mă amestec printre ei.

Duminica trecută, părintele Ionuț a așezat la închinare, în biserica noastră din București, icoana Cuvioasei, apoi a plecat în pelerinaj cu ea, să-i ducă sărutările noastre.

Am simțit clipa exactă în care primeam răspunsul la aceste sărutări, clipa în care tânărul părinte atingea icoana de sfânta raclă. Era seara pe la șase și priveam, cu copilul pe genunchi, baletul Spărgătorul de nuci, când am simțit deodată pacea, susținerea în neputința zilnică, dispariția oboselii, prezența Duhului Sfânt în casa mea.

Sfântă protectoare a casei mele îndepărtate, cât te iubesc!

Să recitim în aceste zile acatistul Sfintei Cuvioase. Fiecare va descoperi în el o izbăvire, o vindecare, o înlesnire a vieții, ce i s-a făcut lui personal de către multmilostiva maica noastră Parascheva. Mie mi-a restabilit continuitatea și armonia mentală conștient/inconștient, mi-a redat pacea și duhul rugăciunii. Am descoperit asta chiar astăzi, redevenind cea care sunt, adică aceea care eram și pe care, de un timp, nu mi-o mai aminteam în zori.

Bucură-te, sfântă Parascheva, mult folositoare!

Elena Frandes

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *