Sfântul Spiridon al Trimitundei

“Odorul cel dumnezeiesc al ahiereilor, izvorul minunilor pururea curgător, locaș Sfântului Duh, marea tămăduirilor cea minunată și nedeșertată, turnul Bisericii cel tare și neclintit, întărirea cuvioșilor cea adevărată și luceafărul lumii cel mult luminos…”(stihira de la litie), este Sfântul Spiridon, părintele nostru și făcător de minuni, episcopul Trimitundei.

Sfântul Spiridon este numit și “sfântul călător”, deoarece adeseori pleacă din raclă. De ce? Simplu, e grabnic ajutător. Unde pleacă? Acolo unde este chemat. Mărturie stau papuci din picioarele sfântului, care anual sunt schimbați și care poartă urme de purtare. Și apoi preoții de la biserica care adăpostește moaștele, mărturisesc că pentru scurt timp părăsește racla, iar când se întoarce, moaștele sunt calde și prăfuite. Nu o dată au găsit în raclă fire de iarbă sau de praf.

Sfântul Spiridon s-a născut la mijlocul secolului III d.Hr., în localitatea Askia din insula Cipru, situat la opt kilometri nord de Trimitunda, aproape de Salamina, pe atunci capitala Ciprului, într-o familie de oameni simpli, iar îndeletnicirea lui era cea de păstor, un păstor sfânt. Sfântul Spiridon a cunoscut Taina Nunţii, dar la scurtă vreme soţia sa a murit. Cei doi soţi au avut şi o fiică, trecută şi ea la cele veşnice destul de timpuriu. După moartea soţiei Sfântul a îmbrăcat haina monahală, ulterior, devinind şi păstor de suflete, ca episcop al Trimitundei.

Se dovedește a fi un mare apărător al credinței. Participă la Sinodul Întâi Ecumenic de la Niceea, unde l-a cunoscut pe Sfântul Ierarh Nicolae, între cei doi legându-se o lungă şi trainică prietenie. În cadrul acestui Sinod, Sfântul Spiridon explică unitatea şi diversitatea Sfintei Treimi, iar pentru a închide gura ereticilor lui Arie, care erau adversari ai Sfintei Treimi, pentru a întări adevărul de credință, săvârșește o minune, folosind o cărămidă pe care a prezentat-o celor prezenţi, a strâns-o în mână şi a ieşit din ea foc în sus, a curs apă în jos, iar pământul i-a rămas în mână. El a arătat astfel, că aşa cum o cărămidă este alcătuită din trei elemente, foc, apa şi pământ, dar este una, tot aşa, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Trei dar formază o singură Fiinţă, Dumnezeu Unul în Ființă, dar întreit în Persoane.

Se spune că Sfântul Spiridon era atât de convingător atunci când vorbea despre Sfânta Treime, încât mulţi păgâni se converteau la creştinism.  Iată ce mărturisește sinaxarul zilei de 12 decembrie, căci aceasta este ziua de pomenire în întrega ortodoxie îl cinstește pe Sfântului Spiridon. “….În vreme de secetă a adus pe pământ ploaie; şi iarăşi, prin rugăciunea lui, a oprit ploaia cea peste măsură. A pus capăt foametei puse la cale de vânzătorii de grâu, dărâmându-le hambarele în care ţineau grâul. A prefăcut şarpele în aur şi, după ce a scăpat pe sărac de nevoie, a prefăcut iarăşi aurul în şarpe. A oprit curgerile râurilor. A dat la iveala gândurile păcătoase ale unei desfrânate, care îndrăznise să se apropie de el şi a făcut-o să-şi mărturisească păcatul. O femeie i-a cerut o sumă de bani ce o încredinţase spre păstrare fiicei lui; sfântul a întrebat pe fiica lui, moartă mai de mult, unde a pus banii; şi aflând de la ea unde erau ascunşi, i-a dat stăpânei lor. A vindecat pe împăratul Constantie de boala de care suferea. A dat din nou viaţă copilului unei femei. A mustrat pe cel ce voia să-i ia din pricina lăcomiei o capră fără să o plătească şi a făcut să fugă capra în ocol de la cel ce o trăgea cu sila; iar după ce a numărat şi preţul ei, capra a stat cu cele cumpărate. A vindecat muţenia unui diacon, căruia îi poruncise să spună o mică rugăciune pe vremea unei arşiţe, iar el, pentru mărire deşartă, lungise rugăciunea şi din pricina asta amuţise îndată. Odată slujitorii bisericii au aprins puţine lumânări în biserică; când sfântul i-a ţinut de rău, ei i-au răspuns că nu-i nimeni în biserică, aşa că nu e nevoie de mai multă lumină; dar sfântul a luat mărturie din cer că avea privitori pe îngerii, care cântau împreună cu el rugăciunile. Pe cine nu va uimi minunea izvorârii pe neaşteptate a untdelemnului în candelă, când candela era să se stingă din lipsă de untdelemn”.

Sfântul Spiridon a trecut la cele veşnice în anul 348, la vârsta de 78 de ani, fiind îngropat în Biserica Sfinţii Apostoli, din Cetatea Trimitunda.

Mai târziu, pentru ca moaştele să fie păzite de pericolul saracin, ciprioţii le-au mutat în  Constantinopol. Se spune că în timpul cuceririi cetăţii de către saracini, ciprioţii au deschis mormântul sfântului pentru a muta rămăşiţele la Constantinopol, iar atunci au descoperit că trupul său era întreg, iar din mormânt venea un miros de busuioc, semn al sfinţeniei sale.

În anul 1453, în perioada în care Constantinopolul era asediat de turci, Moaştele Sfântului Spiridon au fost mutate mai întâi în Serbia, iar mai apoi au fost duse, de către părintele Georgios Kalohairetis, în insula Corfu, în Grecia, acolo unde se păstrează şi în zilele noastre.

Se mai spune că, în anul 1716, turcii au venit cu o puternică flotă pentru a cuceri insula, iar după un asediu de 22 de zile, un soldat turc a văzut cum Sfântul Spiridon se arăta şi îi întărea pe greci pentru a-şi apăra cetatea. Turcii nu au reuşit să cucerească insula, iar ziua de 11 august este dedicată acestui fericit eveniment, mijlocit de Sfântul Spiridon.

Hristos este adevăratul Dumnezeu. Hristos trăieşte şi împărăţeşte, iar prin sfinţi a făcut, face şi va face minuni până la sfârşitul veacurilor.

Aşadar, slavă lui Hristos pentru toate minunile! Tocmai de aceea la sfârşitul troparului Sfântului Spiridon se spune: „Slavă lui Hristos, Celui ce Te-a slăvit pe tine, slavă Celui ce Te-a încununat pe tine, slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri”.

Rugăciunile adresate cu osârdie și sârguință acestui sfânt sunt grabnic ascultate. Cei care il au pe Sfântul Spiridon ocrotitor și mijlocitor, sunt cu adevărat mai puternici și mai bogați duhovnicește. Pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Spiridon, Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi păcătoșii.

Pr. Cristian Perșa