Sfântul Antonie de la Iezeru şi minunata sa călătorie spre noi

Doamne, ce dar a fost săptămâna de liturghie zilnică la moaştele Sfântului Antonie de la Iezeru, găzduite de biserica bucureşteană Sf. Antonie cel Mare/Sf. Nicolae (23-29 septembrie)! Maslul din ultima seară, adunând mulţimi ca la Înviere, m-a făcut să-i simt aproape hărţuiţi pe minunaţii preoţi de mir şi, cu atât mai mult, pe ieromonahi…

Mă aflu undeva, în această mulţime, şi-mi aţintesc privirea asupra unui părinte de mânăstire, care împarte binecuvântări. Am nevoie de liniştea pe care o iradiază, ca să suport înghesuiala. Dar puritatea lui atrage tot felul de făpturi, dornice să‑i vorbească, să-i ofere bani, să-şi arate farmecele fără basma, pentru… o rugăciune! Şi el are puterea să le surâdă tuturor, chiar dacă unii îl tratează ca pe un chelner. Cu dragostea lui pescuieşte pentru Hristos făpturi care au intrat prima oară în curtea bisericii, se închină prima oară unor sfinte moaşte şi care n-au călătorit în viaţa lor spre o mânăstire.

Dar iată, mânăstirea a venit ea către noi, până în marginea de iad ticsită de blocuri, cu motociclişti nocturni şi cu maşini luxoase din care răzbat sunete de manele… Şi, dintr-o dată, liniştea mânăstirii le-a cotropit pe toate. Am simţit această ameţitoare linişte în seara când moaştele Sfântului Antonie de la Iezeru- Vâlcea au poposit în biserica noastră. Câţi dintre noi, striviţi de slujiri zilnice contra-cronometru, cu copii de dus la grădiniţă, sau cu dureri ale vârstei, care fac o aventură din simpla deplasare până la colţul străzii, ar fi putut pleca în pelerinaj până în inima Olteniei, să se închine Sfântului?! Şi atunci, în marea sa gingăşie, Sfântul însuşi a pornit către noi, adus în braţe de minunatul nostru părinte Daniel Goga. Măicuţele Schitului Iezer au însoţit răcliţa de aur, aducând şi regula mânăstirii în biserica din capitală: liturghie de la 7 dimineaţa, vecernie şi maslu în fiecare seară, spovedanie, acatist…

Există moduri absolut proprii fiecărui sfânt de a vindeca. În pustia unde se nevoise, Sf. Antonie de la Iezeru cânta neîncetat Sf. Liturghie. Aşadar, el vindecă prin ea. Agitatul nostru cartier a devenit o oază de pace. Certurile dintre soţi au încetat, bătrânele acre surâd, descoperind că durerile tristelor oase au dispărut, urletele de răsfăţ ale copiilor au devenit ciripit îngeresc, adolescenţii nu mai răspund obraznic taţilor obosiţi, a căror nervozitate parcă a dispărut şi ea… Fetele, ieşind de la liturghie, se apropie de racla Sfântului, privind pe furiş la tinerele măicuţe. Sclipirea unui alt stil de viaţă, în care bucuria poate înlocui îngrijorarea pentru pâinea zilnică, le dă speranţe chiar şi celor rămase în şomaj:

– Vreau să merg zilnic la biserică! Ce păcat că sfântul pleacă! Până la venirea lui, nu ştiam ce să fac cu viaţa mea. Acum, toate se aşază altfel… N-am nici un iubit, dar inima mea este plină de dragoste! Te iubesc, Sfinte Antonie de la Iezeru! Te iubesc!

Elena FRANDEŞ