Sfântul Gheorghe și problema păcii

Dioclețian, la începutul domniei sale, nu considera Creștinismul un pericol de stat; dar îl considera Galerius, un general sângeros al său. Acela l-a determinat pe Împărat, edict după edict, să aprindă cea mai sângeroasă prigoană împotriva creștinilor.

Creștinii, oamenii păcii, oamenii care-și împlineau obligațiile față de Stat, oamenii care se rugau pentru Cezar, erau arătați dușmanii Imperiului roman. Adunările creștinilor interzise (edictul din 02.02.303), Bisericile distruse; cărțile sfinte arse. Creștinii supuși la degradare civică.

Persecuția progresivă și sistematică.

Printre marii mucenici ai persecuției sunt: Sfântul Mucenic Gheorghe și Dimitrie.

Sfântul Mucenic Gheorghe e caracterizat „dărmătorul de idoli”.

Idolul este nu numai o statuie antică, ci și o ființă, un lucru, o idee, un vag, o părere, la care ții mai mult ca la Dumnezeu.

Dioclețian decretase pe Jupiter drept zeul suprem și se numi pe sine cu același nume. Deci el pretindea supușilor săi, să i se închine și lui.

Creștinii refuză închinarea la idoli și închinarea la om. Iată deci că Imperiul e în primejdie cu creștinii. Pacea Imperiului cere sânge. Sângele oamenilor păcii.

Aceasta e manevra satanei, care vrea să biruie pe Dumnezeu. El știe că libertatea omului are însușirea de a se împotrivi până și lui Dumnezeu. Deci dacă satana îi va câștiga pe oameni să se închine la orice altceva afară de Dumnezeu, la orice poftesc, el e mulțumit cu această biruință asupra lui Dumnezeu.

Dioclețian cere supușilor să-l recunoască de zeu – idol al Imperiului.

Astăzi de asemenea sunt idoli. Unul e capitalismul, închinarea la bani. Petru apărarea acestui idol modern, marii bogătași nu pregetă să arunce săracii lumii într-un nou război.

A vrea războiul e o cădere din creștinism: e a vrea să-ți asiguri viața ta peste mormântul altuia.

Dumnezeu vrea pacea, oamenii vor pacea și totuși războaiele nu se mai termină.

Cine-și râde de oameni?

Satana!

El creează oamenilor idoli, și oamenii se măcelăresc apărându-și idolii.

Unii proclamă valoarea supremă sărăcimea, împinsă cu ură împotriva bogaților; bogații își apără bogăția, declarând-o pe aceasta valoarea supremă.

Doi idoli în conflict.

Pacea e a lui Dumnezeu. El e „Domn al Păcii”. Cântarea îngerilor zice: „Slavă lui Dumnezeu întru cei de sus și pe pământ pace” (Luca 2,14)

Deci pacea e în funcție de slava pe care o dau oamenii lui Dumnezeu.

Când oamenii i-o refuză, pacea nu se mai află printre ei. „Se ia pacea de pe pământ”.

De aceea Sfântul mucenic Gheorghe ar avea astăzi mari și mulți idoli de dărâmat; idolii care nu dau oamenilor pace.

Pr. Arsenie Boca – Se umplu măsurile și se plinesc vremile, Ed. Credința Strămoșească, 2009.

Urmărind cu atenție explicația părintelui Arsenie, precum că ”Idolul este nu numai o statuie antică, ci și o ființă, un lucru, o idee, un vag, o părere, la care ții mai mult ca la Dumnezeu.”, putem înțelege mai bine ce idoli are omul post-modern:

– confortul ridicat la rang de (vi)țel al vieții. (vițelul de aur din Vechiul Testament s-a metamorfozat acum în veșnica fugă spre confort la care ne jertfim banii și timpul).
– cariera ridicată mai presus de familie, a devenit dumnezeul împlinirii pe pământ.
– televizorul pe care unii creștini îl admiră mai ceva decât o icoană.
– excursiile peste tot în lume au devenit și ele pentru unii creștini leitmotivul vieții, deci i-au luat locul lui Dumnezeu, devenind și ele un idol.
– cultul trupului ca slujire neobosită în cinstea a doi idoli: Iubirea de sine și Desfrânarea.
– plăcerea sexuală ca suprema stare de fericire a relației dintre doi oameni… sau mai mulți.
– iubita/iubitul pe care îl iubim mai mult decât pe Dumnezeu. El/ea, a devenit centrul universului nostru, bucuria bucuriilor, și de aceea se întâmplă atâtea sinucideri din dragoste… idolatră, pentru că atunci când a dispărut iubita, a dispărut și centrul existenței noastre care trebuia să fie al lui Dumnezeu, veșnic bun și statornic, nu al unei persoane supuse păcatului.
– ateismul, prin care omul a ajuns propria sa normă, propriul său etalon suprem: ”eu decid ce este moral și ce nu, eu sunt dumnezeul vieții mele”.
”De aceea Sfântul mucenic Gheorghe ar avea astăzi mari și mulți idoli de dărâmat; idolii care nu dau oamenilor pace.”

Vino sfinte și dărâmă idolii din noi!

TINERII ÎN BISERICĂ